la multi ani

Week-end-ul trecut, in afara de munca, am decis sa-mi bucur parintii. Ii vad {mult} prea rar. Ea e si Elena, el e Constantin, amandoi isi serbeaza ziua astazi. I-am dus la Baile Herculane si, in afara de momentele cand am muncit, am incercat sa stau cu ei. In dupa-amiaza de duminica ne-am plimbat cu salupa pe Dunare la Cazane. Isi doreau foarte mult, si m-am bucurat sa-i bucur. Seara am revenit la Bucuresti obosita, dar fericita. Si daca ar fi sa fie numai o imagine, aceasta e. Acestia suntem noi. La multi ani, dragii mei! si iertare ca sunt mereu mereu mereu plecata 🙁 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Este 12 noaptea. Inteleg (cumva) ca e ziua noastra/a voastra/a lor. Român esti până mori, daca asa te-ai nascut. In rest, declar sincer, direct, cu mana pe inima, ca n-am vreo solidaritate anume cu poporul asta. Imi gasesc oricand rezonante mentale si cu {anumiti} francezi, guatemalezi, irlandezi, spanioli, etc. Nemaipunand la socoteala ca acele calitati pe care eu le caut la un om, te fac, cert, bun roman, dar si bun belgian, bun nepalez, bun nigerian, bun suedez, bun congolez. Pentru ca te fac si te definesc ca fiind OM. Valorile pe care le cultiv si le astept de la altii, sunt valori UNIVERSALE. De cateva ore, vad cum se arunca in stanga si-n dreapta cu « La multi ani »-uri, care mai convinse, care mai ipocrite, care mai din simtul datoriei, care mai din alean si dor, care mai din « trebuie sa fiu si eu de undeva, in randul lumii. » Intamplator sau nu, am trait intr-o tara in care patriotismul nu e o vorba goala, ci are acoperire in comportamente, uneori cu tente sovine. Dar cert, este patriotism. Se sarbatorea ziua nationala. Dar oamenii nu-si spuneau la multi ani intre ei. La multi ani spui de ziua ta…. Festivismul asta desart, fonfaitul cand declamam ce mult ne iubim noi tarisoara, ma ingretoseaza un pic. E teatral si fals. Patriotismul se dovedeste, nu se declama. Declaratiile astea si pumnii batuti in piept, vin tot de la noi, aceeasi care n-avem cel mai mic respect pentru vecinul nostru, pentru legi, pentru reguli, pentru competente, noi, aceeasi care dam spaga, nu stam la coada si ne bagam in fata, ne cumparam diplome, ravnim sa ajungem in posturi nemeritate pe criterii absolut fara legatura cu vreun merit, noi, aceeasi care aruncam hartii pe jos, care nu avem simt civic, care fraudam, care mintim, care nu avem onoare. Cat de bun roman esti cand faci toate astea? Daca acoperi niste mizerii cu un drapel tricolor ele devin petale de trandafir? ei bine, NU. Ma uit la pieptul meu la cocarda tricolora agatata acolo…. e de acum cateva ore.  « Mi-au pus-o colegii, vreau-nu vreau », cum plastic m-am exprimat acum ceva timp. Nu era sa fiu singura indaratnica, singura care se impotriveste. Am zis sa fiu de gașcă, sa nu par aia uracioasa din toata incaperea care fuge de cocarda ca dracu’ de tamaie 😀 La multi ani, cui simte vibratia. Eu n-o simt, dar doresc sa fiu darnica. Si daca tot va urez acest la multi ani, va urez si sa fiti intelepti pe masura lui si sa reflectati la ce inseamna CU ADEVARAT sa fii bun român. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mama mea este o fiinta extraordinara. Nu pentru ca este mama. Ci pentru ca este asa. O fiinta cum aproape nu mai exista in secolul asta, cu noblete sufleteasca. O fiinta care mi-a insuflat niste valori atat de puternice, incat uneori, pentru principii, ma sfasii cu prietenii mei. Intransigenta, exigenta si neiertatoare cu propria persoana. In primul rand de la ea insasi cere mult. Altruista si generoasa. Corecta si diplomata. O adevarata doamna. Am mai scris cat ii datorez si aici. Imi vor ramane intotdeauna intiparite in minte cuvintele Ramonei, o fosta colega de scoala generala, care m-a frecventat pana la 17 ani, apoi eu am plecat din tara, si, cand ne-am regasit (aveam peste 30) mi-a spus ca isi aminteste de mama ca de o doamna din inalta aristocratie, eleganta, plina de noblete, bun simt si valori, dar in acelasi timp, calda, primitoare, simpla, umana, feminina. Si eu mi-o amintesc ca pe o faptura delicata, fragila, dar care impune respect profesional si darama munti pentru ce isi propune sau pentru ai sai, cei dragi. As dori sa fiu macar jumatate cat este mama. Te iubesc, mama! La multi ani, mama! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It