ciocolata

Azi e ziua mea, ca, v-am spus deja, sunt MULT PREA FETITA. Si maine e si mai ziua mea 🙂 Ce vreau de ziua mea? Adica cea de azi, sau poate cea de azi impreuna cu cea de maine? Oh, lucruri simple. Chiar simple. Vreau sa ma iubeasca cel pe care-l iubesc, asa fierbinte si adanc cum il iubesc. Copilaresc chiar, cateodata. Si ciocolata 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De cand ma stiu, n-am ezitat sa declam ceea ce iubesc. La mine, durerea e muta, ma chirceste, ma inchide. Iubirea insa ma face sa cant, este motorul si energia vietii mele, este carburantul meu… Eu imi rostesc si declar iubirea. Dar, conform unui studiu,  « numarul oamenilor care vorbesc despre ceea ce urasc e mai mare decat numarul celor care vorbesc despre ceea ce iubesc. » Intr-un inventar non-exhaustiv, as putea nota: iubesc mintile sclipitoare, umorul fin, dialogurile inteligente, rasetele, cartile, scrisul, toti centimetrii patrati ai barbatului iubit, mangaierile, aroma corpului sau, ciocolata, cafeaua, vinul alb sec, soarele, vara, trandafirii, muzica, pantofii cu toc, rochiile, bronzul, parfumurile, bananele, sa gatesc, obloanele dupa-amiezelor, saruturile, viteza, culoarea rosie (nu la semafor), tangoul, otrava (aceea), sinceritatea, plimbarile pe jos, nisipul fierbinte, marea, lavanda, livezile de maslini, viile, Provence, New York-ul, mirosul de primavara, mirosul de iarba, baia de la miezul noptii in Mediterana, trifoiul, mirosul gelului de dus pe pielea mea proaspat spalata… bucuriile simple, adica 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Ma simt extraordinar de obosita. Nu cred ca trece cu somn. E o epuizare, un prea plin de senzatii. Sper sa ma pot regenera, curand. Intr-un fel. In ultimele zile nu mananc, ci doar ma alimentez. Cu supe la plic. Da, stiu, sinucidere curata. Chimicale mai concentrate decat chestiile alea nu cred ca exista. Stiu. N-am chef de mancare. Mancarea nu ma tenteaza mental zilele astea, ceea ce e ciudat, pentru ca sunt gurmanda, de obicei, apreciez mancarea buna, si imi place si sa gatesc. Acum nu ma mai intereseaza nimic. Mananc supa la plic, cate una pe zi, ma gandesc ca e suficient sa supravietuiesc. Si cate o ciocolata. Nici nu-i mai simt gustul parca. Ma intreb de ce o mananc, de fapt, pentru ca nu o savurez. Nici macar ciocolata? Asta seara… Incepuse sa ninga. E 3 martie. Nu mai am nici putere sa ma revolt. Si daca ma revolt ca ninge, ce rezolv? Tot ninge, revolta mea e superflua. Am fost la o lansare de carte asta seara. « Arta de a fi femeie ». Ha, cat de ironic! Arta de a fi femeie. Dar vreau eu acum sa fiu, sa mai fiu femeie? Am vrut vreodata? Inutila revolta. Ca si cum m-as revolta ca ninge. Sa fac bine sa-mi intre-n cap, sunt femeie. Nimic nu mai schimb acum. O femeie care iubeste. As vrea sa schimb asta? Ah, nu, asta n-as schimba-o niciodata. Iubirea e viata. E respiratie. Aer. Lascar Catargiu. Zapada, deceptie, o sa mi se lase parul, iar ninge… Nu mai conteaza, merg spre masina, ca spre portul fagaduintei. In pas rapid, mi-e frig. Urc in masina, dau drumul la muzica, cea care ma linisteste. Ma izolez de exterior. Noapte, lumini, oras. Noaptea orasul devine suportabil, respirabil. Se estompeaza griul ambient. Nu se mai vede praful, nici noroaiele.  Casa mea e drept inainte. Viraj stanga. Si trec a … (nenumarata) oara prin fata casei sale. Imi face bine asta. Ca o mangaiere. Simt parca aerul vibrand, in jurul meu, ca miscat de trecerea sa. Acelasi aer ma atinge si pe mine. In partea asta de oras ninge mai putin. Nu ca ar mai conta ninsoarea in valtoarea de emotii. Imi fac bine si rau. Nu stiu in ce proportie, pentru ca deja am otrava in vene, si ma delectez cu ea. Ridic timid privirea din volan catre ferestre. Ma navaleste caldura.  Si mai incolo, rauri de cuvinte, poduri de vocale, carari de consoane… sub care voi dori sa ascund emotiile infinite. Vreau sa dorm. Ciudat. Eu nu vreau niciodata sa dorm. De obicei spun mereu ca m-as lipsi de somn, daca s-ar putea, pentru ca pierd timp. Acum, insa, vreau sa dorm. Si sa ma odihnesc. Am o oboseala care nu trece cu somn, si stiu asta. Vreau totusi sa incerc. Ca sa nu se spuna ca am fost indaratnica. Acasa. Lumina, ciocolata. Un pahar de vin. Somn. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers…

Hai ca sa o lamurim odata pentru totdeauna si pe asta 🙂 Cum are Facebook-ul niste probleme tehnice si niste galme, cum apare paranoia colectiva. Nu ca ar fi niste dificultati tehnice momentane…. Circula niste zvonuri si exista un stres foarte raspandit intre oameni cum ca ne urmaresc baietii cu nu stiu ce fel de ochi pe Facebook. Sa ne intelegem, dragii mei, chiar daca ar fi asa, ei nu au acces la bazele de date ale Facebook-ului. Isi pot face conturi normale, ca tine, ca mine, ca el, ca ea, si sa ne intre in liste. Bun, si ne intra in lista, si ce vad acol? Fix pix. Caci tot ceea ce postam este ceva deliberat, si alegem cu discernamant. Nu e nimic secret, cel putin eu asa consider. Pentru mine ce e secret, intim sau privat nu isi are locul pe Facebook. Ce este pe FB, are atributul de « PUBLIC », pur si simplu. Fara discutie si fara drept de apel. Scriind un status pe Facebook, e ca si cum ai pune banner intr-o intersectie circulata…  Cine n-are constiinta acestui lucru, e problema lui proprie. Bun, sa zicem ca-si fac ochii albastri conturi si ne intra in liste. Si se uita la noi. Si? Deci ce afla? Nimic. De pilda, eu nu-s destul de importanta cat sa-si piarda timpul urmarindu-ma. Si daca m-ar urmari, ce ar vedea? Fix nimic. Ar vedea ca ma duc la lectii de tango, ca mananc ciocolata, ca iubesc un barbat, ca ascult Mylene Farmer… si ce-ar mai vedea? NIMIC :)))) Deci absolut nimic relevant. So what? Aaaa, da, ar mai putea afla ceva vital: ca-mi fotografiez pantofii si ca am 38 de perechi de cizme. Ete fleosc 🙂 Si ca-mi place culoarea rosie si parfumul Nina de la Nina Ricci, mai mult decat celelalte 12 parfumuri pe care le am. Iar apropo de ce ar putea afla de pe Facebook, urmarind pe altii, oamenii politici sau persoane importante intr-un fel sau altul, presupun ca acestia sunt maturi cand isi pun informatii intr-un loc public cum e FB-ul. Pentru ca Facebook-ul e ca si cand ai scrie cu creta pe trotuar pe Magheru, adica vede multa lume. Cine nu e constient de asta, repet, e problema lui :)) Sa nu se smiorcaie dupa aia ca de unde se stie. Cat despre spioni, (hahaha) sincer nu cred ca isi fac cont de Facebook ca sa-si faca grup si sa comunice intre ei :))) Sau ca sa dea like la pagini de fabricanti de arme si sa incinga discutii despre cel mai potrivit mod de a transporta chestii interzise. Nici teroristii nu cred ca se pornesc in contradictii pe wall-uri despre locul unde ar fi cel mai potrivit sa faca urmatorul atentat si care e cel mai eficient explozibil. Iar daca chiar vorbim despre baietii respectivi, ma indoiesc ca-i plateste cineva ca sa ma priveasca pe mine si pantofii mei :)) Sau ca sa priveasca ochii mei albastri, ca da, si eu am ochi albastri. Deci nu cred ca-i…