Nopti albe

6 mars 2011

A doua noapte nedormita. Ma ustura ochii si totusi nu pot adormi. Am incercat, dar suvoiul de sentimente se revarsa fara incetare. Un prea plin. Mi-as dori sa gasesc supapa de evacuare. Sa fac sa « respire » acest torent. Sa domolesc acest puhoi. Am lacrimi in coltul ochilor. Nici macar nu vor sa iasa, complet. Plansul m-ar ajuta acum. M-ar epuiza fizic acum. Si plansul m-ar putea poate face sa adorm. Am nevoie de somn. Am program incarcat si maine si luni. Si totusi e aproape 6 si nu dorm. Noptile mele tarzii s-au transformat in nopti albe. Albe, reci, goale.

Ma simt pustiita. Fara tine n-am sens. Fara tine n-am loc. N-am aer. N-am viata. N-am suflu. N-am somn. Fara tine nu se mai face dimineata. Nu vad lumina. Sunt incremenita. Probabil ca fara tine nu se va face nici primavara. Oricum… Ce mai conteaza, atunci? Deraiez, evident.

Ma simt mica, nicmicita, fara sens. Ma invart fara rost printre lucruri. Propria-mi casa-mi pare straina. Cuvintele vin, dar imi par anoste. Le insir aici, ca sa fie. Ma doare.  Imi cad ochii pe ecran, in alta fereastra. « Am murit deci exist », asta vad acum, asta scrie. Asa sau invers? Stranii coincidente, potriviri, intersectari. Ma simt inutila.

Si-mi cad sub ochi, in peregrinarile mele nocturne, cuvintele unei doamne, necunoscute, scrise intr-un colt de internet unde teoretic nu le vedeam. « E fabuloasa Mirandolina! Ca o sampanie intr-un pahar de cristal fin! demidulce, usor acida, spumoasa ! » Am dat peste aceste cuvinte ale acelei doamne necunoscute parca pentru a-mi gasi un rost. Pentru a gasi puterea de a pasi mai departe. Mi le asum greu, acum, aproape ma apasa. Parca nu-s eu. Plang.

Asta seara am avut o tentativa de a iesi. Intr-o masura, reusita. Apoi, esuata. Cateva momente cu doua prietene, m-am gandit oarecum si la altceva. Apoi, in alt loc, cu alti prieteni. Nu mi-am gasit locul, rostul, menirea. Nu am putut. Nu mai suportam… Nu mai stiu/vreau sa ies. Nu pot. Ma doare. Am pretextat ca mi-e somn. Am fugit. Am trecut prin fata casei lui. Salut, zambet. Dorinta. Oprire. Respiratie adanca. Umplere. Pedala de acceleratie la podea. Acasa.
A doua noapte alba. Lucrurile nu devin mai bune pe masura ce trece timpul. Ma napadeste vidul, mi-e dor. Un dor acut, ascutit. Nu stiam ca dorul poate durea la propriu. Tremur. Nici albe nu le mai vad, noptile… Negre nu-s. Gri?