promisiune

Urăsc despartirile. Ultima seara, ultimul tren, ultimul tango, fie el și la Paris, la New York sau aiurea în lume. Ultima cina, ultimul pahar de vin, sau chiar si de sampanie, ultima baie in mare, ultima cafea, ultimele minute de soare… Urăsc peroanele (imaginare sau nu) și aeroporturile. Nu cred ca știu să îmi iau niciodată « la revedere » satisfăcător. Mereu mă pândește gândul fatal al iremediabilului, umbra amenințătoare a lui « adio », spectrul acesta sinistru, așternându-se peste promisiunea lui « pe curând », peste inflorirea unei revederi. E ciudat ca-mi plac apusurile. Asfintitul contine in el un sfarsit, un adio. Insa ma fascineaza. Poate din cauza ca soarele a rasarit mereu a doua zi.  Cu regularitate. Urasc despartirile, fie ele si temporare. Tot asa cum urasc un 1 septembrie, sau mai bine zis un septembrie. Nu-l voi mai putea vedea niciodata cu aceeasi ochi, din pacate. Nu-l voi mai putea trai la fel. Uneori imi doresc sa nu am amintiri. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

In alta ordine de idei, importanta cuvintelor, de care vorbeam mai devreme, cel putin importanta cuvintelor pentru mine, pe care o observase si o rostise, m-a facut sa ma gandesc la disputa pe care o aveam cu un prieten    foarte bun, caruia nu-i placea si nu-i place ca eu spun NU. Ba spun nu, afirm si acum ca spun nu. Si de ce spun nu? De aia spun nu. Atunci cand trebuie spun nu. Atunci cand cred ca nu, prefer sa spun nu. Simplu. Nu vreau sa-ti spun da, atunci cand cred ca nu. Nu vreau sa fiu idiot de optimista. Nu cred ca a spune da, chiar atunci cand    stii ca nu, are vreo valoare. Nu cred ca pozitivismul cu orice pret aranjeaza lucrurile. Prefer sa spun nu, atunci cand cred ca e nu. Si da, prefer sa te suprind de bine, facand    ceva ce nu credeam ca e posibil, si spusesem in principiu, nu. Prefer sensul asta, decat sensul opus, adica sa spun da, stiind ca e nu, si atunci sa te dezamagesc, pentru ca astepti ceva ce nu va    veni. Si, crede-ma, si eu prefer sa aud nu, chiar dureros, chiar greu de acceptat, chiar daca mi-as dori altceva, decat sa aud un da, in care nu crezi, doar pentru ca esti pozitiv    sau doar pentru ca n-ai curaj sa-mi spui nu. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It