Spuneam ieri ca realizez ca statusurile mele se irosesc intr-un mediu atat de efemer. Sigur, ne hranim cu ele, zambim sau ne intristam, le discutam, le contestam. Insa din punctul meu de vedere, zboara. Si ca daca as vrea sa-mi scriu istoria personala, ar fi suficient sa le pun cap la cap ca sa obtin o trama destul de fidela a vietii, sau macar a perioadei mele. Iata ca am inceput sa le adun… Cum am sa reusesc sa regasesc mai multe, am sa le adaug. Exista tot felul de solidaritati pe lume. De sentimente de fratie. Una din cele mai puternice este solidaritatea de indragostit. Am auzit un « argument » foarte interesant: luase mita, dar suma era mica…. Adica depinde CAT ai furat, nu conteaza CA ai furat. Asta spune tot despre poporul asta, si nu mai e nimic de adaugat. Azi: mai sus, mai repede, mai departe, mai senina, mai zambitoare. Sa revin la mine insami. Sa redevin eu. Cand nu e bine, ti se spune. Cand e bine, deduci. In asa fel incat ajungi sa apreciezi lucruri care sunt de fapt, doar normale. Legea Malcinschi ad-hoc privitoare la internetul mobil de la Romtelecom: intotdeauna cand masina se afla in miscare, nu vei avea internet mobil decat atunci cand urmeaza fie sensuri giratorii, fie pante, fie obstacole, in asa fel incat oricum iti sare laptopul din brate :))) De ce fiinta umana e facuta in asa fel (sau cel putin unele din fiintele umane) incat sa vrea numai relatii complicate cu oameni imposibili, sau relatii imposibile cu oameni complicati? Oamenii au nevoie de proptele psihice, spirituale. De benzi albe. De separatoare. De indicatoare. De ghidari. De ghizi. Se simt nesiguri pe propriile picioare, au nevoie sa li se spuna cand, cum si ce sa faca. Liberul arbitru e o legenda in cazul unora. Si daca nu esti ca ei, te privesc acuzator, te judeca, te condamna. Pentru libertatea pe care nu stiu sa si-o acorde lor insisi, si care nu i-ar costa nimic. Legea AGMM de duminica dimineata: intotdeauna cand te grabesti si ai de facut ceva care implica tehnica, tehnica te va lasa balta. Legea AGMM a telefonului mobil: daca ai mai multe telefoane si intr-o zi uiti cateva ore unul din el acasa, fii sigura ca vei gasi cel putin 20 de apeluri ratate. Daca l-ai fi luat in geanta, garantat nu suna deloc in acele ore. Fix cand il uiti, oameni importanti te vor fi cautat pentru lucruri esentiale, fara insa sa incerce sa te caute si pe alte numere. Poporul roman rezoneaza cu sentimentalismele ieftine. Tupeu, bascalie si sentimentalisme de midineta. Noi bem o stacana de vin sa uitam viata grea, doinim a jale si varsam cateva lacrimi. Nu facem nimic sa iesim din starea asta. Bem, uitam, cantam la fluier, dam apa la soareci. Sunt cine sunt, sau sunt cine cred ceilalti ca sunt? Ceilalti traiesc si interactioneaza cu cel pe care cred ei ca-l cunosc, nu cu cel care stii tu ca esti….

Aici share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

… cum zice francezul. Sau mai bine, pas de nouvelles, bonnes nouvelles. Ma uit si ma infior de cat timp n-am mai scris. Si nu-mi sta in fire. A nu scrie inseamna a nu respira. Si pentru ca ultima postare era neagra, si pentru ca se pare ca o imagine face cat o mie de cuvinte, iat-o pe aceea (asta e un hint si pentru cei care ma dadusera disparuta!) share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

… este moartea, obisnuiam sa spun. Asta in perioade de restriste, cand ridicam capul, cu disperare, si nu mai vedeam lumina. Cand mi se parea ca sunt pe marginea abisului, sau in fundul tunelului. Sau acoperita de nori negri. Spuneam ca nimic nu-i grav in viata. Nimic. Doar moartea. Mi-ar fi placut sa ramana o simpla expresie de imbarbatare. Un lucru pe care mi-l spuneam eu mie insami, ca sa ridic capul si sa trec mai departe. Sa nu am a infrunta asta… Sa fie o metafora. Atat. De trei zile ma confrunt cu moartea. A decedat un prieten bun al parintilor mei. Din acela cu 30 de ani de vacante impreuna, week-end-uri, sarbatori impreuna…. Sotia lui murise deja acum vreo 2 ani, de cancer. Asa se duc toti. Parintii mei sunt distrusi. Iar eu n-am niciun raspuns in fata durerii lor. Ma uit si sunt muta. Intepenita. Nu stiu si nu pot sa fac nimic. E absurd sa ii spui cuiva in situatia asta ca « toti murim« , ca era normal (normal??? ce cuvant atroce in unele contexte!), ca era in varsta. Nu cred ca exista un argument bun in fata pierderii. Nu cred ca exista o consolare posibila. Nu cred ca exista ceva ce poate alina. Ma simt legata de maini si de picioare, psihic, verbal, fizic. Ma simt impotenta si urasc felul in care ma simt. Mie omul acela nu-mi era foarte apropiat. Adica era prietenul lor. Doar prin prisma aceasta…. Insa ma doare durerea lor ca si cand ar fi a mea. E mai teribila durerea mamei tale decat durerea proprie. Plus ca mi-e teama de socurile emotionale de acest fel. Pentru ei. Ma gandeam. Mie nu-mi e frica de moarte. Deloc. Si nu-s lozinci. Pentru ca am trait frumos si asta puteam sa o spun si acum 15-20 de ani. Pentru ca traiesc cu pasiune, si in orice moment mi s-ar opri viata, eu stiu ca am trait frumos si intens. Acum 10 ani, de pilda, cand era sa ma calce masina la NYC, cu toata sinceritatea, si daca as fi murit atunci, era ok. Eram fericita in acel moment. Si as fi murit fericita. Moartea insa, e oribila pentru ceilalti. Oribila. Pentru cei care « raman ». Nu vreau sa-mi inchipui cum as supravietui mortii cuiva drag. In acel avion, m-am bucurat ca sunt impreuna cu Philippe, sa nu ne supravietuim unul altuia, chestie inumana pe care n-as fi stiut cum sa o duc. Moartea de acum ma inspaimanta din doua motive: socurile emotionale pe care le suporta parintii mei, durerea lor la care eu nu am (din pacate), raspuns,  si faptul ca ma aduce sa ma gandesc ca nu stiu sa supravietuiesc mortii cuiva drag. Sunt paralizata numai cand gandesc o frantura de secunda… Nu vreau sa mai gandesc nimic. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It