Fara vulgaritati

Nu vorbesc vulgar, si nu imi place sa folosesc cuvinte din sfera aceea. Vin dintr-o casa/familie unde a spune “dracu” sau “misto” era considerat foarte urat, deci altceva nici atat. Si nu, nu e ipocrizie, tot restul este in coerenta cu acest lucru.
Cei care ma cunosc stiu ca nici suparata, nici obosita, nici nervoasa, nu numai ca nu stiu sa injur, dar nici nu stiu sa rostesc vreun cuvant mai “colorat.” Nu, nu ma ofilesc daca aud vreunul, dar in regula generala prietenii mei apropiati si cercul meu de cunostinte nu folosesc vulgaritati decat foarte rar, in momente extreme, nu ca o norma. Nu sunt ipocrita, cum am spus mai sus nu mor daca aud nu stiu ce, dar prefer sa nu folosesc si sa nu aud la ordinea zilei vulgaritati. Simt ca am suficient de multe cuvinte ca sa imi pot exprima orice traire si orice sentiment fara a ajunge la o vulgaritate. De altfel, ador cuvintele si ma joc cu ele, folosesc mereu extrem de multe cuvinte care nu sunt in fondul comun al limbii.
Nu mi se pare deloc sexy sau de bonton sa vorbesc presarand vulgaritati. Am avut parte de parteneri suficient de maturi (chiar si cei foarte tineri) incat sa nu ii excite asta (*doar asta) ; am avut cu ce (*altceva) sa-i provoc.
Nici macar in adolescenta n-am avut tentatia sa vorbesc asa, nici macar din bravada, asa cum n-am avut tentatia sa fumez. Pur si simplu. Si nu ca ma abtin, asa sunt eu, asa imi vine mie, asa imi este constructia.
Nu judec pe nimeni care face alte alegeri decat mine. Nu stramb din nas si nu fac pe pretioasa. Fiecare sa faca exact cum ii place si cum simte, e o lume libera, si frumusetea consta in diversitate. Spun doar ca eu nu simt, cine ma cunoaste stie sigur cum vorbesc 🙂 Nu-s constipata, asa sunt eu, si nici macar nu mi-ar sta bine altfel. Ar suna fals si total nefiresc. Asa cum ar fi daca as manca acasa mereu cu mainile, iar in public m-as chinui sa mananc cu tacamuri. Nu ar fi natural, ci, dimpotriva, caraghios. Asa si cu limbajul, mie nu mi-ar sta bine sa rostesc asa ceva, as fi ridicola.
Singurul lucru la care as avea pretentia, este ca daca eu nu folosesc un anumit gen de limbaj, nimeni sa nu-l foloseasca in mod gratuit cand mi se adreseaza.

Cate eternitati vor mai trebui sa treaca?

ma intreb cate mii de ani vor mai trebui sa treaca incat sa ma uit la mesajele de la tine si sa nu ma apuce instantaneu plansul.
nu stiu ce am cautat in noaptea asta alba sa recitesc dialogurile, si am plans instantaneu, fara sa imi doresc sa plang.
Mi-e extrem de dor sa te “aud”

Am voie sa nu mai cred in nimic?

Am voie sa nu mai cred in nimic?
Eu am stat in strada si iarna si vara, in 2012. Nenumarate zile. Si am rezolvat fix nimic, din ce doream noi. Si deznadejdea a fost mare.
Am iesit dupa Colectiv, la marsul de comemorare. In prima seara, adica ceea ce trebuia sa fie marsul de comemorare. In loc de un mars de comemorare, a devenit “Jos Ponta”
Eu am plecat in acel moment. NU il placeam pe Ponta, dar nu de aia venisem. Eu venisem la un mars al tristetii si al tacerii. Si nu am suportat ca diverse interese sa se foloseasca de prezenta mea acolo, si de a altora ca mine, care venisera la un mars de comemorare, nu la un mars anti-guvern.
Din minunatul guvern Ciolos, am fost colega de liceu cu ministrul de finante. Cam stiam cine sunt, zau. Nu exista Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. De ambele parti exista mediocritate, si din pacate, ajunge pe scaune inalte mediocritatea asta.

Desigur, este strigator la cer ce se petrece acum, ce a facut guvernul cu ordonantele, ce a facut Monitorul Oficial tiparindu-le in 2 ore, am si scris de altfel, niste impresii foarte personale, de cand eram la minister (minister liberal, pentru cine nu stie), si cand noua nu ne-au tiparit o Hotarare de Guvern care reglementa transportul lemnului pe timp de noapte, desi era votata in Guvern, insa nu a aparut saptamani intregi in Monitorul Oficial, pentru ca zacea pe birou la Ponta.

Eu am fost foarte implicata. Am facut comunicare politica, si indraznesc sa spun ca am facut-o bine, ani de zile. Am sentimentul muncii facute bine. Cu pasiune si cu rezultate. Am facut campanii multe. M-am batut cu Boc, si l-am batut in propriul lui colegiu, acela unde locuia si vota. Si am fost mereu trup si suflet in bataliile in care ma implicam.
Dar am libertatea, oare, sa NU mai cred in actiuni din astea?
Nu de buna credinta a oamenilor ma indoiesc, deloc. Nu cred nicio secunda ca Soros da bani (nici oamenilor, nici cainilor). Nu ma indoiesc nici de revolta lor (este revoltator)
Dar am voie sa nu mai cred ca iesitul in strada e o solutie? Si apoi, dupa, ce? Pentru ce?
Adica ce anume vrea strada? ok, sa zicem, prin absurd, in ideal, ordonanta este retrasa (desi au afirmat ca nu, dar sa zicem), guvernul demisioneaza. Vine alt guvern PSD, asta este, sorry, au fost alegeri acum o luna jumatate.
Am votat PNL ca de ani buni incoace, dar am votat PNL cu durere, si doar din fidelitate. O fidelitate dusa dincolo de praguri umane. M-am dus la vot fara sa fi citit cine sunt candidatii, si nu am dorit sa citesc numele de pe buletinele de vot, pentru ca stiam ca ma voi enerva si poate nu mai votez (eu sunt foarte spontana si imprevizibila). In cabina, totusi, nu m-am putut opri sa nu le citesc, si citind lista de la Camera Deputatilor, mi-a cazut pe jos buletinul de la Senat. Da, m-am enervat. Ca nu e partidul pe care eu l-am iubit. OK, asta e alta discutie, evident. Nu intentionam sa povestesc vreodata cum mi-a cazut buletinul din mana de nervi, dar uite ca…
Ideea e ca daca eu, care sunt FOARTE fidela, care am luptat ani de zile, am ajuns sa votez asa, necitind ca sa nu ma razgandesc cu stampila, evident ca e firesc ca s-a votat masiv PSD. Revenind, au castigat alegerile, mai avem alegeri peste 3 ani si 10 luni. Care e finalitatea acestor miscari?
In afara de o socializare offline, care poate ca lipseste in epoca asta 😉
Din pacate, eu n-am timp si stare de socializare zilele astea, ma solicita prea mult realitatea imediata
Faceti-ma sa cred ceva, din pacate, nu mai cred.
(asta scriam pe 3 februarie, seara 😉 aici. )