verde

File din periplul ultimelor mele zile.  Printre multe alergaturi fastidioase, intru intr-un magazin, in graba, sa cumpar ceva, necesar. Printre rafturi, pragmatic cautand din priviri, grabita, ceea ce-mi era de trebuinta, imi cad ochii pe o felicitare. M-au napadit rauri de senzatii, m-au strabatut extraordinar de multi fiori, m-au cutremurat frisoane. Nu, nu rele, ci foarte bune, din  acelea vecine cu pasiunea, calde, ca un preludiu. Am fost la propriu, inundata de senzatii, calatorita de amintiri, am vibrat la gandurile intense trezite de aceasta imagine. Candva, acum ceva timp, i-am trimis aceasta felicitare lui, omului iubit. Nu era cea pe care as fi ales-o in absolut, dar a fost cea mai potrivita din cele vazute in ziua in care o cumparasem. Mi-o dorisem neutra, fara inflorituri, inimioare, ursuleti, catelusi, caci urasc genul dulceag si extremele obiecte zaharisite. Cred ca totul e mai de pret atunci cand e simplu, discret, fara paiete, sclipiciuri si alambicate inflorituri nejustificate. E nevoie de infloriri, nu de inflorituri. Infloririle sunt simtite, rostite sau sugerate. Nu-i nevoie de ilustratii 🙂 La vremea aceea, felicitarea aceasta fusese cea mai apropiata de neutru. Cea mai discreta, mai putin « lucitoare » in sensul nedorit. Vazand-o, acum, [as fi recunoscut-o dintr-o mie!] m-au napadit senzatiile, intens. O inflorire a sufletului, in seara bucuresteana cu alergaturi, prafuita. Inprimavarare. Elan catre tine. Mi-e verde de tine. Mi-e bine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Fiecare secunda pe care am asteptat-o la semafoarele rosii de asta seara a fost o secunda impotriva ta. Si le-am urat din tot sufletul. Si le-am blestemat. Si le-am conjurat sa se faca verzi. Si m-am razbunat pe pedala de acceleratie. Si am facut-o sa geama. Insa intens m-am gandit la tine intre stopuri, cand apasam cu nesat pe pedala, cand strangeam volanul intre palme, cand schimbam vitezele, aproape masinal, fara niciun fel de gandire…. deja gest reflex, mecanic. Intens m-am gandit la tine oprita la acele semafoare, stopata in cursa mea catre lume, catre casa, catre tine, catre maine, catre fericire, catre viitor, sau catre ce cred ca poate veni. Intens m-am gandit la tine cand incalecam benzile albe, intr-un dement amuzament de om singur pe sosea… N-am stiut in ce limba sa te strig in noaptea care invaluise orasul, ce ultrasunete sa emit, incat tu sa auzi, dincolo de distante, dincolo de timp, dincolo de stavili, de piedici, de garduri, de bariere. N-am invatat inca limba aceea. Am ramas incepator, asteptand descifrarea promisa, invatacel cuminte si docil. Am urat semafoarele, asta seara. Ca si cand ele erau intre mine si tine. Ca si cand ma impiedicau. Am urlat din rarunchi in interiorul meu insami, in felul meu propriu, chemandu-te. Pe aceleasi voci, cu aceeasi intensitate cu care am blestemat luminile acelea rosii din calea mea. Si-apoi… si-apoi a venit verdele.  Cat din suflet mi-am pus in causul palmelor, intinzandu-l spre tine? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

L’amour élabore une géographie sacrée du monde. [..] un temps sacré et un espace sacré, comme dans les religions (Francesco Alberoni, « Le choc amoureux ») « Conform legilor atractiei universale, inseamna ca si acelor locuri le e dor de tine… », spunea cineva a propos de geografia sentimentelor mele. Mie nu mi-e dor de acele locuri, oh, nu! Remarcam doar cat de schimbate sunt, influentate de emotii si trairi. Nu numai ca nu mi-e dor, ba chiar as putea spune ca unele ma dor. Ma dor si ma zgarie. Sau, ca sa evit zgarieturile pe suflet, atunci cand ele sunt prea proaspete, le ocolesc. Si uite cum orasul capata o alta dimensiune. Evit, ocolesc locuri prin care inainte treceam nepasatoare. Da, dar era INAINTE. Intotdeauna exista un inainte si un dupa. Mai rau e ca patesc asa si cu propriile mele haine. Fiecare rochie are impregnata in ea privirile barbatului iubit, mangaierile sale vizuale. Fiecare rochie, bluza, fusta, pereche de pantofi, poarta in ele istoria momentelor in care le-am purtat… Degeaba le spal la masina. Le-as putea spala pana s-ar desira, si tot degeaba. Ele raman mitice, prin ceea ce au trait. Cateodata, deschid dulapul, si ma napadesc toate senzatiile, toate trairile. Cateodata, nu pot alege rochia verde, sau cea rosie, sau cea galbena, pentru ca… E ca si cand as duce pe cineva cu mine, ascuns in cusaturi, in captuseala, microscopica prezenta, dar infinit de pregnanta. Intotdeauna exista un inainte, exista un dupa. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It