Cand ma mai invidiaza lumea pentru viata pe care o am, ca nu trebuie sa aia sau sa aialalta (si recunosc, nu, nu trebuie, si n-am facut aproape niciodata nimic ca trebuie), ca “no strings attached”, vreau sa va raspund ceva, dragii mei: viata e si cum si-o face omul. Eu asa am trait mereu. Nu am cautat altceva. Asa mi-am construit-o. Si fix fac exact doar ce vreau. DOAR CE VREAU. Cand vreau. Si ma ocup de cine vreau 
De cine aleg sa vreau. Nu ai cum sa ajungi la asta decat construind asa. Ca daca construiesti cu planificari, cu intrat in randul lumii, cu facut ce “se face”, pai de asta ai parte ulterior. N-ai cum sa ai si untul si banii pentru unt, cum zice francezul (le beurre et l’argent du beurre). Alegi din start. Eu am ales instinctiv libertatea. Pot sa-mi permit sa nu ies 5-7-10 zile din casa deloc, nici pana la lift. Sau 20. Am facut. De multe ori, nu o data. Cu mult inainte de pandemie. Alegerea mea. Pot, de asemenea, sa aleg sa plec undeva, brusc, si sa nu vin 3 luni inapoi, si mai multe, oricat. Pare de invidiat? nu e.
E o constructie si asta, da’ o iei de la inceput asa Daca o apuci cum vrea mama, ce asteapta matusa, sa nu-mi dezamagesc familia, hai sa aia si cealalta, chiar daca sufletul meu nu zice, nu prea mai ai cum, dupa, sa ajungi liber liber. Pentru ca ti-ai creat deja obligatii, legaturi, si nu poti disparea brusc. Libertatea este ceva care necesita angajare si cladire pe termen lung. Nu este pentru ca te-au lasat altii liber, sau ca nu mai esti ocupat. Libertatea este o stare pe care trebuie sa o vrei si pentru care sa construiesti. Se face cu efort, ca orice alta cariera. Ba chiar cu mai mult efort, ca esti in afara normelor.
“And I’m only here
To bring you free love
Let’s make it clear
That this is free love
No hidden catch
No strings attached
Just free love
No hidden catch
No strings attached
Just free love”
PS. am avut profesional o perioada scurta cand ma duceam stresata si trista la munca, si se vedea pe mine, eram gri la fata, neagra in rest. Iubitul meu de atunci mi-a zis sa-mi dau demisia, ca nu sunt bine. Nu eram bine, ce-i drept. Am zis: nu, pentru ca am un credit. A spus, in mod foarte generos: da-ti demisia, iti vei gasi oricum job, iti platesc eu creditul intre timp. N-am acceptat. Am plecat de acolo cand am plecat la alt job. (curand, adevarat) :)) Asta apropo de facut ce trebuie, si nu ce VREAU sau ce simt. Dar am apreciat propunerea lui, mi-o amintesc si astazi, dupa 17 ani Doar ca mie nu-mi place sa depind de cineva. Apreciez mana intinsa, o accept uneori, imi place sa stiu ca am plasa de siguranta, dar nu ma bazez pe altii. Face parte tot din conceptul de libertate.
