amaraciune

Sa fii suparat pe un om care nu mai este nu e un sentiment comun, si nici ceva ce mi-as fi putut inchipui ca am sa simt vreodata. Din pacate, asta simt, acum, in ultimele saptamani. Si nici nu stiu cand imi va trece. Cand si daca. Pe cat de mult uneste increderea, pe atat de mult desparte minciuna. Si doare si retroactiv. Cumva, mi se pare ca mi s-a furat viata. Ca imi fuge pamantul de sub picioare. Ca certitudinile alea cu care traiam eu, (si nu, nu am avut si n-am o viata usoara), se disipeaza ca niste baloane de sapun. Ca totul pleaca in neant. Sunt suparata, si nu stiu cand si daca imi va trece. Este teribil sa realizezi cat de mult rau iti pot face oamenii pe care ii iubesti (si care, culmea! te iubesc). Mie minciuna aceea mi-a picat atat de greu, chiar si dupa atatia ani, mi-e atat de urata, incat mi-e imposibil sa spun cand si daca voi ierta. Și cum Dumnezeu? Tot ce credeam și știam eu ca a fost viața mea, sa fi fost o iluzie? Nici nu e ceva obisnuit, sa fii suparat pe un mort. Dar asta este, lucrurile au fost abrupte, si nu am avut timp sa si uit, sa si iert, sau sa nu uit, dar sa iert, sau sa uit… Habar nu am daca exista viata dupa moarte, sau o forma de « reciclare ». Dar daca exista ceva, sigur stie ce simt acum. Si sigur nu ii e confortabil. Nu de asta o fac, nu stiu sa fac lucrurile asa, nu m-am razbunat in viata mea, si nu stiu sa o fac, sunt doar sincera in ceea ce simt. Iar acum nu pot sa simt nimic altceva decat o enorma suparare. Deocamdata nu simt decat o mare amaraciune. Atunci cand nu simt de-a dreptul furie. Apoi, obosesc, si sunt din nou amara. M-am simtit asa ciudat incat mult timp nici nu am putut sa plang. Acum plang. Nu e cu mult mai bine. Si-n plus, plansul si raceala chiar nu-i o combinatie buna, ca sa nu spun ca am momente cand nu mai am suflu. Zilele astea nu-mi mai gasesc sensul. Nu ma mai motiveaza nimic suficient de mult. Nici cat sa ies, nici cat sa traiesc, nici cat sa rad, nici cat sa scriu. Sunt momentele acelea de totala inchidere. Fiecare pas e un efort imens. Fiecare iesire e o aventura. Nu-mi doresc sa vad pe nimeni. Nu ma mai motiveaza chiar nimic. Nu, nici macar iubirea. E unul din rarele momente cand nu, nici macar asta. Sau poate ca nici nu mai iubesc. Habar nu am, nu ma pot gandi la nimic acum. Ma simt rar seaca, secata. Acum asa ma simt. Si nu stiu cand si daca… Nu mai vreau nimic, stau sa treaca timpul si atat. Si nu mai am bucuria aceea si spiritul care credeam ca nu piere niciodata, simtul umorului. Zilele astea nu. Si Dumnezeu stie cand si daca imi…