banca

N-ar trebui niciodata sa ne creem obisnuinte. Obiceiuri. Pentru ca, in functie de cum evolueaza lucrurile, acele obisnuinte vor da nastere la rani. Obisnuintele dau iluzia unui confort psihic. De fapt, sunt doar premise ale unor rani, mai mult sau mai putin adanci. Nu trebuie sa ai « cafeneaua preferata », « restaurantul preferat », aleile preferate din parcul preferat, strazile obisnuite pe care mergi, traseul obisnuit spre incolo sau spre dincolo, sms-ul de dimineata, sms-ul de seara, sms-ul de pranz si cel de dupa-amiaza. Nu trebuie sa mergi in aceleasi locuri, sa o apuci pe aceleasi cai, sa mananci acelasi lucru, sa privesti aceleasi flori in aceleasi gradini. Trebuie sa variezi, sa variezi cu disperare, ca sa te autoprotejezi anticipat. Pe cat te poti autoproteja de amintiri. Caci ele sunt acolo, se creaza oricum. Si dupa ele, hop durerea. Aici e drumul meu spre el si dinspre el. Aici e restaurantul la care ma invita de obicei. Aici e banca pe care ne opream cand ne plimbam. Aici e gradina ale carei flori le admiram. Aceasta e melodia lui. Aceasta e melodia pe care i-am dedicat-o. Aceasta e cana din care a baut. Aceasta e cartea pe care mi-a oferit-o. Acum e ora cand ne scriam. Acum e ora cand ne vedeam. Acum e ora cand dormeam, ne trezeam, ne sarutam, plecam fiecare pe drumurile lui. Acum e ora cand alegeam sa tacem. Acesta e cuvantul pe care-l rostea. Si inca o rana, si inca o rana, si inca un boicot al unui loc, al unui trotuar, al unui fel de mancare, al unei culori, al unui cuvant. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It