mama

share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

… o sa sune clopotelul. Am emotii acum, si nu pot dormi. Ma gandesc la maine dimineata. Iar o sa intarzii, pentru ca stau vizavi de liceu si am sa plec in ultima clipa, traind mereu cu impresia ca stau aproape, am doar de traversat bulevardul. Si nici motive n-am sa intarzii, cine ar intelege? Doar stau vizavi. Ironia sortii. Sunt stresata, nu-mi gasesc bentita. Nici n-am chef sa-mi impletesc coditele, asa cum vrea Attila, profesorul de istorie care a bagat spaima in noi, de unde si porecla. O sa fie iar un an greu. O sa invat si prostii, care nu-mi vor folosi niciodata, pe langa toate lucrurile interesante pe care le aflu, sau cele frumoase (pe sufletul meu), care ma antreneaza si ma implinesc, cum ar fi matematica. Si fizica. Da, si fizica. Dar o sa trebuiasca sa suport niste rezistenta materialelor, economie politica, (oh, Nasta!), MC nu stiu ce, o materie ciudata desemnata prin niste initiale… O  sa tremur iar de teama doamnei Diaconu, profa de biologie, care mi se pare terorista, si a carei materie poate mi-ar fi putut placea, daca n-ar fi fost asimiliata in mintea mea cu personalitatea dnei Diaconu, care ma sperie… Poate ca anul acesta am sa fiu dezamagita de doamna Ioan, profesoara de franceza. Sunt indragostita de Alain Delon, de seninul ochilor lui, si devorez orice carte in franceza imi cade in mana. De curand, citesc San Antonio si alte romane politiste. Sunt pline de argou. Mi-am facut o lista si am de gand sa o intreb pe profesoara cum se traduc cuvintele… Cred ca da, anul acesta am sa am dezamagirea aceea ca ridica din umeri ingaimand o explicatie cusuta cu ata alba… Si una din cele mai puternice revelatii din viata mea: nici profesorii nu stiu tot! 🙁 In curand, la cateva saptamani dupa inceputul scolii, o sa mergem la practica. Nu stiu daca anul acesta mergem la cules de rosii sau de ceapa. As prefera la rosii. Ceapa uda miroase infiorator. Are sa vina iarna si vom sta cu manusile la maini in clasa. Si va fi incomod sa scriem cu ele. Dar e tare frig in scoala! Inca e bine totusi, de mine, acasa nu ne inchide lumina decat rar, si caldura avem cat de cat. Avem noroc, suntem legati cu niste blocuri in care locuieste personal de corp diplomatic strain. Lor le datoram faptul ca nu se intrerupe lumina cate o ora in fiecare seara, ca in celelalate cartiere. Si totusi, la mine in camera sunt 12 grade noaptea, iarna. Tot iarna, o sa ne scoata la dat zapada la scoala. E amuzant, intr-un fel. Doar intr-un fel. Nu mi-a placut frigul de cand ma stiu, nici zapada. Sunt o fiinta solara! Nu  cred ca ma voi indragosti anul asta. De altfel, capul meu e la invatatura si inima la Alain Delon 🙂 Parca nu mai am resurse sa daruiesc ceva cuiva… Zilnic cand o sa iesim de la scoala, am sa merg sa ma plimb. Foarte…

Vineri seara, Bucuresti, galerie comerciala.  Ma plimbam prin magazine (asta ma destinde). Era relativ gol… aproape de ora inchiderii. Trec pe langa mine o mama cu o fata. Prost imbracate, in sensul de foarte prost asortate. Mai precis, deloc asortate. Lucruri chinezesti si turcesti, ieftine si tipatoare, cumparate din piata, puse pe ele, de-a valma, la intamplare, fara o coerenta nici macar intamplatoare. Magazinul in care ne aflam era cu totul de alt gen. Paseau tantose… Mi-a atras atentia conversatia, purtata pe un ton rastit. Fata spre mama, protestand: « Nu, nu vreau sa ma imbrac asa, nu vreau sa fiu pitipoanca. » Mama spre fata, impaciutoare: « Lasa ca poti sa fii si tu pitipoanca o noapte macar. » Mda. Sfaturi intelepte de mama. Sau altfel spus: umorul involuntar la shopping. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Acum catva timp, nici macar prea mult, in mai, cand mie nu-mi era prea bine, si se intamplasera in jur niste nenorociri, imi era teama pentru ai mei. Nici macar nu indrazneam sa gandesc, dar undeva acolo, era teama surda… Atunci, un prieten bun, de fapt prietenul meu cel mai bun, caruia i-am destainuit apasarile mele, a spus asa: « Mama ta rezista. Este puternica, are un motiv mare pentru care nu va pleca – trebuie sa aiba grija de tine. » Pana si el observase. Da, am realizat atunci ca aceasta este una din cele mai importante valori cu care am fost crescuta. O valoare si o certitudine: faptul ca mama imi este alaturi, ca va sta aici oricat de mult, ca nu ma va parasi, orice ar fi. Si stiu, o simt, este aici. Ii multumesc pentru ca a facut si face asta, si mi-o doresc alaturi etern. O iubesc pentru ca este asa, si pentru ca este puternica. A fost exemplul meu, iar cu exemplul acesta sub ochi am crescut. O mama in toata puterea cuvantului, mama suprema. O respect si o iubesc, chiar daca ne ciondanim cateodata pentru nimicuri. Mi-a stat alaturi intotdeauna si m-a sustinut mereu, dincolo de toate. A fost magica, pentru ca a stiut sa-mi insufle binele si raul, fara sa-mi interzica nimic. Drept pentru care nici n-am fost tentata sa fac pe dos, pentru ca nu mi-a spus « NU » la nimic… Dar a avut incredibila putere de a-mi ghida pasii pentru a gasi singura ce e bine si ce e rau, si a-mi creea un puternic set de valori. Nici viata ei n-a fost perfecta. Desi e o femeie minunata, a suferit mult. A avut destule motive de durere. Insa mi-a fost un model deosebit, si a trecut peste toate relele, pentru mine. Si eu am avut perioade negre, de depresie, acum niste ani. Stiu cum e, din pacate. Nu vreau sa vorbesc acum si aici despre asta. Ma lupt cu demonii mei, ei nu sunt niciodata foarte foarte departe. Spun asta ca sa ne intelegem ca nu vorbesc din exterior. Dar daca esti depresiv, nu faci un copil. Si atunci esti liber sa te arunci de la etaj sau sa orice (desi nu e crestineste, dar eu judec atat de putin oamenii, si ii iau asa cum sunt, incat sunt gata sa accept si asta! ). Exista oricum cei apropiati, pe care ii ranesti oricum… dar nu e la fel. Sunt adulti. Adultii se refac. Adultii rezista. Dar nu poti condamna un copil.  Pentru mine, femeia care face asta e zero, indiferent cine este ea. Mi se pare un egoism oribil, sa nu te mai gandesti decat la tine, atunci cand ai un vlastar de viata in camera de alaturi. Cand faci un copil, nu e ca atunci cand iti iei un ficus. Sau ca atunci cand iti iei catel. Si nici pe un catel nu-l lasi singur, si catelul e un sufletel, un membru al familiei. Daramite un copil. E o crima sa-l…