aplicatie

Sex cu monitorizare

21 avril 2016

Am avut candva un iubit (inteligent si bun) care își număra femeile cu care facea sex. Eu am fost numarul 117. Dupa « șocul » veștii, eu, plina de umor, am dorit sa-mi fac un tricou cu numarul 117 🙂 Glorios 117. Omul era organizat, si ca sa le țină minte, le înscria intr-un carnetel. Cu niste minime detalii. Prenume, etc. Eram inca in epoca incipienta a internetului si tehnologiei, de telefoane mobile ce sa mai zicem, erau inca foarte rudimentare. Intre timp, dezvoltarea internetului a facut ca exista forumuri de recenzii (bine, alea sunt doar pentru escorte, dar orișicât, există). Iar dezvoltarea smartphone-urilor include azi si niste softuri care iti masoara nu numai de cate ori faci amor, ci, pe modelul unor softuri care măsoară pasii, viteza de deplasare, caloriile consumate, care îți monitorizeaza somnul, alimentatia, hidratarea, pulsul, ei bine, de ceva timp exista si niste softuri care îți măsoară frecventa raporturilor sexuale, îți localizeaza activitatea (doar dacă doresti tu, ca un fel de check-in amoros), iar altele, mai dezvoltate, îți măsoară durata actului si intensitatea acestuia (in functie de zgomote ambientale, etc). Am murit de ras cand am citit asta, deunazi, intr-un ziar foarte serios, francez, Liberation (aici lista softurilor, poate va este utila). Prima aplicatie a fost lansata in 2011 si publicul a fost cam reticent. Insa acum aplicația are nu numai succes, cât si concurenta, s-au facut multe alte softuri, diversificate. Suntem, clar, in epoca in care masuram si monitorizam orice. Parca si vad scena. Ei, foarte infierbantati, pe la jumatatea preludiului, intrerupandu-se: « draga mea/dragul meu, stai un pic sa pornesc aplicatia, tine-te putin, pune pauza, reluam de unde am ramas. » Mare e gradina tehnologiei! Ma astept ca in cativa ani sa alegem partenerul dupa un rating din aplicatia de sex 🙂 dar ar trebui cotații diferentiate: impresia artistica și performanță tehnică. Mai lipsesc aplicatiile in ce priveste implicarea sentimentala, romantismul, de cate ori aduce flori, etc. Idei sunt gârlă. :)))))))) eu am idei de softuri casnice: care duce gunoiul mai des, când și cum spălăm vasele, ce gust are ciorba și dacă e suficient de caldă. Plaja e largă. Ia sa fabric eu câteva aplicații, văd ca merg 😉 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more