Zilele astea sunt febrila. Muncesc mult, dorm putin. Ma bucur ca muncesc mult, e si asta un fel de drog.
Dorm putin, desi, pentru una din rarele dati in viata, chiar mi-as dori sa dorm, ca un repaus de la viata, de la agitatie, de la ganduri, de la multe. Un repaus de la vise, chiar. Un repaus de la lacrimi, de la suferinta. Un repaus de la intrebarile fara raspuns si un repaus de la intrebarile cu raspunsuri prea multe sau nesatisfacatoare. O pauza, adevarata.
Si, da, pentru prima data in viata, nu-mi doresc sa visez. Mi-as dori ca la granita somnului sa se opreasca, neavand pasaport pentru trecere, toate gandurile, toate povestile, toate fanteziile, toate inchipuirile. Stiu, e ca o fuga. Ei bine, da, vreau sa fug un pic de mine, de data asta. Sunt om, atat.
Insa degeaba fug de mine, in somnul meu, cand tu vii in somnul meu.
