Zidul: o istorie personala, 20 ans après

9 novembre 2009

S-au implinit azi 20 de ani de cand a cazut Zidul Berlinului.
Nu, n-am sa fiu lacrimogena, n-am sa spun nimic de istorie.
Ba da, am sa povestesc despre istorie, dar despre istoria personala :))

Zidul. L-am vazut in picioare. Din partea estica, evident. Plecasem (cred ca aveam 15 ani, sau poate 13-14), prin BTT in Germania de Est. Si singurele excursii la care aveam acces, erau cele in tarile socialiste (minus RF Iugoslavia). Pentru mine, Germania de est a fost deja o tara mai la vest 🙂 Si nu numai pentru ca e geografic in vest. Dar magazinele lor erau pline, aveau pantofi draguti, haine, rafturi pline, lumina pe strazi. Si apoi, Germania de Est era si Sans Souci. Dar tot de acolo vine si una din cele mai crunte amintiri ale mele, ale vietii mele… Copiii fiind, eram deci in excursie in RDG. Ei bine, in programul excursiei figura si o vizita la un lagar. Si nu, nu aveam de ales. Tin minte ca am avut un soc extraordinar de puternic, intrand acolo. Am vazut mesele de ceramica cu scurgere in ele, pe care se spune ca chirurgi germani faceau experiente pe umani. Dupa ce ne-au plimbat pe acolo, printre dureri trecute, mult prea prezente, ne-au dus, tot in lagar, intr-o sala unde ne-au proiectat un film cu imagini de atunci. Cu munti de unghii smulse, cu maldare de par. Inca acum cand scriu, mi se incranceneaza sufletul. E cumplit. Si nu pot sa lungesc povestirea, e prea atroce.
Si cum cei care au facut programul excursiei ori erau roboti, ori erau nazisti, dupa aceasta vizita era prevazut un pranz la un restaurant vanatoresc, cu trufandale. E nevoie sa va mai spun ca nu a mancat nimeni?

Zidul. Am lucrat la singurul ziar din Franta, care, in ciuda faptului ca apartinea unui grup mare de presa, (Hachette Lagardere),  « ratase » stirea caderii zidului. Adica nu o aveau a doua zi pe prima pagina… Desi prima pagina se schimba pana la 1 dimineata. Insa, pur si simplu, responsabilul din acea zi a « scapat-o ». Asta nu l-a impiedicat, ulterior, sa aiba o cariera de succes 🙂

Zidul. Acum, dupa 20 de ani, ma uit in jurul meu, in tara aceasta din sud-estul Europei, unde traiesc. Ce am invatat in 20 de ani? Sa ne insultam, sa nu vedem mai departe de interesul nostru meschin, sa curatam noroiul de pe pantalonii sefului, sa ii invitam afara din oras, din judet chiar, pe cei care comit delictul de a gandi altfel decat noi? Sa mintim, sa sfidam?
Chiar, ce ne-au adus acesti 20 de ani? Erau cei 20 de ani ai lui Brucan. L-au hulit atunci, dar Brucan era de fapt prea optimist.
20 de ani e varsta maturitatii. Iesirea din adolescenta. Devii adult, trebuie sa te tii pe propriile picioare, pleci din casa parinteasca, inveti sa traiesti…
Noi ce am invatat in 20 de ani? Ah, da, stiu. Singurul lucru care-mi vine in minte: am invatat engleza de la MTV!

p.s. Pentru fraza de mai sus, (« eu am invatat engleza de la MTV ») drepturile de autor merg la prietena mea draga, care mi-a spus fraza asta, intr-o discutie, senin. Si atunci am realizat ce diferenta de varsta avem 🙂 Ea e nascuta in 81, e normal. Eu in 89 aveam 17 ani, iar cand s-a deschis MTV in Romania, eram deja studenta in Franta.

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *