Schita de teza: interactiunea pe internet

Sunt pe internet de 11 ani. Am stat online ore intregi. Zilnic, cu extrem de putine exceptii. Cred ca as putea sa scriu o teza despre interactiunea umana pe internet. Din exemple concrete, trairi concrete, observatii succesive. Interactiunea cu orice pret. Chiar si cu pretul ridicolului, spuneam acum cateva saptamani. Insa n-am avut ragaz sa scriu, sa detaliez. Interactiunea umana, transformata, nu numai cu pretul ridicolului… Autentica sau deformata.
Ziceam ca sunt de ani intregi pe internet. Ca sa-l citez pe un foarte bun prieten, care spunea asta despre el, dar mi-o insusesc, caci mi se potriveste si mie perfect, “eu locuiesc pe internet“. Daca ma cautati, acolo ma gasiti. E mai sigur decat orice alt mod de a lua legatura cu mine 🙂

In zorii internetului, am intrat in online cum as intra intr-o incapere cu necunoscuti. Si am procedat cum as fi procedat in viata. Eu sunt deschisa, directa, nedistorsionata. Vorbeam ca-n viata (frumos, politicos), ma prezentam ca-n viata. Raspundeam ca-n viata, si-mi aparam crezurile, ca-n viata. Eh, am invatat multe intre timp. Am invatat retinerea… M-am lovit de tipologii umane extrem de diverse, pe care poate ca in viata nu avusesem cum sa le intalnesc, deoarece realul este mai structurat in categorii (sociale, profesionale, etc). Naiva, am pus suflet. Am suferit cand niste neghiobi ma injurau. Atunci nu stiam destule cat sa inteleg ca era defularea lor, pentru ca in real nu valorau adesea nici o ceapa degerata. Am cunoscut oameni care isi faurisera complet identitati si-si construiau mitomanic trecuturi inventate. Din plictiseala de a-si trai viata. Din incapacitatea de a-si schimba viata. Din neputinta de a-si ameliora cotidianul. Din frustrarea de a nu putea fi nici macar 10% din ceea ce si-ar dori.
Am vazut amoruri online, sfasieri online, ba chiar maternitati online (o sa ramana de pomina “copilul” Tiei si al lui Bebe — ea isi faurise o poveste, ca are un copil, ca va naste, ba chiar ne-a trimis poze… Era o fabulatie completa a unor minti bolnave. Nu mai putin adevarat insa este ca s-au cunoscut si ca el a bagat cutitul in ea).
Am ascultat verzi si uscate. Am vazut oameni disonanti. Am vazut creatori de identitati pe banda rulanta. Am vazut ce inseamna sa fii atat de singur incat sa te agati de necunoscuti si sa iti creezi niste legaturi care sa-ti justifice existenta ca individ. Am purtat zeci, sute de ore de discutii aberante. Nu din partea mea, ci din partea interlocutorilor… Eu, asa cum v-am spus, am fost veritabila, mi-am aparat ideile, mi-am trait trairile (reale). Intens. Ca si-n viata.
Am rezistat asalturilor unei intregi pleiade de ciudati, disperati, insigurati. Si apoi, plictisindu-ma de a le tot raspunde repetitiv ca nu sunt disponibila, am decis ca vreau sa fiu barbat pe internet. Si am fost barbat 2 ani. Un barbat foarte credibil. Ma saturasem sa trebuiasca sa explic mereu ca nu vreau nimic, nu astept nimic, nu-s disponibila, lasati-ma. Asa ca am devenit barbat, ca sa-mi recapat linistea. Si a fost ok si perioada aceea. Castigasem linistea mentala, castigasem timp (nu mai trebuia sa explic ca nu-s dispusa la nimic). Si puteam discuta doar chestii interesante, pe care mi le alegeam.
Partea buna a internetului este ca am cunoscut oameni extraordinari. L-am cunoscut pe AM, am cunoscut-o pe F, si am mai cunoscut alti cativa oameni de existenta carora ma bucur. Evident ca nu am ramas in online, cu acestia. Am transferat relatiile de prietenie in offline… Asa cum e si firesc. Dar fara online, nu i-as fi cunoscut. Ne despartea un ocean, cel putin.
Partea buna a internetului este ca am aflat multe, am discutat multe, am schimbat multe idei. Am invatat multe. Si despre lucruri, si despre viata, si despre oameni.

Cum v-am spus, am traversat multe etape. Cea de deschidere, cea de retinere. Cea de ascundere a identitatii sub una a unui barbat (ca sa fiu linistita). Am traversat etapele: eu sunt eu, eu sunt incognito, eu sunt Jack… si inca alte cateva.
Am invatat multe. Asa ca stiu… Asa ca oamenii ma fac acum doar sa zambesc. Zambesc in fata comportamentelor deviante. Recunosc ce-am mai vazut. Zambesc in fata celor care se agata cu tot dinadinsul de oameni “cunoscuti” acum 15 zile… Ma intristeaza singuratatea lor, si disperarea (poate chiar neconstientizata), care ii face sa se arunce asa, si sa se apropie de niste totali straini. Zambesc in fata celor care reactioneaza fara sa judece situatiile, fara sa cunoasca oamenii, fara sa inteleaga macar discutiile. Interactiunea disperata. Interactiunea de dragul de a interactiona. Interactiunea pentru a face, pentru a spune ceva, pentru a-ti justifica existenta, pentru a parea ca ai noima. Interactiunea cu orice pret, chiar cu pretul ridicolului. Interactiunea doar pentru “a te baga in seama“. Pentru a arata ca spui, necontand ce spui. Cu asta sunt cel mai putin de acord, pe asta inca o taxez cu severitate. Asa cum in viata nu deschizi gura daca n-are sens sa o faci, nici in online nu ar trebui. Iar daca unii o fac… o fac pe pielea lor. In online esti inca si mai mult ceea ce spui decat in viata reala. (unde si comunicarea non-verbala are o contributie destul de mare).

Alta specie care bantuie internetul in prezent este militantul online. Atentie, n-am nimic cu cei care militeaza pentru crezuri profunde pe care le au. Pe aceia ii respect si ii stimez. Pe cei care exprima ceea ce cred (chiar daca ceea ce cred ei e diferit de ceea ce cred eu), ii respect. Insa am oroare de net-activistii inchipuiti, de cei care “apara” niste idei pentru care nu s-ar deranja sa iasa nici macar din casa.
Eu sunt pe net exact ce sunt si-n viata. Sunt eu, cu calitatile si defectele mele, cu pasiunile si trairile mele. Sunt eu, visceral. Complet deschisa, complet la vedere. Eu, asa cum sunt. Pe internet nu-mi rezolv frustrari, anxietati si nu-mi tratez disonante prin plasmuirea unui alt caracter, diferit de esenta mea profunda. De asemenea, ma feresc de ne-autenticitate la cei din jurul meu. Ma tem si fug de inconsistenta, inconsecventa, ipocrizie. De cei despre care scriam mai devreme, aceia care se bat cu pumnul in piept in virtual pentru cauze pentru care nu ar defila pe asfalt nici 2 minute. De felul meu sunt pasionata si militanta. Pun suflet in ceea ce fac, sau nu fac deloc. Asa ca  imi permit sa-i judec pe cei care afiseaza tot felul de credinte si pareri, pe care in adancul nu dau 2 bani, si pe care nu le-ar apara cu pieptul dezvelit. Si nu ii vreau in jurul meu. Vreau doar oameni integri, intregi, adevarati! Chiar daca nu au aceeasi parere ca mine. O respect pe a lor, dar sa fie autentica.

Acum, internetul s-a modificat. E altfel. E mult mai complex, mai complet. Retelele de socializare iti permit sa existi online asa cum esti offline. Sa incarci sute, mii de poze cu tine si cu prietenii tai, daca vrei. Dar si sa nu o faci, si e la fel de ok. Iti permit sa iti exprimi placerile, sa iti strigi revoltele. Sa iti arati pasiunile. Sa fii tu, pe cat de complet vrei sa fii. Daca vrei. Daca nu, ramai ca in zorii internetului… un personaj, nu o persoana. Si e ok si asa, eu tin mult la libertatea fiecaruia, iar limitele libertatii si le seteaza fiecare. Important, insa, in ochii mei, este sa fii autentic. Nu sa zbieri pentru crezuri pe care le uiti instantaneu…. Autenticitatea  e adevarata valoare. Simplu. In online, ca si-n offline.

13 comments on “Schita de teza: interactiunea pe internet

  1. Mie îmi este la fel de greu să fiu superficial ca și atunci când îmi doresc să fiu profund.
    Cred totuși că internetul este o oglindă a lumii reale… nimic mai mult. Nebunii sunt și în realitate nu doar pe net.

    • Mircea, eu cred ca poate fi o oglinda a lumii reale, dar cu trasaturi ingrosate. Si asta pentru ca pe internet, comunicarea non-verbala este anihilata… Acele emoticoane nu tin prea mult loc de emotii. Plus ca e mai greu in viata reala cand esti prost, pierde-vara, mic, gras, urat, sa te dai drept presedintele SUA 😀
      In online poti.

  2. sa nu uitam totusi ca in spate acelor emoticoane sunt oameni si sentimente si cred ca ti se intimpla sa zimbesti cu adevarat cind trimiti una sau chiar sa te pravalesti de ris , in alta ordine online serveste sa incerci sa gasesti noi prietenii sa fii deschis sa cunosti si alte pareri si idei sa primesti si sa dai sfaturi NU scrie nicaieri pe net Obligatoriu Online si nu in ultimul rind sa nu uitam cit e de greu sa fii barbat pe internet !!! tu critici o parte din net care ai aduce si pe cei straini de asta sa vina totusi pe net si la urma fiecare sta cum vrea el in casa lui Si totusi scrii frumos salutari

    • Christian, mi-e greu sa urmaresc ce vrei sa spui.
      Am senzatia ca vorbim despre doua lucruri diferite. Emoticoanelor le-am dedicat alt articol, si anume acesta, citeste-l daca te intereseaza.
      Vorbeam despre diversitatea comportamentala pe care am observat-o pe internet de-a lungul vremii. Nu stiu ce ai inteles tu ca spun…
      Nu-i greu sa fii barbat pe internet, la pariu. E mult mai greu sa fii femeie.
      Urmatoarea fraza n-o inteleg. (“tu critici o parte din net care ai aduce si pe cei straini de asta sa vina totusi pe net si la urma fiecare sta cum vrea el in casa lui“)
      Multumesc, stiu ca scriu frumos. Salutari.

  3. Nu e o oglinda a lumii reale…e cel mult o oglinda falsa si deformata a imaginii pe care o au unii dintre noi despre o ipotetica lume reala,asa cum le-ar place lor sa fie…

  4. Eu cred ca net-ul reprezinta realitatea 100% – in viata reala cei mai multi dintre noi jucam un rol, incercam sa parem mai buni din toate punctele de vedere…ne ascundem mizeriile, atat fata de noi, cat si fata de ceilalti. E greu sa te uiti cu sinceritate in sufletul tau si sa vezi o javra, un frustrat, un superficial, un pervers etc…Pe net, cred ca subconstientul se elibereaza (pt f multi, nu pt toti) si omul se prezinta dezgolit de masti-asa cum este el in realitate. Si eu ma port pe net asa cum sunt in realitate, foarte rar mi s-a intamplat sa fiu injurata, jignita, si atunci m-am simtit ranita, asa cum ma simit si-n realitate, cand mi se intampla…in rest si cel mai important, pe net am gasit multi oameni frumosi. aici, am gasit omul de care m-am indragostit 🙂

    • Cristina, cu tot respectul… Nu cred ca internetul reprezinta realitatea. A, da, in sensul in care probabil ca numai cei inclinati la deviatii sunt deviationisti si pe internet… Poate, nu stiu. Chiar nu sunt medic ca sa pot afirma cu certitudine.
      Insa eu vad o diferenta clara intre online si offline. Ea exista.
      Eh, n-ai fost destui ani si in destule locuri pe internet daca nu ai dat de tagma respectiva…
      Despre indragostirea pe internet ma abtin. Daca transferul in viata reala se face ok, atunci virtualul devine anex si neimportant, si e bine asa. Hopul asta este: transferul in real. Am vazut multe povesti la viata mea… pe una din ele chiar o evocam in postare
      Mult noroc!

  5. vroiam sa spun ca si cei care nu profita de bibleoteca uriasa de pe net vin totusi pe site urile de socializare chiar si cei mici,grasi,frustrati,etc din dorinta de a avea si ei prieteni! de multe ori chiar si cei normali devin anormali online ! cineva mai sus spunea ca e o oglinda deformata ireala ca si cum computerele au ajuns sa vorbeasca singure online e adevarat ca in spatele unui ecran avem curajul sa fim cu adevarat noi nu ne bate nimeni cu biciul in spate obligindune sa spunem ce vrea el pe net nu ne lovim de privirea si statul social al persoanei cu care vorbim singura diferenta e la ce nivel vorbim
    in fraza de mai sus vroiam sa spun ca fiecare in casa lui sta cum vrea dezbracat,in chiloti,in pijamale,etc si nu ne obliga sa intram nimeni in casa lui daca nu ne dorim sa intram ! barbat pe net din start are ceva ascuns(urmareste altceva) si asta exista si in lumea reala cum spuneti voi salutari

    • Da, Christian, aveam dreptate ca nu ne intelegem… Tu vorbesti despre cu totul altceva decat postarea mea.
      Dar e ok si asa, daca asta e lectura ta.
      Nu pot sa raspund detaliat… O singura mica precizare: din punctul meu de vedere ii deplang pe cei care cauta prieteni pe net.
      Si nu, nu orice barbat pe net are ceva de ascuns: eu am tone de prieteni barbati la fel de deschisi ca si mine, fara ascunzisuri… Hai sa nu generalizam.

  6. doamneeeeeeee, imi lipseste timpul si dispozitia de a rememora anii de net. dar nu pot sa uit cum stateam cu sufletul la gura sa nasca tia. si cum era ea online la maternitate si ne spunea cum e cu contractiile. si noi, de buna credinta, puseseram botu si sufeream ca draku. mare vrajeala netu asta (o parte a lui, ca sa se inteleaga)

    • Bozo, ti-am spus azi ca te iubesc?

      Ehe, ehehe…. Merci de comentariu, sa nu creada lumea ca inventez….
      Mda, mai, da’ ce vremuri!!!!!!!!!!!!!! Ehe, ehe, parca am o suta de ani cand ma gandesc la vremurile alea!
      Bine totusi ca au ramas si prietenii in real, cat se poate de palpabile….

      Aaaa, si aversiunea mea pentru vrajeli (apropo de “mare vrajeala netul asta”). Daca vine vreunul cu vrajeli azi la mine, il zbor. Si nu oricum, ci cu bolta.

Te ascult