Eternitatea nu exista

4 février 2011

Intr-un avion care ducea la Luxor, in Egipt, intr-o luna martie… Trebuia sa aterizam. Incepem coborarea, si stiam cum arata asta, am zburat de zeci, poate sute de ori. La un moment dat, dupa o lunga coborare, accelereaza, si plecam in sus, foarte brusc. Iar in avion se aude vocea pilotului care ne anunta ca la sol e furtuna de nisip, ca a incercat sa aterizeze, dar ca nu a vazut pista…. Nu a vazut pista… Si ca o sa mai incerce o data.

Panica, tipete, plansete, oameni agitati, care vomita de teama. Urlete de fiara. Nu afirm ca mie nu mi-a fost teama. Mi-a fost. Dar eu la teama reactionez altfel, am constatat. Sunt tacuta, muta, nemiscata, imobila. Cine s-ar uita la mine ar crede ca nu-mi pasa. Nu mi se misca nici un nerv pe fata. Un sfinx. Asta nu inseamna ca in interior nu simt ceva…. dimpotriva. Dar nu ma exteriorizez. De fapt, eu ma exteriorizez putin in cazuri de mari dureri, mari bucurii. Ma exteriorizez in cazuri neimportante. Dar adevaratele dureri, ca si adevaratele bucurii, sunt mute. Asa ca taceam, nemiscata. Ce am gandit atunci? Atunci am gandit ceva important, cu adevarat. Eram cu el, si ne-am luat de mana. Nu ne-am spus nimic. Am tacut amandoi.

Eu m-am gandit: “Ce bine ca suntem amandoi. Macar nu va supravietui nici unul celuilalt. Daca trebuie sa se petreaca ceva, vom fi impreuna.” Eram un cuplu de genul fuzional, incat mi-ar fi fost ingrozitor de greu sa ma gandesc ca unul va putea sa existe fara celalalt. Pilotul a incercat din nou, si a aterizat, caci daca nu ar fi, nu s-ar povesti (adica nu as fi aici, ca sa scriu). La sol, in aeroport, un pic buimaci, ne-am vorbit prima data. Acela a fost unul din momentele magice ale vietii mele, care-mi jaloneaza parcursul; efectiv m-am simtit tulburata cand m-a intrebat: “Stii la ce m-am gandit in acele momente?
Nu, spune-mi.”, am spus eu, incercand sa ma bucur de primul dialog, de « dupa ».
M-am gandit ce bine ca suntem impreuna si daca e sa ni se intample ceva, ni se intampla amandurora“.

M-a tintuit pe loc acest lucru. M-a curentat. A fost unul din momentele cele mai puternice ale anilor pe care i-am trait de cand m-am nascut si pana azi. Intens si important, mai important decat orice declaratie, decat orice dovada. A la vie, a la mort. Gandiseram exact acelasi lucru in acelasi moment, si inca un lucru extrem de important. Care ne implica vietile. Iar in calatoria aceea in Egipt, implineam 5 ani de relatie, nu era doar focul pasional al inceputului, partea aceea de nebunie. Asa ne iubeam noi… si a la longue. Intens, extrem, pana la capat.

Ei bine, stiti care e lectia de viata desprinsa de aici?… nimic nu e etern. Chiar nimic.

Nu exista eternitate, pur si simplu, chiar daca noua, sarmani muritori, ni se pare ca o strangem in brate cateodata, si ca o privim in ochi. Iluzii.

Eu cred in eternitatea in dragoste, si in zbor. Il visez cu ochii inchisi si cu ochii deschisi, tot timpul. Si cand sunt cu el, si cand sunt departe de el. Insa stiu ca in dragoste, eternitatea dureaza uneori 3 ani, alteori 7, alteori 20, iar cateodata, mai rar, 40, in cazuri fericite. Dar tot nu e eternitatea eterna… Sau poate ar fi fost, daca ne cadea avionul….

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

4 Comments

  • Bine ca n-a cazut avionul, asta e cel mai important. Sau nu, mai important decat atat e ca ai avut sansa sa fii cu cineva pentru care sa ai asemenea gand… si el pentru tine. Asta valoreaza mult, indiferent ca e etern sau doar pentru un timp anume.

    Si ca s-o dau si pe gluma un pic… Woow! ce palpitant trebuie sa fi fost cand a facut avionul manevra aia periculoasa ! …. beton :)))) 😀

  • Am aflat de pe FB la un moment dat de capitolul asta din viata ta. Imi pare rau, ce sa mai spun?… viata ta a fost si este deosebita, oricum nu mai stiu nicio fata care sa fi trecut prin asa ceva la o varsta atat de tanara. Dar nici prea multe care sa fie de genul tau, atat cat pot eu sa-mi dau seama. Experientele tale sunt aparte, probabil pentru ca te implici mult in tot felul de chestii deosebite. De aceea e totul intens, atat cu semnul plus cat si cu minus, probabil n-ai cum sa eviti sau sa ocolesti: toate vin asa cum vin atunci cand traiesti altfel decat normalul (ce-o mai fi si ala…) . Stii ca omului i se da atat cat poate duce, pesemne tu poti sa duci mult/ multe.

    1. Din punctul de vedere al vietii, asa este. Eu insami spun ca am trait trei vieti pana la varsta asta…
      Oho, stiuuuuu ca pot sa duc multe. Fara orgolii deplasate. Da’ cateodata tare mi-as dori sa nu mai duc.

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *