povara

Avortul

14 mars 2012

Stiu ca e un subiect polemic. Imi asum si asta, si-mi asum mai ales parerea mea. (ca in toate cazurile 🙂 ) O samanta nu este un pom. Asa nici un embrion nu este om. A condamna o femeie sa nasca este o crima. Orice venire pe lume a unei fiinte este un miracol, dar acest miracol trebuie sa fie incuviintat de doua fiinte, parintii sai. A condamna femeile sa nasca inseamna a te intoarce in pestera, si a considera ca femeia exista doar prin dimensiunea sa de fatatoare. Sunt suficient de multe nenorocite care nasc fara sa-si dea seama ce fac, si apoi maltrateaza copiii, ii abandoneaza, sau, si mai rau, ii omoara si ii arunca la gunoi. Nu, nu am o imaginatie bolnava, s-a intamplat nu mai tarziu de azi dimineata. (nu pun link catre orori, dar asta era stire la jurnalele de dimineata: doi oameni ai strazii care cautau in gunoaie au gasit un bebelus mort aruncat acolo. Erau ei insisi oripilati si socati, asa ca inchipuiti-va cum am fost eu….) Un copil este o minune, dar un copil trebuie sa fie dorit. Altfel, va fi resimtit ca o povara in familia in care apare (daca e familie, totusi, in cel mai fericit caz, si nu mama singura) si va suferi (fara nicio vina) toata viata. I se va pune in carca lui, faptul ca exista. Prin refuzul avortului, riscati sa condamnati si copilul respectiv la nefericire. Caci nu traim nici intr-o tara care sa poata asuma cresterea copiilor nedoriti…. asa cum vedem zi de zi. Nu spun asta pentru ca ar avea vreo legatura cu mine. Eu NU am avortat niciodata, si nu as fi facut-o. Consider ca in secolul 21 si sfarsitul secolului 20, cand mi-am inceput eu viata sexuala, existau suficient de multe metode de contraceptie ca sa nu ajung la avort. Probabil, daca as fi ramas insarcinata, as fi facut copilul. Insa eu fac oarecum parte dintr-o patura favorizata, sa zicem…. Si informata. Si cu acces la diverse… Insa continui sa sustin ca avortul este bun si necesar. Avortul previne unele drame. Drama este sa vezi bebelusi morti inveliti in pungi si aruncati la tomberon. Drama este sa vezi copii nedoriti maltratati, violati, malnutriti, abandonati, aruncati pe drumuri. Aceea e adevarata drama, nu renuntarea la o sarcina nedorita. Fiecare si le stie pe ale lui, de aceea cred ca e in regula sa lasam alegerea omului. Nimeni nu poate sa stie mai bine decat cel care e in situatia respectiva. Dreptul la avort a fost un pas inainte in multe societati. Societatea franceza a fost marcata de legea Simone Veil, a IVG-ului (Interuption volontaire de la grossesse). Societatea romaneasca a fost suficient marcata inainte de 89 (cand eu eram copil), de toate avorturile ilegale practicate te miri cum si sfarsite uneori tragic. Dreptul la avort este o dovada de civilizatie. Ca eu nu as avorta, e alta poveste. La mine tine de constiinta proprie, si mai ales de ceea ce am spus mai sus: avem suficiente metode…

📌
6💬 read more