Matematic imi traiam senzatiile

6 janvier 2014

Sunt suma tuturor sinuciderilor mele surde, repetate, incapatanate. Sunt suma tacerilor mele impotente, necaracteristice si totusi, paradoxal existente.  Sunt suma lacrimilor mele deznadajduite raspandite in zari impasibile si glaciale. Sunt suma strigatelor mele in pustiu, a pustiu, deşert şi deşertăciuni necuantificabile.
Sunt suma umbrelor pe langa care calc, sovaind, ca si cand le-as putea rani, ca si cand din ele ar sari oameni, ca arsi, sa ma priveasca dojenitor, sa ma apostrofeze sever ca poate le-am calcat pe inimi. Sunt suma pasilor spre niciunde, cautand nici eu nu stiu ce, in jurul geografiei sentimentelor, pe strazile din hărţile emotiilor mele, cartografiate precis si intens.
Sunt suma gandurilor ascutite, infipte ca niste obiecte taioase, in fiecare din inimile pe care mi le desenez, imaginandu-mi ca ele zvacnesc. Sunt suma extirparilor bucatilor din mine, ca sa inlatur din minte, suflet si inima subiecte si obiecte, oameni si locuri, cuvinte si emotii, x-uri, y-uri si z-uri, a-uri si b-uri, cunoscute, desi comun numite « necunoscutele » unor ecuatii.
Sunt suma disperarilor sumbre in zilele in care soare nu-i si mai ales cuvinte nu-s. Sunt suma zilelor « festive » in care nici nu deschid draperiile, ca sa ma adapostesc de oamenii sarbatorind, sa ma feresc de zgomotele de dopuri de sampanie care sar si sa ma izolez de exterior ca si cand lumina m-ar asasina. Sunt suma apelurilor telefonice la care nu raspund, desi le aud, si a sms-urilor carora mecanic le dau voie sa existe si pe care le validez cu un raspuns. Ca sa nu ma dea disparuta, sau, mai rau, sa ma considere nepoliticoasa.

Sunt suma sangerarilor din absenţe constatate si notate si suma ranilor dureroase din doruri ridicate la puterea n. Sunt suma radicalilor din toate senzatiile resimtite, radicalilor din emotii si radicalilor din elanuri. Si radicalilor din radicali. Sunt suma tuturor operatiilor de scadere: de pierdere, de renuntare, de abis, de suferinta.

Si-s suma renasterilor, reconstructiilor. Sunt suma iubirilor si suma zambetelor. Sunt suma daruirilor, a infloririlor, a inseninarilor si insoririlor, a imbobocirilor, a senzatiilor de verde si a senzatiei unice, pururi neincepute, de tine. Sunt suma silabelor cu care ma joc vorbindu-ti, scriindu-ti, visandu-te.  Toate semnele matematic pozitive, adunarile copilaresti ale momentelor de fericire. 

Si-ntre paranteze, care de care mai complicate, acolade { }, drepte [ ] şi rotunde ( ), dar care au meritul ca apar întotdeauna în pereche, am pus momente precise: ce mi-ai spus prima data, cum am ras, cum m-ai privit, cuvintele tale, melodiile si filmele care-ti plac, rochiile pe care le purtam atunci sau atunci si pana si locurile tale comune.  Aducand la cel mai mic numitor comun acestea, ca si cand ar putea exista un « cel mai mic », cand vorbesti despre tremurul vietii.

Si inca nu m-am apucat sa inmultesc, nici sa impart.
As putea inmulti rasetele tale si momentele de liniste.  As putea inmulti florile de pe pervaz si razele jucause de soare. As putea inmulti norii. As putea inmulti gandurile bune. Glumele si jocurile inteligente de cuvinte. Paginile scrise. Valurile marii si firele de nisip cald pe care sa ne odihnim trupurile. Visele. Senzatiile intense.
As putea imparti bucurii. In jur. Sentimente. Cui merita. Bomboane. Cui ii plac.

Rezultatul? Eh, asta e eterna si ireversibila intrebare: rezultatul? Matematic, toate astea = viata. Nematematic, lucrurile se complica.