Archive for octobre 2015

Aniversari. Azi s-au împlinit 5 ani de la prima mea scrisoare de dragoste, (nu din viata).  Tulburator. Plini de trairi intense anii acestia. Cinci. Si…. imi scrie cineva: « Hei. Chiar nu știam că mai e cineva care scrie așa ceva! Mă refer la scrisori de dragoste Mirandolina: « 🙂 cum nu » « E clar, ești persoana din listă de aici care mă fascinează cel mai mult Nu am avut niciodată șansa să primesc scrisori. M-am întristat puțin » M(..a): « of, imi pare rau 🙁 poate ca o sa primesti candva « Nu știu dacă o să am de la cine. Dar știu că mi-ar plăcea. Știi și tu că nu prea mai scrie lumea. Plus că e mai greu de găsit o astfel de femeie. Adică tu ești unică… 🙂 ia-o ca pe un compliment sau ca ce vrei tu » {Din pacate, nu e asa de usor sa traiesti asa, nu-i asa usor cum par a crede cei din afara, cum pare a crede interlocutorul meu} M(…a): « of. Ei, capul sus 😉 Si… pana la urma cred ca viata e mai usoara fara scrisori si fara trairile astea, cumva » « Tu o spui din perspectiva femeii frumoase care va avea oricând cui să scrie » In realitate, sunt momente cand parca mi-as dori sa fiu altfel decat sunt faurita. Poate ca ar fi cumva mai usor fara atatea ganduri, fara atatea trairi, fara atatea chinuri (implicit). Cine stie. O am, bineinteles ca o am pe cea de acum 5 ani, ca si pe celelalte. Am avut cumva tendinta sa o caut, sa o deschid… m-am infranat. Stiu ca doare, stiu ca m-ar rascoli si m-ar tulbura. Poate pare ca fug (eu care sunt temerara cu capul in zid), dar am ales (cel putin pentru moment) sa ma protejez. E rar, de obicei nu aleg protectia. Poate din cauza ca e toamna. Sunt zgribulita si am sufletul cumva in furtuna. Si… « Ar trebui să scrii o carte totuși. Sper că mai e pe « to do list » M (..a) : « da, mai este. O sa ma apuc zilele astea » « Super. Abia aștept! » M (…a) : « o scriu in franceza » [de parca as putea sa scriu cand sunt tulburata. Eu scriu doar cand sunt senina si-mi rade sufletul….] share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Asta seara luna mea era agățată intr-o macara de la Timpuri Noi share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Poate ca n-ar trebui niciodata sa incercam sa ne reinviem amintirile, ci ele sa ramana in raftul lor, bine clasate. Poate ca ar trebui sa le privim si sa le stergem de praf doar atunci cand vrem sa profitam de ele, dar sa nu incercam sa le scoatem din raft. Nu manipulam obiecte, ci oameni si suflete, atunci cand hotaram sa dezgropam amintiri. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Sper ca ai aruncat toate scrisorile primite vreodata de la mine. Nu de alta, dar nu as vrea sa le găsești în câțiva ani și sa te tulbure intr-un fel incomparabil, așa cum tocmai am pățit eu cu propria mea scrisoare scrisa acum 15 ani mamei. E suficienta amintirea difuza, din ce în ce mai estompata,  a lucrurilor citite de tine, scrise de mine. Prezenta lor fizica in acelasi spatiu este deja prea mult. În general obișnuiam sa pun mult suflet în ele. Știu ca nu e uzual ce urmează sa te sfătuiesc,  dar trebuie împachetat cu grija și aruncat și el odata cu scrisorile,  ca sa nu rămână urme, stropi, firimituri,  dare…. nu mai mult decât cele care rămân în interior și pe care nu prea ai cum sa le distrugi orice ai face. Ca nici timpul nu le șterge de tot, niciodată.  Ele rămân cu tine, în tine. Spuneam eu odata: de mine scapi ușor,  de tine nu știu cum scapi… iar fraza asta se vroia o atenționare calda despre ceea ce putea sa fi rămas înăuntru, ca schijele unui obuz ce rămân îngropate adânc in pământ, mult timp dupa explozie. N-ai unde sa fugi, niciodata, amintirile-ti sunt lipite de tine, de piele, de trup, de suflet, incrustate. Esti un basorelief sculptat in senzatii. Inchizi ochii, sunt in tine. N-ai unde sa pleci. Nu ai cum sa le scapi, esti oricum si oriunde in raza lor de actiune. Nu prizonier, caci le duci oriunde. Nu mai stii daca tu sau ele sunteti prizonieri, care al cui, tu al lor sau ele al tau, oricum, sunteti indisolubil legati, corp comun. Deci daca mai ai scrisorile prin casa, mergi acum la ele, apuca-le, nu le deschide, nu, nici macar din curiozitate, nici macar din dorinta de a-ti lua un la revedere, nici măcar pentru a arunca o ultima privire duioasă. Un la revedere inutil, de altfel. Tine-le bine inchise, sa nu scape inima din ele, sa nu se disperseze. După ce ai împăturit bine sufletul în hârtii și ai scăpat de ele, aerisește cu grija apoi, sa nu fi rămas o boare prin vreun cotlon, sunt persistente și se insinuează te miri unde. .. Au scrisorile astea un parfum mai tare decât esențele renumite ale florilor de Grasse. Te iubesc și de aceea vreau sa te protejez si sa te previn: arunca dracului TOT, pana când acest tot nu va deveni prea dureros și nu te va lovi cumva mișelește din cine știe ce colt al casei, dintr-un sertar, de pe o etajera. Până când nu vei călca pe o schija din aceea, provocând un dezastru, o noua explozie care ar putea nimici mult… Aruncă tot până nu e prea târziu. Spre binele tau iti spun asta, fa-o! Sigur ca eu nu am puterea sa o fac, deși știu pericolul ce mă pândește,  și știu ca poate lovi și ca doare. Eu nu pot. Am acolo mereu cuvintele tale. Nu le șterg, nu le arunc. Ba mai mult, recitesc, si…