carti

Dupa episodul 1 din ce mai arunca romanul, va prezentam episodul al doilea,  sub-intitulat: « Da-le dracu’ de carti, cui i-or folosi? Da-le afara din casa, nu vezi ca numai praf prind? » Pe o strada linistita cu vile, din nordul Bucurestiului. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

… o sa sune clopotelul. Am emotii acum, si nu pot dormi. Ma gandesc la maine dimineata. Iar o sa intarzii, pentru ca stau vizavi de liceu si am sa plec in ultima clipa, traind mereu cu impresia ca stau aproape, am doar de traversat bulevardul. Si nici motive n-am sa intarzii, cine ar intelege? Doar stau vizavi. Ironia sortii. Sunt stresata, nu-mi gasesc bentita. Nici n-am chef sa-mi impletesc coditele, asa cum vrea Attila, profesorul de istorie care a bagat spaima in noi, de unde si porecla. O sa fie iar un an greu. O sa invat si prostii, care nu-mi vor folosi niciodata, pe langa toate lucrurile interesante pe care le aflu, sau cele frumoase (pe sufletul meu), care ma antreneaza si ma implinesc, cum ar fi matematica. Si fizica. Da, si fizica. Dar o sa trebuiasca sa suport niste rezistenta materialelor, economie politica, (oh, Nasta!), MC nu stiu ce, o materie ciudata desemnata prin niste initiale… O  sa tremur iar de teama doamnei Diaconu, profa de biologie, care mi se pare terorista, si a carei materie poate mi-ar fi putut placea, daca n-ar fi fost asimiliata in mintea mea cu personalitatea dnei Diaconu, care ma sperie… Poate ca anul acesta am sa fiu dezamagita de doamna Ioan, profesoara de franceza. Sunt indragostita de Alain Delon, de seninul ochilor lui, si devorez orice carte in franceza imi cade in mana. De curand, citesc San Antonio si alte romane politiste. Sunt pline de argou. Mi-am facut o lista si am de gand sa o intreb pe profesoara cum se traduc cuvintele… Cred ca da, anul acesta am sa am dezamagirea aceea ca ridica din umeri ingaimand o explicatie cusuta cu ata alba… Si una din cele mai puternice revelatii din viata mea: nici profesorii nu stiu tot! 🙁 In curand, la cateva saptamani dupa inceputul scolii, o sa mergem la practica. Nu stiu daca anul acesta mergem la cules de rosii sau de ceapa. As prefera la rosii. Ceapa uda miroase infiorator. Are sa vina iarna si vom sta cu manusile la maini in clasa. Si va fi incomod sa scriem cu ele. Dar e tare frig in scoala! Inca e bine totusi, de mine, acasa nu ne inchide lumina decat rar, si caldura avem cat de cat. Avem noroc, suntem legati cu niste blocuri in care locuieste personal de corp diplomatic strain. Lor le datoram faptul ca nu se intrerupe lumina cate o ora in fiecare seara, ca in celelalate cartiere. Si totusi, la mine in camera sunt 12 grade noaptea, iarna. Tot iarna, o sa ne scoata la dat zapada la scoala. E amuzant, intr-un fel. Doar intr-un fel. Nu mi-a placut frigul de cand ma stiu, nici zapada. Sunt o fiinta solara! Nu  cred ca ma voi indragosti anul asta. De altfel, capul meu e la invatatura si inima la Alain Delon 🙂 Parca nu mai am resurse sa daruiesc ceva cuiva… Zilnic cand o sa iesim de la scoala, am sa merg sa ma plimb. Foarte…

Intr-o sambata de iulie am fost la Relaxart, care avea ca tema Semne de Vacanta… 🙂 Impreuna cu Cristina si Ciprian, am vorbit despre moduri de aranjare ale cartilor, din cele mai surprinzatoare, si despre semne de carte. Acest mic obiect, atat de banal, in aparenta, si totusi atat de important si care lasa mult loc pentru imaginatie. Poate fi atat de divers, poate fi un cadou atat de bun care sa ne pastreze aproape de omul caruia i-l daruim. Ciprian a vorbit cu multa insufletire despre o multitudine de semne de carte, unele obiecte care sunt cu totul altceva, insa, deturnate de la scopul lor principal, devin semne de carte si ne insotesc lecturile. Discutiile si atmosfera placuta m-au incitat sa-mi amintesc de copilarie, si de carte… de acest obiect minunat in viata mea. Cand aveam 11-12 ani si mai tarziu, toata adolescenta, noptile tarzii ma prindeau citind. Pe la 1 dimineata, venea mama din capatul celalalt de casa sa ma roage totusi sa nu mai citesc, si sa sting lumina. O stingeam, asteptam sa se indeparteze, sa treaca un sfert de ora, si reaprindeam, reapucandu-ma de citit. Venea din nou, stingeam din nou, aprindeam din nou… si tot asa, pana cand scotea sigurantele de la panou 🙂 Iar cartile au fost intotdeauna foarte importante. Imi lasa mama dimineata pe masa din bucatarie cate 5 lei, pentru suc, prajitura, covrig, ce vroiam. Nu mergeam la cofetarie. Preferam sa strang banii si sa cumpar carti. Asa mi-am cumparat o gramada de carti care mi-au hranit sufletul si mintea. Iubesc lectura! Universul cartilor. Si astazi. Eu una nu mi-as inchipui viata mea fara carti, casa mea fara carti. Nu sunt acolo de decor. Sunt parte din viata mea, imi sunt la fel de utile ca si hainele. Fara haine as fi goala exterior. Fara carti, as fi goala interior, si mai grav! Multumesc mult, Cristina si Ciprian, pentru dupa-amiaza plina de caldura si de carti! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Cartile. Acum mi-am dat seama ca nu am scris de unde provine “compozitia”. Doua de la un prieten nespus de bun, special, de care ma leaga fire nevazute. Doua de la prietena mea din copilarie, pe care o cunosc de 25 de ani, si mi-e extraordinar de draga. Doua de la o prietena cunoscuta acum mai putin de doua luni (daca ma gandesc bine), dar care a devenit foarte repede foarte importanta pentru mine, si este printre acei cativa “alesi”. Si a saptea, una, a mea, profesionala. Facultativa… Mi se pare extrem de frumos si neintamplator locul din care provin aceste carti. 2+2+2+1. Si sapte! Ce chestie. Cifra magica. Nu m-am gandit la asta cand le-am pus in geanta. Am stiut doar ca vreau sa le citesc. Si ca e momentul. Dar constientizand, este si mai frumos. Ca un timp petrecut cu fiecare dintre ei, plus un complement pentru constiincioasa din mine, profesional vorbind. Ca sa fiu mai buna, mai sus, mai departe. Mai senina. Nepretuit sentiment. Si cel mai frumos in aceasta descoperire este ca fiecare dintre ei mi-a dat carti importante pentru el insusi. Nu a fost genul de indemn: « Citeste asta, daca nu mai ai ce citi! ». A fost: « Trebuie sa citesti asta, este ceva foarte important si pentru mine, si va deveni si pentru tine! » Citind, petrec timp cu fiecare dintre ei, aici. Imi amintesc, pentru fiecare dintre ei, cuvintele cu care mi-au descris aceste carti, si cu care m-au indemnat sa le citesc. Incredibil de frumos. Va multumesc, dragii mei! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It