Limite si fatete

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPornind de la enuntul “libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt”, orice om este diferit in functie de interlocutorul cu care interactioneaza, caci ne setam limitele reciproc. Nu mergi intr-o relatie (interactiune), decat pana unde ti se permite. Iar asta este variabil.

De pilda, eu insami, desi sunt fix aceeasi, cu aceleasi dorinte, sentimente, crezuri, revolte, lupte, emotii, sunt diferita langa oameni diferiti. Cu fiecare din ei ne-am setat un prag. Este o setare reciproca. O ajustare tacita. Stii ca pana acolo poti merge, dincolo de care relatia nu mai exista, sau are de suferit. Sau doare. De aceea am fatete pe care oamenii le descopera uneori tarziu, alteori niciodata, Depinde de context, de nivelul de acces la mine, de locul si starea in care ma vad. Si-s tot eu, unitara.

Cea mai evidenta diferenta este in interactiunea cu cei apropiati. Pana undeva am mers cu cineva, pana altundeva merg cu altcineva. Si asta din cauza limitelor setate reciproc. Pot fi docila, cum pot fi salbatica. Totul depinde pana unde simt ca pot merge. Intre doi adulti relatia se calibreaza asa cum o faci si cu un copil: va face lucruri ca sa testeze limitele, si va invata/intelege pana unde poate “sa se intinda”.

De aceea, daca nu doresti sa fii abuzat moral sau fizic, setezi limite. Daca il lasi pe celalalt sa treaca dincolo de orice prag, de orice bariera, de orice frontiera, intelege ca n-are prag. Si tentatia de a merge oricat, oriunde, in orice directie, e mare.
A nu se intelege gresit: exista si momente si persoane cu care orice granita e eliminata. Trebuie insa sa stii exact cu cine si de ce faci asta.

Revelatie

Aseara te-ai pus pe scaunul de la cafenea, erai supersexy si pana a inceput conversatia am avut o erectie. Pe urma m-am “retras”. M-am gandit ce se intampla. Tu porti discutiile la un nivel de inteligenta (sau intr-un stil) masculin. Majoritatea femeilor se lasa “imblanzite” de argumente (nu e vorba numai de discutii in contradictoriu, ci de faptul ca le aduc pe o lungime de unda mai joasa decat a mea) si ele devin ceva complementar, ALTFEL.
Tu ai un creier cam masculin si cred ca asta e drama vietii tale de femeie, ii tii pe barbati la distanta, pe diverse paliere. prin aceea ca esti ca ei. In creier. Nu mai proasta sau mai desteapta. Ci masculina.
Nu te supara ca ti-am zis. Esti o femeie frumoasa, sensibila (daca vrei dezvolt si ideea asta), ti-am spus exact ce am gandit. Daca nu te-as fi considerat frumoasa nu as fi mers cu tine pe strada.

bai, ai innebunit? cum sa ma supar… Normal ca vreau si eu sa inteleg ce mi se intampla, si cum se vede in partea cealalta a barierei…. Am simtit ades asta, barbatii se simt in rivalitate cu mine, desi eu nu-mi doresc asta 🙁 Si sunt chiar supusa, chiar gheisa, chiar iubesc ca la 16 ani, chiar docila si pe deplin… Si totusi… Am simtit des ca ii inhib, daca ajung sa vorbeasca cu mine mai mult, si de acolo…. Suntem prieteni, amici, tovarasi. Glumesc cu ei, ii inteleg, ii completez, zambesc la glumele “masculine”, beau bere, vin, etc, cu ei… sunt cel mai bun tovaras. Iar ei, chiar daca ar simti si altceva….cum sa-i spui unui camarad “te vreau”?

Atunci fii mai putin analitica si mai mult emotionala, mai lasa creierul sa se odihneasca, e singurul organ care ne incurca la femei :))

… daca as putea sa intru in amortire… un pic macar. Daca as putea adormi creierul asta care zvacneste… Dar stii, tot el, creierul, genereaza discutiile acelea interminabile de care barbatii nu se mai satura, si cu delectare imi cauta prezenta si declara “cu ea se poate vorbi orice”. De mine nu se ascund, nu ma evita ca pe restul femeilor in acele circumstante. Desi sunt constienta ca-s feminina, si ei sunt constienti la fel, ba chiar atrasi, ma recepteaza ca pe un tovaras…