plaaja

Vin la Sozopol de atât de mulți ani încât știu și denivelările din pietre. Vad orice schimbare, orice felinar nou, orice apare sau dispare. Vorbesc de orașul vechi. Orașul nou nu îmi place, nu ma interesează, nu îl cunosc. Revenind la orașul vechi. Știu pe de rost pietrele, casele, felul cum cade lumina, știu și smochinii, si tufele de leandru, si tot. Știu chelnerii de la terase, si vânzătorii de la magazine, si ma știu si ei pe mine. Mult timp, lucrurile nu s-au prea schimbat, si este unul din motivele pentru care iubesc atât colțul acesta de lume. Anul acesta s-au schimbat mai multe cât nu s-au schimbat ani mai mulți. Unele, bine. Au dispărut niște terase care ecranau marea. De una imi pare rau, multe prânzuri frumoase am mâncat acolo, cu vedere la mare. Mai exista restaurantul, neschimbat, atâta ca nu mai are terasa pe faleza. Cred ca nu mai da voie municipalitatea, pentru priveliște e mult mai bine asa. În loc, au pus o scoica stilizata, de aceea cred ca municipalitatea a decis sa nu mai închirieze acel teren. Dar am sesizat ca a dispărut o doamna care în fiecare seara scotea în fata casei sale panouri cu magneți sau obiecte din scoici. Nu mai este, și m-am îngrijorat. O fi bolnava? Nu o mai fi? Bulgarii pun pe uși, sau pe copaci, ferparele. Era unul pe ușa acelei case, nu am vrut sa ma uit dacă este ea. Parca nu as vrea sa știu. Vin de atât de demult aici, de cand nu era bariera de acces în oraș, și de când parcam în capătul peninsulei… ce vremuri. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It