singura

Acasa

5 juin 2017

Locuiesc intr-o casuta bulgareasca pe malul marii, traditionala, in inima orasului vechi, partea care imi place cel mai mult din locul acesta. Ma trezesc si adorm in zgomotul mării. Strazile sunt pietruite, in panta, care mai de care mai abrupte, toate inguste. Casele sunt cu etaj, de lemn, cu balcoane si terase generoase. Toate curtile au flori, si mereu ii vezi pe proprietari ingrijindu-le. Aproape toti au pisici. Doamna care tine pensiunea din casuta traditionala nu vorbeste engleza aproape deloc, e prima data cand simt ca e nevoie sa invat ceva bulgara. Cand am ajuns, joi, m-a intrebat daca am venit cu autocarul. Am zambit si am spus: nu, cu masina. M-a privit cam straniu, cred ca i se pare departe locul de unde vin, si neobisnuit sa calatoresc singura. (oricum, autocare nici nu sunt, ea nu stie, eu stiu ) Apoi a intrebat unde am parcat. In capatul peninsulei, am incercat sa ii spun. A zis sa aduc masina incoace, langa casa (desi, repet, strazile sunt extrem de stramte si in panta). Am adus-o, am lipit-o de casa, s-a dus sa vorbeasca si cu vecinii ca las masina acolo (ei trebuie sa iasa pe langa mine si locul e ingust). A doua zi dimineata,  ma astepta cu un bilet scris in romana, cum ca primarul a dat nu stiu ce hotarare sa nu mai parcam nu stiu cum Saraca, cum a cautat ea pe Google translate si s-a apucat sa ortografieze in romana. Am mutat masina, zambind, si fara sa discut. Seara a urcat la mine cu ziarul in mana, sa-mi arate ca scrie ca primarul a dat asa hotarare. Asa era. Intre 2 si 10 iunie, este o hotarare temporara. M-a induiosat. Voia sa fie sigura ca o cred. Si m-am induiosat si ca intr-un oras asa mic, inca au ziare pe hartie Am descoperit locul acesta in mai 2013, am revenit de zeci de ori intre timp. Este o oaza de liniste si normalitate si nu o voi parasi niciodata. Ma intreba cineva daca este mai frumos decat sudul Frantei. Nu, nu este mai frumos decât sudul Frantei, este foarte frumos intr-un fel diferit, și mai ales, are încă lucruri pe care sudul Frantei nu le va mai avea niciodata. Nici sudul Franței și nici lumea « civilizata », globalizata, din pacate. Lumea cimentata, locurile cu mult beton si sticla. #deceiubescsudulBulgariei   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
4💬 read more

Societati si judecati

1 juin 2016

Pentru ca a intrebat Nuța Istrate Gangan cum e sa fii single la peste 30 in Romania, m-a provocat intrebarea.  Am scris mai mult, dar rezum. Esentialul: O femeie singura e atipica, e judecata ca nu are copii daca n-are, este condamnata pentru libertatea pe care o are si pe care restul doar o viseaza. Daca mai ai si « tupeul » de a fi libera in gandire…. esti tipologia pe care societatea nu o accepta. Femeile o invidiaza, barbatilor e e teama de ea, de faptul ca pare independenta si libera, de faptul ca e un om care plange, rade, respira. Fiecare minut al ei de libertate iti arata ca ea se poate descurca fara tine… deci, unde si cum sa te situezi? Atunci, te sperii, ca ti se pare ca oricum nu-i ajunge nimic. {ceea ce este foarte fals, insa…} Sa fii singura nu e o nefericire, este un curaj. Pentru ca trebuie sa infrunti toate privirile, toate judecatile, toate verdictele date in lucruri pe care nu le-ai comis, dar de care ei te banuiesc. Pentru ca trebuie sa te descurci singura si in anumite imprejurari cand e extrem de greu ca femeie singura. Pentru ca doare sa vezi ca esti stigmatizata fara nicio vina. Eu, dupa ce am vazut anumite lucruri (in cupluri), chiar ma gandesc ca si mie mi-e mai bine singura. Desi sunt total gheisa, eh, cine sa ma mai inteleaga…. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Un fel de

23 avril 2011

E al (nu vreau sa numar) Paste pe care-l petrec singura. Nu spun asta cu durere, nu e nimic de compatimit, (ca parca va si aud), intr-o masura e o alegere. I-am refuzat si anul acesta pe parintii mei, care merg traditional deja in casa de la Busteni, si la Biserica de la Palatul Cantacuzino. As fi mers cu ei, doar cu gandul sa-l impiedic pe el sa conduca (e foarte rau cu inima, are doar 15% vascularizare), dar deoarece doreste sa plece oricum marti inspre Brasov de capul lui cu masina, si sa revina abia sambata viitoare in Bucuresti, condusul meu n-ar fi avut sens, eu oricum revenind maxim marti in Bucuresti, pentru ca am treaba, iar el pleca oricum la Brasov. Intr-un fel, cred ca-l inteleg si pe el, dar despre asta cu alta ocazie… Mi-e ok singura, am ales sa raman acasa, cum spuneam, intr-o anumita masura, este o alegere. Si anul trecut eram asa, si mi-a fost bine. Anul trecut Pastele a fost  mai la inceput de aprilie. Pentru ca acum raportez totul la inceputul lumii. Iar Pastele a fost inainte de inceputul lumii. La Inviere, am coborat la biserica de langa bloc. Eram cu cateii. (nu, nu la biserica, ci in week-end-ul respectiv).  Anul asta, si cateii sunt la munte. Nu-i problema, ma responsabilizau, cumva, trebuia sa am ore regulate, sa am grija de ei. As putea sa ma duc in familie, draga mea verisoara ma asteapta, dar am hotarat sa stau aici. Mi-e bine asa, nu e o decizie pripita sau emotionala. Am mai stat eu si revelioane singura (ma rog, in unele am fost impiedicata sa)… 🙂 Dar nu ca n-as fi planuit 🙂 Am sa respect traditia de a avea ceva nou pe mine (haine). Am sa fac la fel ca in alti ani. Cu o singura exceptie. Desi am biserica langa bloc, anul asta ma voi duce la biserica de langa el. Macar asa sa simt ca sunt aproape. Sa merg pe acele trotuare, sa respir acel aer. E important. Dragii mei, sa aveti sarbatori linistite. Sa va fie asa cum stiti voi ca va e bine, senin, cald si fericire. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more