incomparabile

Cand o sa gasim cantarul care sa masoare emotiile, centimetrul care sa masoare sentimentele, atunci poate (subliniez, poate) o sa putem da verdicte absolute. Si nici atunci, cred eu, caci absolută e doar moartea. Cel putin pana la proba contrarie. Nu cred ca putem compara nimic cu nimic. Nici macar ce simtim fiecare din noi in minute diferite, daramite ce simtim noi cu ce simte vecinul. Sunt pe lume prea multi care « au descoperit esenta » si dau verdicte ca si cand aici e inceputul si sfârșitul lumii. Si prea multi care nu-si mai amintesc cat de diverse si relative sunt lucrurile. Niciun tremur nu se aseamana cu altul. Nici al meu de azi cu cel de ieri, sau cu cel de maine. Din intensitate in suras, din intensitate in lacrimi, din intensitate in simtire, trec zilele, incomparabile. Nicio dimineata nu e ca cea de ieri, nici ca cea de peste un an. Nicio toamna nu e echivalenta, desi frunzele cad la fel. Nicio primavara nu e egala cu alta, desi ametitoarea imbobocire se petrece imuabil. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It