obediente

Intai am incercat sa le alung. M-am amagit cu gandul ca pot scapa de ele. Insa am inteles ca nu putem niciodata sa le indepartam suficient, si ca e si mai periculos. Te pandesc de cine stie unde si iti sar in carca fix cand nu te astepti. Asa ca mi-am dat seama ca e mult mai judicios sa le imblanzesc. Incerc sa le dresez, sa ma imprietenesc cu ele. Nu-s deloc obediente, dar mi se intampla sa le povestesc cate ceva, si sa le captez atentia. Si atunci devin putin mai rezonabile. Uneori le servesc cu un pahar de vin, si devin mai docile, incep sa fie chiar simpatice. Uneori sunt chiar dragute, pentru ca le place sa ma ocup de ele. N-as avea cum sa le trantesc usa-n nas, sunt smechere, iar eu prea orgolioasa sa fac lucruri necinstite. Nici nu le pot inchide intr-o incapere, as reproduce povestea cu Barba Albastra si camera de neatins. Nici nu stii cand lucrurile se pot intoarce impotriva ta. Asa ca am luat cea mai matura si eficienta decizie: sa le dresez. Sezi! Culcat! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It