De ce mi-as putea (inca) dori sa fiu jurnalist de print

11 décembre 2009

Imi doresc sa fiu ziarist de print pentru ca am incredere in cuvantul scris si respect pentru el. Imi doresc sa fiu ziarist de print pentru ca online-ul este prea superficial, si pentru ca online-ul a stricat mult, din pacate, profesia. (online-ul a stricat profesia, precizez, atunci cand este privit ca o sursa. Nu atunci cand e mod de exprimare, de diseminare a informatiei, atunci este totusi ideal:))

Explic: felul in care imi inteleg si imi exercit profesia are mai multa legatura cu felul in care facea Albert Londres jurnalism, (bineinteles, pastrand proportiile, nu este o dovada de vanitate din partea mea), decat cu modul in care fac aceasta profesie jurnalistii de azi. Internetul a stricat oarecum lucrurile, pentru ca omul invata prea repede sa fie comod. Jurnalistul este, in mod normal, cel care e mereu pe teren, se intalneste mereu cu oamenii, interactioneaza cu ei, afla lucruri, face conexiuni. Astazi, de cand cu aparitia si democratizarea internetului, calitatea profesiei a scazut enorm. Multi cred ca a fi ziarist inseamna sa stai cu fundul pe scaun in redactie, si sa astepti sa-ti vina stirile. Informatia ne inunda prin computere. Sute, mii de site-uri, worldwide. Comunicatele de presa sunt primite cu sutele pe email. Cunosc multi jurnalisti care schimba un cuvant doua, sau cateodata nici atat, si le publica, incluzand uneori si greselile de ortografie. (pe mine, ca PR, ma avantajeaza sa mi se preia comunicatul cum il scriu, dar ca sa fiu sincera, ca jurnalist, nu e cea mai buna practica).

Te uiti pe 2-3 sau 20 de site-uri, faci o compilatie, si gata, scrii stirea. Ti se pare ca ti-ai facut meseria. Eviti intalnirile fata in fata, iei interviurile prin email. Acelea nu mai sunt interviuri, le lipseste interactiunea, le lipseste zvacul, nu sunt vii. In primul rand ca nu vezi mimica celui care iti raspunde, si te vaduvesti, pe tine si pe cititorii tai, de o parte importanta a informatiei. In al doilea rand, la interviurile prin email, intervievatul are timp sa reformuleze de cate ori doreste raspunsul, dispare spontaneitatea. Poate, cu usurinta mai mare, sa te minta. In al treilea rand, pentru ca pui o lista de intrebari, iar el concepe o lista de raspunsuri, lucrurile suna nelegat, nearmonios. Pentru ca, atunci cand duci o discutie fata in fata, daca un raspuns al interlocutorului te surprinde, sau te nedumereste, sau iti trezeste alta intrebare, o pui. Prin email, tu primesti doar un set de raspunsuri, la care nu mai ai cum sa reactionezi, cu care nu interactionezi. Nu exista liant, nu exista fluiditate, nu exista firesc.

Jurnalistii „de acum”, molesiti de comoditatea cu care sunt coplesiti de informatia venita prin internet, au uitat sa fie in serviciul publicului. Sa vada jurnalismul ca pe acea profesie care deschide ochii lumii… Si asta in mare parte din cauza online-ului, care le da totul prea mura in gura. Renunta sa fie profunzi, renunta la datoria primordiala de a intelege subiectul, renunta la a-si pune intrebari.

Le place confortul lor, si nu ar renunta la el. Nu inteleg de ce sa nu-si ia pauza de masa la ora fixa, de pilda. Au o mentalitate mai mult de functionari, fara nici un dispret pentru functionari. Eu aveam zile cand alergam dupa unele subiecte, intre intalniri, conferinte de presa, si nu mancam ore intregi. Si nici macar foame nu-mi era, ma hranea adrenalina de a descoperi, entuziasmul de a sti, placerea de a afla. Orgasmul de a scrie. Jurnalistul de azi intreaba care este orarul de munca… Asta e cea mai absurda intrebare care exista. Un ziarist nu are orare. Nu esti jurnalist de la 9 la 5, si apoi gata. Jurnalismul e o stare de spirit, nu un job cu program fix. Daca noaptea se intampla ceva, te imbraci si pleci. Si nu simti asta ca pe o povara, ci pleci cu placere. In primul rand, pentru ca esti curios despre tot ce inseamna lumea asta si cum se misca ea.

Si nu in ultimul rand, imi doresc sa fiu ziarist de print pentru ca imi place cum fosneste sub degete hartia, si cum cerneala proaspata imi pateaza mainile. Am o emotie puternica, apropiata de juisiv, atunci cand din offsetul care se invarte, vad cum ies teancurile de ziare, proaspete, iar camioanele asteapta sa le incarce si sa plece la distributie.
Imi doresc sa fiu ziarist de print pentru ca ziarul scris devine o marfa rara si cu tente elitiste.
Si-mi doresc sa fiu ziarist de print pentru ca mi-am ales aceasta meserie din iubire, am facut-o cu iubire, si sunt mandra de ea.

Aici eram la tipografie, noaptea, si tocmai iesise ziarul… Ne murdaream pe maini cu el, Veronique Georges, Paul Massabo si moi-meme. (septembrie 1999, desigur)
NOTA. Multumesc mult pentru starnirea mea in scrierea acestui text si al celuilalt, de mai jos, lui LP. El este autorul moral al interogarilor mele.

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *