Fiecare cartier e un sat

6 août 2015

Ies din casa. 22.50. Vecina de la apartamentul din fata deschide usa fix atunci si intreaba: « plecați, nu? » Eu fac o fata de desene animate si-mi trec prin cap ganduri de genul: aaaaaaaa, adică mă pandeati? Ii raspund, insa, cuminte si banal: da. Zice: « coboară soțul, ca v-a blocat masina. » Zic: sa știți ca ies dar și revin, adica as prefera sa-mi gasesc locul.
elevator-1455340Mă duc la lift. Il chem. Ma rog sa vina înainte sa apara « sotul ». Ghinion. Vine soțul inaintea ascensorului si urcam  impreuna. Eu, parfumata, îmbrăcată în negru, decolteu, voal, fusta gen piele. Mă simt vinovata de toată feminitatea aceea la purtator cu care trebuie sa intru în lift cu el, neputand sa o disimulez sau sa o bag în buzunar. 7 etaje par un infinit. E la fel de stânjenit ca mine, butoneaza disperat un telefon. Pana pe la 4 ne ignoram. La 4 decid eu sa vorbesc sa rup sinistrosenia de stare: mă iertați ca va deranjez la ora asta si ca trebuie sa iesiti din casa. El: nu face nimic, am și numerele în geam pentru cazurile cand blochez pe cineva. Eu zambesc și zic ca fac la fel. Apoi vorbim despre Volkswagen-urile albe care blochează orice masina din bloc fara sa lase numar de telefon. Ne dezmortim. Inamic comun.
Morala: vroiam sa mă mut în București, nu la țară. La 300 metri de fosta mea casa mă simt la sat. Cei din fostul meu bloc nici nu stiau ce masina am, sau cel putin nu dadeau semne ca ar sti. Sau la ce ora ies sau la ce ora intru. 
P.s. de doua zile conduc alta madina. Cred ca sunt derutați