Una din valorile mele cele mai puternice

15 juillet 2010

Acum catva timp, nici macar prea mult, in mai, cand mie nu-mi era prea bine, si se intamplasera in jur niste nenorociri, imi era teama pentru ai mei. Nici macar nu indrazneam sa gandesc, dar undeva acolo, era teama surda…
Atunci, un prieten bun, de fapt prietenul meu cel mai bun, caruia i-am destainuit apasarile mele, a spus asa: « Mama ta rezista. Este puternica, are un motiv mare pentru care nu va pleca – trebuie sa aiba grija de tine. » Pana si el observase. Da, am realizat atunci ca aceasta este una din cele mai importante valori cu care am fost crescuta.
O valoare si o certitudine: faptul ca mama imi este alaturi, ca va sta aici oricat de mult, ca nu ma va parasi, orice ar fi. Si stiu, o simt, este aici. Ii multumesc pentru ca a facut si face asta, si mi-o doresc alaturi etern. O iubesc pentru ca este asa, si pentru ca este puternica. A fost exemplul meu, iar cu exemplul acesta sub ochi am crescut. O mama in toata puterea cuvantului, mama suprema. O respect si o iubesc, chiar daca ne ciondanim cateodata pentru nimicuri.

Mi-a stat alaturi intotdeauna si m-a sustinut mereu, dincolo de toate. A fost magica, pentru ca a stiut sa-mi insufle binele si raul, fara sa-mi interzica nimic. Drept pentru care nici n-am fost tentata sa fac pe dos, pentru ca nu mi-a spus « NU » la nimic… Dar a avut incredibila putere de a-mi ghida pasii pentru a gasi singura ce e bine si ce e rau, si a-mi creea un puternic set de valori.

Nici viata ei n-a fost perfecta. Desi e o femeie minunata, a suferit mult. A avut destule motive de durere. Insa mi-a fost un model deosebit, si a trecut peste toate relele, pentru mine.

Si eu am avut perioade negre, de depresie, acum niste ani. Stiu cum e, din pacate. Nu vreau sa vorbesc acum si aici despre asta. Ma lupt cu demonii mei, ei nu sunt niciodata foarte foarte departe. Spun asta ca sa ne intelegem ca nu vorbesc din exterior.
Dar daca esti depresiv, nu faci un copil. Si atunci esti liber sa te arunci de la etaj sau sa orice (desi nu e crestineste, dar eu judec atat de putin oamenii, si ii iau asa cum sunt, incat sunt gata sa accept si asta! ). Exista oricum cei apropiati, pe care ii ranesti oricum… dar nu e la fel. Sunt adulti. Adultii se refac. Adultii rezista. Dar nu poti condamna un copil.  Pentru mine, femeia care face asta e zero, indiferent cine este ea.
Mi se pare un egoism oribil, sa nu te mai gandesti decat la tine, atunci cand ai un vlastar de viata in camera de alaturi. Cand faci un copil, nu e ca atunci cand iti iei un ficus. Sau ca atunci cand iti iei catel. Si nici pe un catel nu-l lasi singur, si catelul e un sufletel, un membru al familiei. Daramite un copil. E o crima sa-l lasi singur.
Si nicio depresie din lume nu justifica crima asta. De aceea suntem fiinte rationale, dotate cu inteligenta. Un copil e o responsabilitate. Un copil nu se abandoneaza. Unii chiar nu merita sa aiba copii…. Sunt revoltata.

p.s. As trezi-o si acum din somn pe mama, sa-i spun cat o iubesc si o respect. Mare noroc are ca si-a uitat telefonul mobil la birou 🙂

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

4 Comments

  • Cu ce drept judecam noi? Dam sentinte atat de dure..este 0, nu merita …ce duri putem fi. Fac practica la spitalul Obregia si vad povesti de viata, mai bine zis franjuri de viata…oameni cu depresii reale cu care se lupta cu boala asta zi de zi, minut de minut. Stiai ca este o boala? Nu este o alegere, nu este dovada de egoism sa iti iei viata, depresia este o boala severa, greu de vindecat. Nu vom sti niciodata ce este in sufletul aproapelui nostru cu adevarat, ce ganduri il macina cand pune capul pe perna.Probabil ca s-a luptat cat si cum a putut cu boala, insa fara ajutor specializat…slabe sanse sa iesi la lumina. Si apropo de lumina, in loc sa o catalogam cu cruzimea nestiutorului, in atatea feluri, mai bine sa ne rugam pentru sufletul ei sa gaseasca calea spre lumina, sa fie iertata si primita in Ceruri.

    1. Stiam ca este o boala. Daca ai citit atent, se vede ca stiam.
      Depresii reale…. Nicio depresie nu este justificarea unei crime.
      Citez din comentariul cuiva dintr-o alta discutie, comentariu pe care-l aprob in totalitate: « Un depresiv este un om bolnav. Un om bolnav nu cred că are dreptul să-și ascundă boala în loc s-o trateze, tot așa cum un infectat cu o boală contagioasă nu are dreptul s-o răspândească netratându-se.
      De la o anumită vârstă începem să avem responsabilități și față de terți, nu numai față de propria noastră persoană. Așa că teoria „e viața mea, fac ce vreau cu ea” nu merge decât de la un nivel de egoism în sus. Încă nu am înțeles de la nimeni care ar fi „scuza” acestei femei, fie ea și bolnave de depresie.
      »

  • Stii prea putine despre depresie. Din inventarul bolii, ca sa zic asa, face parte si dorinta de a nu mai iesi in lume, de a te izola, de a ascunde-lucru care Madalinei i-a reusit foarte bine. Depresivilor in general le reuseste asta, pentru ca asa se manifesta boala, printre altele. Comparatia cu un om infectat si contagios este mult fortata.
    Din punctul meu de vedere, ea a daruit lumii in 43 de ani mai multe decat vom darui unii dintre noi in 90…Merita cu prisosinta sa ne rugam pentru sufletul ei si sa o iertam ca a ales…egoist, cum crezi tu.

    1. Hai, lasa.
      Repet, am trecut eu insami prin asta. Cunosc si dorinta de a nu mai iesi in lume… Dar cand esti un om intreg la cap si responsabil, te iei frumos si te duci la doctor, realizand ca ceea ce ti se intampla, nu e bine.
      Daca nu te duci la doctor, esti iresponsabil, egoist, si nu meriti nimic.
      Din punctul meu de vedere, nu a daruit lumii nimic. A distrus viata unui copil. Oricum, postarea asta nu era despre ea. Am pronuntat undeva numele ei? As aprecia sa nu mai pomenim acest nume.
      Treaba ta, cu parerea ta.
      Pentru mine si multi altii ca mine (ca da, suntem destui), gestul ei este iresponsabil, egoist si nu are nicio scuza, ca mama, de a face asta.

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *