Am inchis computerul asta seara, am stins lumina. Desi e tarziu, un gand nu-mi dadea pace. L-am redeschis. Si l-am redeschis pentru ceva, insa fac altceva 🙂 Recte, scriu ce cititi acum.
In aceeasi ordine de idei, mi-am deschis telefonul “principal”. Care, desi e principal, sta inchis cam de la inceputul verii, cu mici intreruperi, pentru ca vreau sa-l portez inapoi in reteaua lui initiala, si inca n-am facut-o. Redeschizandu-l, m-am gandit cati oameni m-au cautat azi pe el, si nu au gasit nimic…. Si m-am gandit la sms-urile care nu mai au loc in memorie. Si atunci, le-am redeschis pe unele, vechi, vestigii ale unor timpuri, si le-am sters… Asa, nemilos si brusc, le-am trimis in neant. Le-am retezat. Am sters momente specifice. Le-am aruncat in abisul negru, fara cale de intoarcere. Le pastrasem pana acum, nici eu nu stiu prea tare de ce… Nici nu le reciteam, unele din ele imi fac inca rau. Altele imi fac bine, dar de fapt tot rau. Si…harst! Retezare. Loc pentru noi mesaje, la propriu. Loc pentru noi senzatii, momente, sentimente, trairi, de fapt. Loc pentru regenerare. Cicatrizare, si refacere.
Am, acum, un sentiment de golire. Ma simt cumva pustiita, desi toata ziua de azi m-am luptat sa fiu tare, sa fiu fericita. Sau macar sa par. Cum spuneam… nu e putin lucru sa pari in regula. Sa pui un picior in fata celuilalt… Sa mergi, drept, nesovaielnic. O, da. Si e trecut de 4 dimineata. Ceasul meu va suna la 6.45. In prea putine ore, minute. Nu ma simt in stare sa fac aceleasi gesturi, sa par la fel de sigura, in atat de putin timp… Hm.
Si totusi, inca nu pot sa dorm. Ca un cutit in inima, ca un gol in stomac, ca o arsura pe creier. Dorul de tine, da. Nu te recunosti oglindit in mine? In dorurile si senzatiile mele? In golul din mine, unde incapi, (culmea!), fix tu, ca si cand acel gol ar fi fost construit pentru a fi umplut doar de tine, piesa lipsa din puzzle-ul vietii. Noapte buna. Buna? Noapte? Dor de tine.
