butoias

 Stiu ca sunt valoroasa, stiu ca sunt inteligenta, stiu ca pot sa fac lucruri, ca sunt puternica, ca sunt… Dar de fapt nu mai stiu lucrurile astea. Am doar constiinta unei forte resimtite in trecut, a unei puteri de atunci, a unei valori stiute atunci. Am primit ieri o confirmare a faptului ca sunt bine profesional, (« scrii frumos, fara clisee, uman« , aici vorbind de o scriitura cat se poate de serioasa si profesionala si nicidecum de locul asta, in care-mi dezvalui sufletul, sau de scrisori personale…). M-a umplut de bucurie auzul acestui lucru, am zambit increzatoare, si totusi, instantaneu, in minutul de dupa, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Pentru ca am realizat ca nu mai stiu lucrurile astea, si ca depind de auzul lor, ca sa merg mai departe, spre ziua de maine. Ultimele luni m-au erodat cumplit. A fost un tavalug al lucrurilor pravalit peste mine. Vreau sa redevin eu insami. Sa rasune casa de rasetele mele. Sa imi deschid ochii dimineata cu o privire senina. Sa pasesc hotarata spre mai departe. In ultimele luni ma simt exact ca un hamster intr-un butoias. Pedalez fara iesire, si aproape in gol. Ma doare. Mi-e dor de mine, cea care ma stiu. Cea solara, cea puternica, cea vesela. Nici n-am mai scris. Nu m-am simtit capabila. Blocaj. Pentru ca scrisul e o deschidere spre exterior. Acum, ma simt chircita. Ma simt in butoias. Ma bucur totusi ca cineva reuseste sa-mi provoace zambetul, chiar rasul… E un pas spre mai bine. O sa redevin eu. Daca ma asteptati… Revin! p.s. 1. Prin aceasta postare nu caut sa provoc complimente. Stiu, sunt un om bun si in regula. E descrierea starii in care ma simt acum. Fereastra spre interioare. 2. Nu cred ca spunand asta sunt mai putin puternica. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It