draperii

Golire

26 avril 2011

Si uite asa, stau si ma uit cum trec minutele, si ma enervez ca ele trec degeaba, in detrimentul meu. Am asteptat sa fiu extenuata ca sa adorm. Nici macar asta nu m-a ajutat. Ma ustura ochii si stiu ca in 2-3 ore incepe o zi grea. Si totusi, nu pot inchide ochii. Azi m-as odihni si fortat, numai ca n-am ce sa beau ca sa dorm. Eu nu iau medicamente, si n-am nici antinevralgic in casa. Azi e una din zilele cand as lua un somnifer. Sau macar un sfert. La cat de putin obisnuita sunt cu medicamentele, si sfertul si-ar face efectul. Si nu din vreo nesabuinta, ci pentru ca am nevoie disperata sa ma odihnesc. Am tot sperat ca imi va fi suficient de somn cat sa cad, doborata. Dar nu. Azi nu. Un gand imi sfredeleste creierul, o senzatie imi cioparteste inima. Suna intr-un fel cuvintele astea, realizez. Nu-s intamplatoare. Sunt absolut pe masura momentului. Mi-as dori sa fie o exagerare teatrala, figura de stil, metafora pentru scriitura. Am sa am ochii rosii maine si mintea incetosata. Macar (indraznesc sa sper) ma va fi parasit aceasta dureroasa luciditate care ma macina acum si care ma impiedica sa zambesc, fie si proiectat, acest suras, intr-un viitor indepartat. Intunecare. Incerc sa ma linistesc. Imi bate inima infiorator. Accelerat, dar nu de emotii pozitive. Nici nu reusesc sa plang. Probabil ca mi-ar fi mai bine daca as reusi sa rup zagazul lacrimilor. Cand ajung acolo, e putin mai senin, e dincolo de un prag. E o epuizare, buna. Si dincolo de ea, cateodata, macar, e linistea. Dar nu sunt acolo. Am stins lumina de cateva ori. Am reaprins-o, agitata. Parca pe intuneric era si mai intuneric. Nu indraznesc sa ma uit dupa draperii, stiu ca e lumina afara deja. Aud pasarile, ciripind. O lumina care mi se va parea si mai necrutatoare, si mai dura decat a altor dimineti. Nu e lumina dulce a unui rasarit care imi mangaie pleoapele inchise, in spatele carora imi termin visul despre tine. Nu e lumina roz a unei dimineti care ma preia dintr-o noapte in care m-ai strans in brate. E lumina cruda dupa o noapte de nesomn, strabatuta de dureri greu de masurat. As refuza aceasta lumina, daca mi-ar sta in putinta. As intarzia-o, macar, sa prind o ora-doua-trei de somn, in liniste. E un rasarit inutil, greu de acceptat, dupa ce m-am uitat, minut cu minut cum trecea timpul, incetisor, nici eu nestiind daca sa cred ca trece prea repede sau prea incet.  Un rasarit inutil, dureros, anacronic, fara noima. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more