superficialitate

Strigat de telespectator revoltat: m-am saturat de televiziunile astea care fac zilnic stiri despre ce audiente au avut ei!  E minunat ca au audiente, cifrele acelea sunt pentru ei, pentru panoul de onoare, pentru prime interne si felicitari sau dimpotriva, pentru sactiuni, cifrele acelea sunt importante pentru analize interne, pentru profesionistii domeniului si pentru buyerii de publicitate, pentru publicatiile de profil, dar nu pentru publicul larg. Desigur, poti sa o anunti si pentru publicul tau, ca sa se simta bine, O DATA, dar nu zilnic de cateva ori, ca deja e absurd. Si nu prezinta niciun interes, pe larg, cu cifre desfasurate. Daca ma plictiseste pe mine, care am legatura si cu presa si cu publicitatea, cum o recepta romanul mediu stirea asta ? E dovada de nombrilism: eu, presa, vorbesc despre mine, presa. Rolul presei nefiind nicidecum sa se intoarca spre ea insasi si sa devina subiect. Strigat doi: mi-e clar si cu publicul, ce doreste. Iata ce stiri au citit romanii cel mai mult in ultimele 24 de ore, pe site-ul unei televiziuni, in ordine descrescatoare a numarului de accesari: « Fetita cu nas de clovn » (locul 1), « Viol filmat in Rusia » si « Nu e cu nasa », referitor la divortul familiei Tariceanu. Acestea sunt optiunile publicului…. Trist, foarte, foarte, foarte trist. Iar televiziunea respectiva, anuntand asta, nu face decat sa provoace din nou afluenta inspre stirile respective, incurajand accesarea lor. Acum, ce sa spun, nu fac pe ipocrita care nu intelege fenomenul, nu ma inrosesc si nu spun din varful buzelor, « vai, nu se poate ». Da, sunt mai catolica decat papa (mi se spune des asta), dar in cazul acesta, nu-s.  Stiu perfect, este criza, toata lumea trebuie sa traiasca, deci stirile de acest gen s-au infiltrat si in programele si pe site-urile televiziunilor « de stiri », rontaind din cota de piata si din domeniul televiziunilor-circ. « Si daca lumea cere, de ce sa nu le dam », probabil ca asa judeca cei care au caderea de a stabili ierarhia informatiilor. Asta inseamna, insa, sa nu-ti pui niciun fel de alte intrebari… Pe de alta parte, presa isi asuma din ce in ce mai putin rolul sau educativ. Caci da, presa ar trebui sa aiba si un rol educativ in societate. Sa te marginesti sa dai cuiva doar ce cere, inseamna sa abdici de la rolul tau de modelare a publicului, iar lucrurile nu pot merge decat in jos. Din ce in ce mai jos. Societatea este ca un copil needucat si neformat: el vrea multe; poate vrea sa fumeze, sa bea, la 5 ani. Parintii insa, trebuie sa-l ghideze. Asa cum unui copil, in calitate de parinte, nu-i dai orice doreste oricand doreste,  la fel si societatii, nu este in regula sa-i dai ce doreste cand doreste si numai asta. Caz in care societatea respectiva ajunge in scurt timp ce ar ajunge si un copil crescut in acel fel (fara interzisuri, furnizandu-i-se tot ce isi doreste, fara explicatii si fara cea mai mica dorinta de a-l ghida). Oare presa are curaj…

Cat de profunde pot fi relatiile interumane create online? Pana unde pot merge? Ce poti astepta? Ce oferi si ce primesti? Eu am niste exemple foarte frumoase de relatii incepute online translatate in offline, intr-un mod minunat. Desi, foarte neasteptat. Si ceea ce e cel mai minunat este ca am intalnit oameni pe care fara indoiala nu as fi avut ocazia sa-i intalnesc in alt mod. Pentru ca internetul reduce distantele, face accesibili oameni de departe, cu care pur si simplu nu ai avea altfel ocazia sa te intersectezi. Desi eu n-am intrat niciodata pe internet cu intentia de a cunoaste oameni. Nici in prima zi, acum 12 ani, nici in a doua, si niciodata. Pur si simplu s-a intamplat. Nu vroiam sa cunosc oameni, caci am destui in jur, de felul meu, asa am avut toata viata. Deci nu ma mana niciun imbold de a face cunostinta cu cineva sau de a-mi face prieteni. Abia apuc sa-i vad pe cei pe care-i am, si pentru ca nu-i vad destul, factura mea de telefon se mareste 🙂 Eu intrasem pe internet pentru informare. Pentru comunicare, pentru discutii. Atat.  S-a intamplat insa, sa fie mai mult. Nu regret, evident. Oameni intrati foarte recent in viata mea, prin poarta virtuala, adica acum mai putin de un an, imi sunt acum prieteni dragi si apropiati. Si nu de circumstanta. Au intins mana cand mi-a fost mai greu. Au intins umarul sa-mi curga lacrimile pe el atunci cand am fost necajita si am plans. M-au sprijinit mereu. Desi, la un moment in vara trecuta, am fost cruda si nedreapta, am recuzat termenul « te iubesc« , care mi-a fost adresat din prietenie, nestiind sa-l primesc, speriindu-ma de importanta sa, parandu-mi-se ca vine prea devreme, deci ca nu poate fi adevarat, ci superficial. Am refuzat sa-l inteleg, si l-am tratat drept ipocrizie sociala. Timpul si intamplarile mi-au aratat ca ma inselam. Fac mea culpa si sper ca am invatat ceva. Mai mult, sunt cupluri care s-au cunoscut prin intermediul meu, prin lista mea de FB, amandoi vorbind mult cu mine… Sunt fericita de bucuria lor si sper sa tina o mie de ani fericirea lor 🙂 Desi n-am avut niciodata, nici in real macar, intentia de a face « lipeli » de vreun fel 🙂 Uite ca se pare ca « mi-a iesit » involuntar. Evident, nu orice relatie virtuala se translateaza in real. Dar exista unele pentru care sansele de a se transforma in prietenii profunde sunt absolut reale. O britanica s-a sinucis dupa ce a scris pe Facebook ca o va face si niciunul din « prietenii » (pe care eu am stabilit ca ii numim relatii, mai degraba), din lista ei n-a reactionat, desi avea o lista de peste 1000 de persoane. Asa e redactata stirea… Acum cateva luni mai era un ciudat in Franta care se mira ca are 800 de prieteni si totusi si-a facut mutarea singur. Mi se pare cel putin stupid…. sa pui problema asa. Asta este in primul rand « despre cine bagi in lista ». Daca…