A salva-salvare-salvator

inima4M-am tot gandit la a salva-salvare. Nimeni nu ne poate salva decat daca ne lasam salvati. Nimeni nu ne poate salva de noi insine. Salvarea, desi exterioara, e in primul rand, interioara. Numai declicul personal, propriu fiecaruia permite salvarea, indiferent de unde ar veni aceasta. In sens metaforic, evident (precizez, ca sa nu va aud comentand despre SMURD)

Am fost si inca mai sunt in rolul celui carora unii din jur simt nevoia sa-i spuna ca-l vor salva. De cate ori n-am auzit (mai ales de la cate un baiat): te voi salva eu. Eh, nu-s printesa prizoniera zmeului, inchisa in turn cu cheia cat e zmeul plecat, asa incat sa trebuiasca sa fiu salvata. Nu-s chinuita si ostateca.
Si, cumva, lucrurile de care si-ar dori sa ma salveze sunt lucruri care imi plac, la care nu vreau sa renunt.
De aceea spun: nimeni nu te poate salva pana nu consimti sa te lasi salvat, pana nu accepti ca ai nevoie de asta. Cat nici macar nu intelegi ce ti se spune, nimeni nu te va putea salva.