Pana unde dureaza pragul usii

prag1stai pe prag, nu suni si nu intri. Astepti invitatie, normal. Ca si mine. E firesc. Prea bine crescuti amandoi. Politetea ne omoara. (si altele, desigur, dar si politetea). In ruptul capului nu merg neinvitata undeva. Iar eu, in totala mea inconstienta, nu scriu aceasta invitatie, desi o gandesc de luni intregi (si cu precadere de cateva saptamani), desi mi-e foarte dor de tine, un dor din ala cu senzatii de lesin si durere, cu senzatii de caldura si duiosie, un dor cu imbujorari adolescentine, cu zbateri in stomac, cu sange care urca in obraji si nu ii paraseste pret de zeci de minute. Nu scriu pentru ca mi-e teama, da, si mie mi-e teama. Mai des decat ti-ai inchipui. Si mi se strange inima. Si ma economisesc, involuntar, eu care, de regula, traiesc arzand. Am un an crunt, mi-a curs sange din nas, tasnea pe pereti (nu e o imagine prea romantica, dar e, din pacate, total reala). Niciodata in viata mea nu m-am gandit la nimic (*aici exagerez un pic. Doar un pic), am actionat la impuls. Acum nu scriu pentru ca mi-e frica, cumva, desi te simt pe prag, si mi-e un dor de tine de se opresc fluviile din drumul lor
pana unde dureaza pragul usii? da, stiu, e un non-sens, un loc fizic poate avea cel mult marime, nu durata… Dar uite asa cred ca e bine pusa intrebarea. Cat dureaza pragul? cand pasim?
intra, te rog.

Coerenta

coeurEu inteleg ca in cursul vietii iti poti schimba niste idei, despre oameni, lucruri, imprejurari. Chiar zice francezul: “il n’y a que les idiots qui ne changent pas d’avis.”
Schimbarile reflecta si progres, uneori maturizare, intelepciune. Toti ne schimbam. Schimbarea inseamna viata, gandire, reactie. Anotimpurile se schimba, noi ne schimbam. Culorile se schimba, noi ne schimbam. Oamenii merg in diverse directii.
Uneori e normal sa iti modifici parerea. Poate un om in care ai crezut a luat-o razna, poate face lucruri incompatibile cu ideile tale sau cu moralitatea, sau cu orice consideri important. La fel cu obiectele. Poate, folosind un obiect, un lucru, observi ca nu e la inaltimea a ceea ce credeai.
Dar sa iti schimbi parerea si sa fii inversunat impotriva a ceea ce ti-a placut/ai iubit, nerecunoscand ca ti-a placut, este de rea credinta si denota incorectitudine. Am tot vazut reactii din astea si ma mahnesc teribil. Nu prea pot sa inteleg. Si mie mi-au placut oameni care nu-mi mai plac, si lucruri care nu-mi mai plac. Dar nu neg ca mi-au placut, e ca si cand nu m-as respecta pe mine si as nega o parte din mine insami. Ceea ce e indoielnic si dureros.