linii

Sindromul benzilor albe

21 février 2012

Revenisem in Romania de curand, dupa 10 ani de locuit in Franta, in care ma integrasem perfect, fara niciun milimetru de abatere. Circumstantele revenirii nu le detaliez aici, spun doar ca nu a fost o reala alegere. Am fost nevoita sa fac un drum Bucuresti-Galati destul de rapid dupa intoarcere. Soselele nu erau marcate, pe vremea aceea (vara lui 2000). Multe din ele erau inca fara benzi albe laterale. Conduceam foarte bine, si conduceam demult, facusem zeci de mii de km (poate si mai mult), la vremea aceea. Si totusi, ma simteam in neregula, nesigura, ma simteam « handicapata » de absenta acelor marcaje albe. Am inceput postarea asta cu aceasta poveste, pentru ca ea reflectă absolut perfect modul in care m-am simtit cand m-am intors in  Romania. Si reflecta bine si diferentele dintre cele doua tipuri de societati. Revenită, eram ca « aruncata » in salbaticie. Imi pierdusem obisnuinta de a ma descurca in conditii ostile. Bine, oricum, plecasem devreme, copil, la 18 ani. Am devenit femeie in alta societate, si am trait cotidianul intr-un loc, nu neaparat ideal, dar un loc in care legile exista, sunt respectate in cea mai mare parte a timpului, o societate cu reguli, care se aplica si care merg. O societate unde ti-e usor sa traiesti, pentru ca lucrurile merg. Ele sunt usoare, pentru ca functioneaza. Nu sunt de forma. Chiar exista, chiar se aplica, chiar merg. Pentru ca societatea e asa, cu lucruri care merg, mintea se relaxeaza, sau isi permite sa se ocupe de alte lucruri decat lupta pe viata si pe moarte cu supravietuirea, decat lupta cu autoritatile, decat lupta cu facturile, decat lupta cu greutatile…. Omul isi permite mai mult decat aici sa viseze, sa faca nebunii din dragoste, ba chiar sa faca depresii (da, am eu o teorie ca a iti recunoaste o depresie este un lux – nu intelegeti gresit, nu zic ca e usor sa ai depresie). Eu dupa 10 ani de Franta, nu mai eram pregatita sa « infrunt » viata romaneasca. Eram obisnuita cu benzi albe, cu lucruri care merg… Pur si simplu nu mai esti antrenat sa « te descurci ». Sistemul merge. Sigur, sunt si acolo « hiatusuri »  in mecanism, dar minore. Imaginea cu absenta acelor linii albe, intre care trebuie sa mergi, era, la scara mica, si proprie, ilustrarea unei societati abulice, haotice, in care regulile nu prea exista, sau exista insa nu conteaza, nu se aplica. Dupa cateva luni, un prieten (care intre timp mi-a devenit cel mai bun prieten), mi-a spus: « Du-te inapoi in Franta, tu nu esti destul de smechera ca sa traiesti aici. » Ma urmareste in continuare fraza asta. Si in continuare, nu-s destul de « smechera » cat sa traiesc aici. Si nici nu-mi doresc sa devin ce ar putea cineva numi « destul de smechera ». Inca ma blochez, la niste lucruri. Inca ma revolta unele imprejurari. Si sper sa raman asa. Pentru ca numai aceasta revolta si reactiile mele (ca si ale altora), pot sa schimbe cate ceva. Daca ma nivelez cu « smecheria » autohtona, sunt, probabil, pierduta. Imi povestea cineva ca…

📌
3💬 read more