Stare: nimic personal

6 mars 2010

Numar in continuare minutele, orele, zilele. Ma arde in continuare si ma pustieste absenta. Imi lipseste si simt acut aceasta lipsa. « Un seul être vous manque, et tout est dépeuplé » (O singura fiinta iti lipseste si totul pare pustiu), mi-am amintit atat de intens saptamanile acestea ce spunea Lamartine. Exact asta e ceea ce simt acum. In fiecare clipa.

Sunt ocupata, am un program destul de nebunesc (de pilda, in ultimele doua nopti am dormit 6 ore in total). Insa asta nu ajuta la nimic. Ah, desigur, da. Ma misc printre oameni. Am reinvatat sa zambesc. De fapt, a trebuit sa reinvat sa zambesc. Sa nu mi se citeasca durerea, disperarea, crisparea, fatalitatea, lacrimile, in fiecare dintre privirile pe care le aruncam spre oameni si spre lucruri.

Se pare ca zilele acestea, in ciuda oboselii, in ciuda durerii extreme, in ciuda abisului care mi se casca in suflet, am aratat exterior senina. Mi-am recapatat privirile…  Asta e bine, cum ziceam.

Probabil, pentru ca viata sa ma scuture, sa ma deturneze de la durerea mea profunda, marti m-a apucat o durere cumplita fizica. O durere de dinti. Mergeam spre birou, si pe drum, pe la jumatate, m-a pufnit plansul, cu adevarat, de durere. Conduceam si plangeam cu lacrimi siroind neintrerupt. O luasem pe linia de tramvai (ceea ce nu fac niciodata), ca sa ajung cat mai repede. Plangeam si conduceam. Au urmat cateva zile de chinuri fizice. Ei bine, din pacate, aceste dureri nu m-au facut sa uit durerea cealalta, mult mai importanta, mult mai serioasa.
Francezii au un proverb foarte graitor pentru a ilustra ca dintre doua nevoi, primeaza cea mai ardenta: « Qui dort, dine » (cine doarme, cineaza– pentru a spune ca daca-ti este foame si daca-ti este somn, dormi si asta e, foamea se estompeaza in somn). La mine lucrurile n-au functionat pe acest principiu.

p.s. Cateva mici precizari, care mie mi se pareau evidente, insa pare a fi nevoie sa le enunt, pentru unul din cititorii acestui blog (si ca sa nu apara altii sau alte discutii) :
1. Daca citesti ceva aici si nu intelegi despre ce e vorba exact in propozitie… inseamna ca nu-ti era sortit sa intelegi. Cei care trebuie sa inteleaga, inteleg. Asa ca nu cere detalii, chiar daca te simti indreptatit, ca cititor fidel. Si eu citesc texte scrise de oameni pe care nu-i cunosc, iar faptul ca le citesc nu ma indreptateste sa intru cu bocancii in viata lor intreband despre ce e vorba. Le citesc, pentru ca aleg sa le citesc… (citesc putini oameni, dar cand o fac, e pentru ca merita: scriu bine) Asta nu-mi da dreptul sa le scriu email-uri cu declaratii.

2. Cand citesti o postare ca « ciorba« , cand esti barbat, si nu ma cunosti… Cand nu intelegi despre ce e vorba, dar intelegi destul cat sa pricepi ca nu e vorba DOAR despre o ciorba, si ca plang dupa un om, nu pune stupida intrebare: « Cu ce pot sa te ajut? » Cu ce m-ai putea ajuta, cand eu plang dupa altul? Hm. Revin la : « o singura fiinta iti lipseste, si totul pare pustiu« . Sau te astepti sa zic: « Ah, taie tu morcovii, asa m-ai putea ajuta » ? Sau variante: curata ceapa, cumpara-mi batiste… Wrong.

3. Faptul ca eu scriu, este ca am dreptul sa aleg aceasta cale. Treaba mea, internetul e mare si liber. Asta nu da niciunui cititor dreptul de a avea alte pretentii, daca suntem simpli necunoscuti. Probabil ca asa vom si ramane. Niciun cititor nu are dreptul sa ceara altceva. Sau mai grav, sa pretinda ca ma cunoaste si ca ma iubeste.

nota: adresarea la persoana a doua singular este un TU generic. Nu o lua personal, tu, cititorule, oricare ai fi tu acela care-mi parcurgi acum scrierile, bucati de suflet. Multumesc.
Cum ar spune o persoana pe care o apreciez mult: « Nimic personal« 

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

6 Comments

  • Te citesc de ceva vreme, Gabi. Fii multumita ca te-a pocnit durerea de dinti. Momentul iesirii din anestezie nu e departe. Fii si mai bucuroasa ca ai redescoperit gustul ciorbei facute cu propria mana. Oricat ar parea de ciudat, vitaminele pentru suflet se regasesc si in tarhon sau leustean. Oricum, te stimez enorm pentru curajul de a te arata asa cum esti.

    1. Buna, Bogdan.
      Chiar nu stiam ca ma citesti… O surpriza placuta, cu adevarat.
      Eh, va mai dura ceva. Cat despre dinti, deja infectia scade, falca, ce era umflata ca la hamster, se dezumfla, durerea a trecut. Cu restul voi mai trage un timp… Cateva luni, cativa ani, cine poate stii?
      Ciorba e o lunga poveste in viata mea. Ca toti copiii, o detestam. Cand am plecat in Franta, mi-a lipsit. De atunci, e una din mancarurile mele favorite. O fac mereu, cu mare placere, si mananc multa ciorba 🙂 E ceva foarte frecvent sa gatesc. Insa aceea era mai mult o ciorba de lacrimi, morcovi si reconstructie. De aceea a constituit subiect.

      Multumesc mult de tot pentru cuvintele bune si aprecieri. Eu asa sunt, altfel nu stiu sa exist… nu stiu daca se poate numi curaj: e pur si simplu felul meu de a trai.

  • …eu acum incep sa te cunosc cu adevarat.Da, de la ce suparare s-a infectat maseaua respectiva? ne vedem anul asta ?

    1. Ce inseamna sa ma cunosti cu adevarat? Hm.
      Ca sa cunosti pe cineva cu adevarat… o sa elaborez candva, cand am sa am chef-timp.
      Ce legatura are supararea cu maseaua?
      Sa ne vedem? Cum adica?

    1. Mentin: nu poti afirma ca ai cunoscut pe cineva, doar prin intermediul unui blog.
      Informatia de aici este extrem de personala, subiectiva, criptica si trunchiata.
      Nu ma cunosti.

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *