Sa nu spargi

9 octobre 2016

​Nici cand ma enervez nu arunc cu obiecte și nu sparg voit nimic. Ma ingrozeste violenta, de orice fel. Și fizică și verbala. O singura data in viata am aruncat cu ceva, aveam vreo 23 de ani, si putina minte, cred. Si am regretat intotdeauna. Ma certasem cu Philippe, plecase si ma lasase cu cosul de cumparaturi (comun, al cuplului) in hipermarket. Apoi a aparut acasa cu un inel de aur cu o piatra mare si cu un parfum de la Dior. Nu il purtam, era un parfum prea greu pentru varsta mea, insa il alesese pentru nume: Tendre Poison (otrava dulce). M-am enervat atat de rau, incat am dat cu ele de pamant. M-am speriat imediat dupa, ca puteam sparge piatra inelului (desi era in cutiuta lui de catifea). Pe vremea aceea purtam doar bijuterii mici, aproape insesizabile, inele subtiri, iar acel inel cu piatra mare nu-mi semana. A doua zi ne-am impacat, am acceptat cadourile dar le-am schimbat. Bijuteria cu vreo 3 mai mici, si parfumul cu ceva ce purtam.

eram mica, cred ca am exagerat cand am zis 23 de ani, probabil  aveam 20. Chiar nu purtam bijuterii mari. 

Si mai e o circumstanta pentru care m-am enervat, de fapt cea principala. Eu eram studenta, el intr-un lung si obositor divort. Nu stateam prea roz financiar. Iar sa cumpere lucrurile alea era o inconstienta din partea lui, la ora aceea, dincolo de forma lor… Și  ca idee, eu nu astept bani de la nimeni, si m-a enervat ca stiu cum ne era atunci, iar gestul lui a fost inconstient 🙁 Nu-s genul sa am nevoie de asa cadouri pentru impacare. Era nebun, uneori.