viscere

Transferul de incredere este unul din cele mai importante lucruri in viata asta. Luni voi trai un asemenea moment, in direct. Trebuie sa facem o afacere, eu si doua persoane. Am multa incredere in fiecare dintre ei, si probabil si ei in mine. Cu fiecare dintre ei am traversat experiente extreme, din acelea dupa care stii ce poate pielea unui om si daca te-ai mai inhama sau nu la ceva vreodata cu el.  Cand spun extreme, si din acelea care incearca natura umana si limitele ei, e vorba de extreme la propriu, fara exagerare. Cu unul am traversat desertul, cu alta am facut o campanie electorala. Ambele sunt experiente limita, unde vezi exact caracterul omului. In timpul  normal, suntem social draguti si politicosi. E usor sa fii amabil la Bucuresti, la cafea… Insa in conditii extreme, de oboseala impinsa la limite, de tensiune, de izolare, in cazul desertului, chiar vezi ceea ce poate omul, pana in adanc. Cad toate mastile, daca e ca ele sa existe. Cad pe rand, si te dezvalui asa cum esti. Cine a traversat desertul cu tine te stie pana in rarunchi. Stie « ce-ti poate pielea », in cele mai adanci intelesuri ale acestei sintagme. Si stie pana unde poate sa mearga cu tine, sau daca mai merge undeva vreodata cu tine 🙂 Cu amandoi am avut, deci, experiente extreme, care ne-au facut sa ne cunoastem mai mult decat reusesc unii sa o faca intr-o viata intreaga. In aceste circumstante, este extraordinar de onorant pentru mine ca amandoi au incredere in mine si ma apreciaza. E onorant ce am auzit de la el, intr-o perioada din primavara trecuta, cand eram pandita de depresie: “cand ai inteligenta si fizicul tau cel mai bun lucru mi se pare sa iti dai singura tie insati un mare sut in fund!”  Venind de la un om  cu care am traversat desertul, care ma stie cum reactionez oricand, si la oboseala, stres, trai in comunitate, promiscuitate, si o gramada de situatii dificile, acest lucru e si mai important. Si, la vremea respectiva, m-a facut sa plang. Nu, nu plangeam pentru sutul in fund, ci pentru imaginea pe care altii o au despre mine, si pe care eu nu mai reuseam sa mi-o insusesc. In fine, ideea este ca in amandoi am incredere, si ei in mine. Plecam oricand la sfarsitul pamantului, caci ne cunoastem intr-un mod definitiv… Insa, desi eu am incredere in amandoi, si amandoi in mine, eu fiind ca o veriga de legatura a unui lant, imi era totusi dificil sa transmit increderea in timp record, contra cronometru, de la unul la altul. Cert, recomandarea mea valoreaza mult in ochii fiecaruia.  Insa, abia astept sa se vada ochi in ochi… 🙂 Transferul de incredere va fi atunci efectiv si instantaneu, mai ales ca amandoi sunt oameni cu mare experienta de viata, care cunosc firea umana si a caror prima impresie este aproape infailibila. Abia astept ziua de luni! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share…