verzi

Intotdeauna mi-a placut sa conduc noaptea. Insa 5 dimineata, nu mai e deja noapte… 5 dimineata, sambata, capitala. Asta imi aduce aminte si de melodia « Il est cinq heures, Paris s’eveille » a lui Jacques Dutronc. Numai ca o parafrazez cu: « E ora 5, Bucuresti se trezeste« . Sunt 6 grade in exterior, 25 de grade in masina. Oameni zgribuliti in statiile de autobuze sau tramvaie, oameni mergand pe trotuare… Tramvaie goale, duduind pe sine. Masini de gunoi. Masini cu oameni care pleaca spre treburile zilei, sau masini cu oameni care se intorc de la petrecerile serii de vineri. Taxiuri. Semafoare rosii. Semafoare verzi. Scrasnete de cauciucuri, in incercarea de demaraj rapid. Camioane de aprovizionare cautand cai de acces. Troleibuze ca niste uriasi gandaci cu antene care se taraie agale, cu pantecele din burduf inca gol. Louise Attaque, Zazie, Mylene Farmer, Jean Jacques Goldman cu mine, la mine in masina, ma mai salveaza de imaginile dimprejur. Imaginile mele mentale frumoase  ma izoleaza de acest exterior, pe care doar il observ cu coada ochiului. Semafoare rosii. Ma opresc. Ma gandesc. Fredonez in minte cantecul de dragoste pe care as vrea sa i-l cant. Semafoare verzi. Pornesc. Accelerez. Un chef de a ajunge cat mai repede acasa, desi stiu ca nu am sa dorm imediat. Stiu deja ca am sa vreau sa scriu. Semafoare rosii. Semafoare verzi. Inconjurul blocului, parcare, lift, usa casei. Laptop, cuvinte, senzatii, trairi intense, cuvinte iar… se apropie deja 6 dimineata. Si daca nu dorm, pe el cand il mai visez? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It