Cauze care ma merita

8 octobre 2011

Sunt putine lucruri care m-ar face acum sa ies in strada. Dar sunt cateva. Si, mai ales, eu deplang lipsa  de convingere, de civism, de spirit etic a romanilor, care au pierdut capacitatea de a protesta, de a iesi in strada pentru ceea ce cred. De aceea, eu nu voi inceta sa apar cauzele in care cred. Si voi incerca sa insuflu pasiunea si implicarea mea si altora.
Am fost, astfel, joi, sa defilez la Marsul Panaramelor, impreuna cu alte fete, femei si barbati, al caror mare numar m-a surprins absolut placut. Este un mars impotriva agresiunilor impotriva femeilor, un mars pentru a afirma ca nu, nu victima e vinovata, ci violatorul.  Chiar m-am dus din convingere, pentru ca timpul meu e extrem de pretios, si nu-s multe lucruri care m-ar scoate acum din casa , fie ca nu fac nimic decat sa citesc sau sa scriu, la ora aia…  Am fost la acest protest, si ma voi mai duce la proteste similare. Sunt putine lucruri care m-ar mai scoate din casa acum, ca sa marsaluiesc… Acesta este unul dintre ele. Pentru ca societatea romaneasca e prea retrograda. Inca, in majoritate, oamenii considera niste gesturi golanesti ca fiind cavaleresti.

Pentru unii e extrem de greu de inteles ca fluieratura nu e o chestie de admiratie. Cunoasteti, evident, deja variantele: 1.aaa, esti ipocrita, cum sa nu-ti placa? sau 2.esti urata, nu te fluiera nimeni, esti invidioasa.  Agresiunea verbala sau fizica, sau violul nu e o tema de bucurie, pentru nimeni, si nu se poate nimeni simti magulit ca e fluierat.

Intamplarea face ca sunt o blonda cu forme, super fluierata (apreciata, dupa mintea scurta din capul unora). Eu, fluierata, ma simt oribil, agresata, nicidecum apreciata, si mi-as dori cateodata sa port armura. Si cred ca nici aceea n-ar fi suficienta… Greu. Ce tupeu pe mine sa arat asa si sa indraznesc sa ies pe strada cu toata feminitatea asta la mine. La dracu’, n-as putea sa o las acasa? Clar,  provoc! Cam asta e discursul pe care acea defilare il combatea…

Si m-am saturat de comuna primitiva, unde masculii parca abia au coborat din copac si daca vad o femela corespunzatoare se manifesta prin gafaituri si fluieraturi (cand nu prin urlete mai rele, nu va spun de cate ori mi-am auzit pe strada « te-as fute », si? ar trebui sa ma consider admirata????). Eu ma simt agresata, ca femeie, si doresc ca aceste comportamente sa inceteze. Iar asta e chestie de educatie, de schimbarea societatii. Da, si de aceea am iesit in strada, sa defilez, cu toata feminitatea mea, in rochie si pe tocuri, cu parul meu blond, cu formele si zambetul meu. Care nu, nu sunt o invitatie la agresiune. Ci sunt componente ale fiintei mele.

Chiar ma deranjeaza sa fiu fluierata sau pipaita pe strada. Nu numai ca nu consider ca e un compliment, dar e o agresiune. Ca daca iti place, poti sa te uiti si fara sa jenezi… Fara sa te manifesti intr-un fel care agreseaza.
Ce se asteapta cei care fac asta, sau care te claxoneaza? Ca femeia fluierata, claxonata, pipaita, sa spuna « Oh, da, iubitule, esti dragostea vietii mele, vino incoace sa ne-o tragem? » Sau ce anume?
Si de ce societatea considera inca acceptabile asemenea gesturi, cand de fapt e vorba pur si simplu de mitocanie si golaneala?
Si de ce societatea spune: « Ah, pai e vina ei, uite-o cum umbla, cu decolteu, fusta scurta… » Si ce? sa umblu ca femeia afghana? Acela e modelul meu cultural?

Deci m-am dus ca sa protestez cu sinceritate impotriva acestui comportament, asimilat cu ceva pozitiv in societatea asta stramba.
Fiecare e responsabil de constiinta lui, si m-am dus sa protestez cu toata constiinta si realizand pe deplin problema.
Din pacate, Romania e o tara in care lumea a uitat sa iasa in strada pentru ce crede, si e pacat. Iar eu voi iesi intotdeauna in strada pentru ceea ce cred, si nu voi tacea niciodata ca sa apar lucrurile care conteaza pentru mine.

ps. nu sunt feminista, sau nu una inraita, da’ nu-mi place sa fiu fluierata. Mie-mi place sa mi se deschida usa, sa mi se tina scaunul la restaurant, sa-mi aduca flori, sa-i fac ciorba, sa fiu femeie, si el sa fie barbat… :)Eu cred in complementaritate, nu in egalitate. E o prostie egalitatea intre sexe, se vede cu ochiul liber ca nu suntem egali, cel putin fizic. Dar societatea merge bine prin imbinarea dintre cele doua sexe, si respect reciproc. Deci nu din feminism am iesit in strada, ci ca sa combat non-educatia si comportamentele golanesti asimilate cu cele cavaleresti, tolerate de societate.
Nu-mi doresc nici serenade si menestreli, sau trubaduri. Dar nici sa ma pipaie grobianul. Noroc ca nu mai merg demult cu transportul in comun…
Despre « barometrul civilizatiei » am mai scris si aici. Si da, ca va place sau nu, Bulgaria e cu 50 de ani inainte, ca civilizatie.

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

7 Comments

  • Bună! Mi-a plăcut articolul mai puţin partea cu « nu sunt feministă, dar… ». Să ştii că egalitatea între sexe pentru care militează feministele şi feminiştii nu este decât o egalitate de şanse. Nu una fizică sau comportamentală.
    Şi feministele fac ciorbe şi primesc flori. Ideea este că, dacă eu ca femeie fac ciorbă, mi-ar plăcea ca al meu bărbat în timpul ăsta să nu stea cu telecomanda în mână pe canapea ci să ajute sau să spele vasele după aia sau cu altă ocazie să facă el ciorba iar eu sa mă odihnesc. Ori ştii bine bănuiesc, în România, distribuţia muncii în spaţiul domesc este net în dezavantajul femeilor,este o nedreptate asupra căreia feministele atrag atenţia. Nu mă lungesc, am vrut doar să-ţi spun că ai nişte prejudecăţi legate de feminism.
    T.

    1. Medusa, multumesc, in primul rand.
      In al doilea rand, recunosc, nu-s bine informata despre miscarea feminista (cel putin nu cea din Romania). Recunosc ca am idei preconcepute, deoarece am trait 10 ani in Franta, iar acolo, sincer, miscarea feminista a « iesit un pic in decor », in sensul ca are niste derive care nu-s de dorit. Oricum, la ei lupta e veche, progresul e important, iar exagerarile nu-s bune deloc. Din cauza acelor exagerari ma declar eu « anti-feminista ». E impropriu spus, dar cred ca intelegi ce vreau sa spun.
      In Franta am fost casatorita, iar in toti acei ani, sotul meu gatea, dadea cu aspiratorul, calca (imi calca mie toate camasile si rochiile cu volane!) din proprie initiativa, adica nu ii spuneam niciodata nimic (ca aveam 18 ani, in plus, si eram si venita din Romania 😀 ).Si nu era o exceptie, era un barbat francez normal, de 30 si ceva de ani, asa facea toata generatia lui. Niciodata nu statea sa cantareasca cat am facut eu si cat el. Daca avea mai mult timp decat mine, o facea din propriul elan. Numai spalatul vaselor ne displacea amandurora, si atunci ne apucam doar impreuna, cand nu mai aveam farfurii curate, iar prima achizitie a fost o masina de spalat vase. Deci intr-o societate unde barbatii impart cu drag si din proprie initiativa sarcinile casnice, unde respecta femeile ca si partener profesional egal, miscarea feminista exagerata nu stiu daca mai are sens… Iti spun asta nu ca sa ma disculp, ci ca sa intelegi de ce sunt mental aici.
      Acum, o intrebare care chiar ma intereseaza: cum faci pe cineva (exterior miscarii, barbat sau femeie) sa inteleaga ca si feministele fac ciorba si primesc flori? Ca (cel putin in Franta, repet, aici n-am tangenta deloc cu miscarile feministe), replica barbatilor e: daca vreti sa fiti egale, eu nu va mai las sa treceti primele pe o usa, nu va mai tin scaunul, etc.

  • Cred că depinde de fiecare feministă în parte să arate că militează pentru chestii serioase nu pentru desfiinţarea cavalerismului.
    Legat de feminismul în FRanţa, poate ai dreptate în privinţa parteneriatului din familii între cei doi soţi, dar rămân multe alte probleme: violenţa asupra femeilor, ultra-sexualizarea în media şi publicitate, prejudecăţile legate de rolul potrivit unei femei în muncă şi altele. Sunt puţine ţări în lume unde pot spune că aproape nu mai e nevoie de feminism şi că am ajuns la o fază post-feministă. Sunt ţările nordice, în principal. În rest, femeile mai au lupte grele de dus. Uită-te la Statele Unite, ţară unde dreptul de a avorta este restrâns în unele State federale sau Italia unde presiunea pentru frumuseţe este o povară foarte apăsătoare pentru femei.

    1. Ai fara indoiala dreptate. Nu sustin chestii cand stiu ca nu-s complet sau serios documentata, si recunosc, nu-s documentata pe teme de feminism.
      Pe de alta parte, totusi, Franta e o tara unde femeilor violate nu le e rusine sa spuna ca sunt violate, pentru ca societatea nu condamna victima. Cazuri de violenta familiala exista, insa mie-mi pare rau sa spun, e si vina femeii care sta ca sa o incaseze. Te bate, pleci. Nu va inceta sa te bata. Nu-l vei schimba. Cineva cu porniri violente nu se va schimba.
      Ultrasexualizarea? Adevarat. E o tema de care fac ei insisi misto, ziceau « tara in care si ca sa vinzi un iaurt trebuie sa arati o femeie goala ». Eu vad asta cu simpatie, (desi poate am sa te supar,si-mi cer iertare anticipat), dar cunoscand spiritul francez, felul in care ei privesc sexul, faptul ca 97% din bancurile lor sunt cu referinte sexuale… nu pot sa condamn publicitatea. E o chestie culturala, de traditie.
      Despre rolul unei femei in munca? Am fost jurnalist acolo. Aveam 22 de ani, eram un ţâşti-bâşti mic cand am inceput munca intr-o redactie franceza. Mai eram si femeie, si romanca, si 22 de ani. Aveam de interactionat nu numai cu colegii mei de redactie, cat si cu « ouvriers du livre », respectiv tipografii, caci urmaream ziarul pana iesea din rotative, asta era rolul meu. Eu trebuia sa comand unor barbati de 50-55 de ani, tipografi, francezi. Eu, mica, romanca, cu studii… Crede-ma, si nu idealizez si nu romantez povestea. Am fost respectata. Nu am avut probleme sa ma impun. Nici colegilor mei, nici tipografilor. Colegii mei, nativi francezi, ajunsesera sa ma intrebe cum se ortografiaza cuvinte in limba lor materna.
      Da, o colega de-a mea avea probleme grave, iesea plangand din tipografie, dar asta si pentru ca le vorbea de sus. Problema pornea de la ea. Acorzi respect, primesti respect. Serios. Chiar si de la categorii sociale neasteptate. Stii sa te pliezi si sa vorbesti oamenilor? Ii castigi de partea ta. Eram cautata de toata lumea, apreciata, iubita. Venea din felul cum ma plasam eu fata de ei, si nu, nu avea legatura cu faptul ca sunt femeie, nu m-am simtit discriminata.

      Tot Franta e tara unde exista destule femei soferi de tir si alte profesii mai putin obisnuite.
      De Statele Unite nu pot vorbi, pentru ca nu cunosc suficient de mult viata cotidiana si legile.
      Tare multumesc pentru dialog, Medusa!

  • Asa cred si eu…
    Am intalnit barbati cu mintea sclipitoare…
    Am intalnit femei cu mintea sclipitoare…
    La fel de frumosi… la fel de sferici in existenta lor…
    O minune a spiritului…
    eu asa cred… oamenii… ma rog unii dintre oameni, tind catre … o sfera perfecta… un echilibru intre spirit si materie…
    O lume ideala, vei spune, poate imposibil de atins… Dar merita incercat!

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *