Care presa?

Azi am fost la o intalnire privitoare la un nou proiect. Discutand despre una si alta, interlocutorul meu afla ca am 14 ani de presa in spate, printre altele din viata mea plina cat 3 vieti.

Brusc ma priveste mirat, cu admiratie, blonduta din fata lui a capatat alta dimensiune, si intreaba: “14 ani de presa? si de ce ati iesit?“. Pentru ca e o meserie care imi place, si pe care, de fapt nu o consider meserie, ci stare de spirit, deci as fi ultima care as denigra-o, ii spun scurt, zambind, complice, mizand pe inteligenta sa: “Nu vreau sa comentez, dar cred ca stiti si dumneavoastra cam ce e in presa in ziua de azi“, aruncand o privire scurta, dar severa, si-n consecinta relevanta, spre televizorul din biroul lui, deschis pe un canal de stiri. Si nu rostesc raspunsul cu bucurie, ci e o veritabila amaraciune in mine. Eu am iubit, iubesc meseria asta, ii eram dedicata, e sangele si viata mea.

Bun, termin intalnirea, intru in alta, hehe, ironia intamplarii face ca la masa de alaturi sta Corina Dragotescu. Spre sfarsitul dupa-amiezei, inceputul serii, ajung acasa.  Ca sa-mi fac curaj de curatenie si de fapt mai ales ordine (casa mea arata perfect starile prin care am trecut zilele astea), deschid computerul, si vad stire pe Realitatea.net, de pe 20 aprilie, ora 17.15. Era aceasta stire: “PDL trimite scrisori pensionarilor. Prin grija guvernului Boc vi s-a marit pensia“.  In stire se citeaza sursa, ziare.com. Ma duc pe ziare.com, disciplinata, sa vad de cand e. Stirea e scrisa tot azi, 20 aprilie, ora 15.41, si se numeste la fel.

WOW. Sunt data pe spate. 20 aprilie? Da? Mai, acum ce sa zic, super viteza de a afla o informatie. Eu am gasit-o la noi in cutia postala de la birou, aceasta scrisoare, pe 8 aprilie. Am si postat scrisoarea scanata pe 8 aprilie, online, in vazul a cateva sute de ochi. 12 zile le-a luat “ziaristilor” sa afle despre niste scrisori publice? Ma bulverseaza sincer acest lucru…

De ce ati iesit?“, imi rasuna in cap intrebarea interlocutorului mei in ochii caruia citeam admiratia pentru trecutul meu. “De ce ati iesit?” In care presa sa fi ramas? Si imi aluneca doua lacrimi amare din ochi…

Prietenul meu virtual

Acum cativa ani (nu putini, sase pare-se, dupa calculele noastre), am cunoscut o persoana, pe internet, jucand carti pe yahoo in saloanele de limba engleza. Mi-am dat seama ca e roman dupa nickname. Am intrat in vorba si mi-a placut la nebunie ca era foarte ok, prietenos, la locul lui, fara nicio vrajeala 🙂 As fi fugit mancand pamantul daca as fi simtit, fie si o secunda, ca se gandeste la agatat:))

Ne-am castigat reciproc increderea, si foarte repede, am devenit confidenti. Confidenti din aceia, pana la capat. Am traversat amandoi ani tulburati si tulburatori. Ne-am plans reciproc pe umar pentru povesti triste. Am ras impreuna cand ne povesteam chestii nostime. Ne-am povestit si bune si rele. Nu vorbeam des, dar vorbeam mult in sensul de foarte intens si sincer. Confident:)
Nu ne-am vazut niciodata, si nici macar nu s-a pus problema. Nici macar numele nu ni l-am stiut. Ne-am stiut doar nickname-ul de pe internet. Ah, si, da, apoi, eu, pentru el, am devenit „ziarista”. Dar atat.

Nu ne-am propus deloc sa ne vedem, pur si simplu discutiile se desfasurau in alte sfere. Dar ne era bine sa ne stim acolo. Ne stiam bucuriile, framantarile.
Asta seara ne-am cunoscut. A fost ca si cand ne stiam de o viata.