Moi

share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De ce îmi place mie la Sozopol? Nu, nu doar pentru ca este frumos, cu peisaje spectaculoase, cu apusuri care îți taie răsuflarea,  cu oameni primitori și zâmbitori, cu mâncare buna și legume și fructe cu gust incomparabil. Îmi place în primul rand pentru ca mă echilibrează cum niciun alt loc nu o face. Aici merg pe jos zilnic 8-10 km, nu mă culc mai târziu de 1.30 (devreme la mine), mă scol fără ceas la 8-9, mănânc la ore fixe și nu sar mese. Toate astea în deplina fericire și in mod natural,  curg de la sine,  firesc, fără niciun efort.  Citesc mult, scriu,  râd mult, stau la soare și fac baie în mare. Mă simt aproape de natura. Și îmi este bine. Echilibru este cuvântul cheie. Da, duc după mine toate tristețile,  dar ele se estompeaza cumva… Sunt fericita cu mine însămi. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Locuiesc intr-o casuta bulgareasca pe malul marii, traditionala, in inima orasului vechi, partea care imi place cel mai mult din locul acesta. Ma trezesc si adorm in zgomotul mării. Strazile sunt pietruite, in panta, care mai de care mai abrupte, toate inguste. Casele sunt cu etaj, de lemn, cu balcoane si terase generoase. Toate curtile au flori, si mereu ii vezi pe proprietari ingrijindu-le. Aproape toti au pisici. Doamna care tine pensiunea din casuta traditionala nu vorbeste engleza aproape deloc, e prima data cand simt ca e nevoie sa invat ceva bulgara. Cand am ajuns, joi, m-a intrebat daca am venit cu autocarul. Am zambit si am spus: nu, cu masina. M-a privit cam straniu, cred ca i se pare departe locul de unde vin, si neobisnuit sa calatoresc singura. (oricum, autocare nici nu sunt, ea nu stie, eu stiu ) Apoi a intrebat unde am parcat. In capatul peninsulei, am incercat sa ii spun. A zis sa aduc masina incoace, langa casa (desi, repet, strazile sunt extrem de stramte si in panta). Am adus-o, am lipit-o de casa, s-a dus sa vorbeasca si cu vecinii ca las masina acolo (ei trebuie sa iasa pe langa mine si locul e ingust). A doua zi dimineata,  ma astepta cu un bilet scris in romana, cum ca primarul a dat nu stiu ce hotarare sa nu mai parcam nu stiu cum Saraca, cum a cautat ea pe Google translate si s-a apucat sa ortografieze in romana. Am mutat masina, zambind, si fara sa discut. Seara a urcat la mine cu ziarul in mana, sa-mi arate ca scrie ca primarul a dat asa hotarare. Asa era. Intre 2 si 10 iunie, este o hotarare temporara. M-a induiosat. Voia sa fie sigura ca o cred. Si m-am induiosat si ca intr-un oras asa mic, inca au ziare pe hartie Am descoperit locul acesta in mai 2013, am revenit de zeci de ori intre timp. Este o oaza de liniste si normalitate si nu o voi parasi niciodata. Ma intreba cineva daca este mai frumos decat sudul Frantei. Nu, nu este mai frumos decât sudul Frantei, este foarte frumos intr-un fel diferit, și mai ales, are încă lucruri pe care sudul Frantei nu le va mai avea niciodata. Nici sudul Franței și nici lumea « civilizata », globalizata, din pacate. Lumea cimentata, locurile cu mult beton si sticla. #deceiubescsudulBulgariei   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

17 aprilie a fost candva ziua sinuciderii mele. Sa te sinucizi si totusi sa rasufli…. Altfel, fiecare avem razboaiele noastre. In viata, din pacate, nu e ca la meciul de fotbal, in viata, daca ne accidentam, nu exista « rezerva », nimeni nu preia stafeta. Unele lucruri nu le putem rezolva decat noi insine. În viața mea sunt o grămadă de coincidențe. Culmea, ești una dintre ele. Ai apărut în viața mea la câțiva ani după ce în aceeași zi, cineva ieșise. Am urcat scarile rulante, lasandu-l in spate. Nu m-am întors sa privesc, aș fi plâns și nu îmi dădeam voie. Știu acum ca și el plângea. Am luat avionul și am traversat oceanul. În aceeași zi, niște ani mai târziu, ai apărut tu. Viata este foarte ironica. Si ploua…. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It