interviu

Dragos Sorin Nicula m-a « intrebat cate in luna si-n stele ». Acest blog era initial, anonim. Cum Dragos mi-a sugerat sa publicam interviul in tandem, prima parte aici, la mine, si urmarea la el, iar blogul nu mai este anonim demult [iese in cautarile Google dupa numele meu, exact ce evitam initial], acesta este si momentul oficializarii blogului 🙂 Dincolo de asta, mi-a facut placere sa raspund la intrebari. Au fost prilejuri interesante de a lamuri multe lucruri. De obicei, eu sunt in postura celui care pune intrebari, asa incat a fost simpatic sa fiu « de partea cealalta ». Multumesc, Dragos. De vorba cu un om de comunicare, curios, loial, pasionat; cum se manifesta fiecare dintre cele trei atribute ale personalitatii tale in felul in care comunici? Sa le luam, matematic, pe rand. Curiozitatea este motorul vietii mele. Ea ma impinge in fata, spre ziua de maine. Ea imi da dorinta de a avansa, si de a intelege lumea. Loialitatea este indispensabila in ochii mei, atat ca si atribut al meu cat si al celor cu care doresc sa interactionez. Fara loialitate, nu conteaza nicio alta calitate a omului, prefer sa n-am de-a face cu el. Simplu si fara drept de apel. Pasiunea este un mod de viata. Ard pana la capat, cu flacara, intens, si fara sa ma consum, cu resurse regenerabile, ca si cand nimic n-ar fi fost. Unde pasiune nu e, nimic nu e. E felul meu de a fi, constructia mea interna: ma implic, ma intereseaza, pun suflet. Iar cand exista pasiune, nici nu simti ca muncesti. Si-mi plac oamenii pasionati, ii caut, mi-i doresc in jur. Ce forma de comunicare ti se pare ca este ce mai potrivita felului tau de a fi? Dar societatii romanesti, catre ce e aceasta mai deschisa, la ce e ea mai receptiva? Mie consider ca mi se potriveste cel mai mult scrisul, ca si forma de comunicare. Am o relatie speciala cu scrisul, si marturisesc ca sunt bucuroasa si multumesc in fiecare zi ca am primit acest dar la nastere. Scriu extrem de usor, totul curge, fara eforturi. Societatea romaneasca e mult prea disparata ca sa pot decreta ca o singura forma de comunicare i s-ar potrivi in mod majoritar. Spui: „Scriu cum respir, si daca n-as mai scrie, n-as mai respira.” De unde relatia asta mai special a ta cu scrisul? Daca ai fi nevoiata sa renunti la el, cu ce crezi ca l-ai putea inlocui cu un oarecare succes, astfel incat sa nu-i simti lipsa prea tare? Nu cred ca pot determina un punct de plecare in relatia mea cu scrisul. Scriu de cand ma stiu, desi am facut matematica-fizica, si am fost olimpica la mate. Insa scrisul a fost intotdeauna altceva, parte intrinseca din mine. Am scris dintotdeauna celor dragi, scrisori mai ales, chiar daca-i vedeam zilnic. Pentru ca nivelul scris comunica altceva/altfel. Daca as fi nevoita sa renunt la scris? Nu, nu s-ar putea clar si definitiv inlocui cu nimic, si cred ca as muri, iar spunand…