inamic

De ceva timp mi-am dat seama ca sunt cel mai aspru judecator al meu, si ca uneori, pentru respectarea principiilor, imi tai propria craca de sub picioare. Uneori esti propriul tau dusman, iar eu, fara sa intentionez asta, imi sunt uneori propria piedica. Si nu mi-e bine asa. Ma lupt cu tendinta asta, de a fi mai catolica decat papa. Nu-mi iese intotdeauna, deoarece e intiparita adanc in mine. Mama a intiparit-o, crezand ca face bine. Ea insasi este un om cu principii solide si valori importante. Din aceia care aproape ca nu par reali, atat de nestirbite sunt principiile dupa care isi construiesc viata, si atat de ideale sunt lucrurile in care cred. M-a crescut si pe mine in aceleasi idei, crezand ca face bine. Pana la un punct, a procedat bine. Dar dincolo de un punct, nu. Imi dau seama ca a tine cu ghearele si dintii de niste principii ideale iti poate chiar face rau. Ades am pierdut in viata pentru ca nu am reusit sa fiu flexibila si m-am crispat, tinand stindardul sus, stindardul unor idei pe care nimeni nu le aplica. Atentie, nu militez aici pentru lipsa valorilor, sau pentru renuntarea la idei nobile. Ci pentru putina adaptabilitate. Pentru ca a ramane glacial, intepenit in ideile inaltatoare dar utopice, te indeparteaza de realitate, te face sa pierzi. Zilele trecute, discutand cu mama la telefon, i-am spus: « Daca, prin reducere la absurd, as face o crima, tu m-ai condamna! Esti mama, si totusi n-ai trece peste asta, cred ca m-ai denunta!« . A recunoscut ca da. Dar nu se poate asa ceva ! Nu se poate sa fii mai nemilos cu tine insuti si ai tai dragi decat cu oricine altcineva. Este severa si exigenta cu ea insasi, si mi-a insuflat si mie asta. De aceea uneori mi-e greu sa ma imprietenesc cu mine. De aceea ma crispez si reactionez des prea politicos, prea cuminte, prea « cum trebuie »… Sunt judecatorul meu cel mai aspru, fara pic de indulgenta. Pur si simplu, sunt prizoniera principiilor mele care nu, nu ma intelegeti gresit, nu sunt rele, dar sunt prea duse la extrem. Nu traim in romanele secolului 19, in literatura romantica. Si totusi, eu ma comport ca si cand as fi coborata fix de acolo, descinsa in lumea asta, dar tinand principiile la rang de lege suprema. Desigur, am o minte deschisa, receptiva, care analizeaza si intelege multe. Am calatorit mult, am trait in alta civilizatie, am iubit, am ras si am plans alaturi de alti oameni. Mi-am ales o meserie prin excelenta de oameni adaptabili. Dar in strafundul meu, puternice, de netrecut, ca gratiile si barierele unei temnite, stau neclintite principiile. Incerc sa ma ameliorez zilnic. Incerc sa nu-mi fac macar mie rau, atunci cand aleg sa tin prea mult cu ghearele si dintii de principii. Nu e o « munca » usoara. E complicat si cateodata nefiresc, caci principiile sunt inglobate in fundatia constructiei mele interioare. Cateodata reusesc mai mult sa « ma inteleg » cu ele, alte dati nu reusesc…