joia neagra

Momentul potrivit nu e arbitrar, si nici aleator,moment ci e atunci cand ai tu nevoie de asta. Odata ce intelegi asta, ca om, e un pas in plus. Si atunci poti intelege si ca uneori n-ai fost “la inaltime”, nefacand ce trebuie atunci cand celalalt, din fata, avea nevoie de acel gest. Aici, unii prieteni ai mei ar considera ca ma autoflagelez, ca sunt prea severa cu mine, ca-mi iau prea multe in carca. Dar nu, eu nu consider asa. Dragostea nu e o lupta, nu e o aruncare a responsabilitatii pe celalalt, nu e “ba el e de vina, nu eu“. Nu incape asemenea judecata in dragoste.
Dragostea e daruire si asteptare. Intelegere si ingaduinta.

Eu cred (si aplic) ca asumarea e foarte importanta, si mai e important ceva:  sa te substitui celuilalt, sa privesti {si} cum se vede dinspre el. Sa iti dai seama ca din unghiuri diferite, cu informatii diferite, lucrurile pot parea si par diferite… Adevarul nostru e al nostru, dar el nu mai e acelasi cand ne punem in pielea celuilalt.
Adevarata dragoste inseamna sa te plasezi in locul persoanei celeilalte, sa incerci sa vezi lumea cu ochii acesteia… Pentru ca asta inseamna cu adevarat sa-ti pese.

Eu inteleg oamenii pe care-i iubesc, mai mult decat ma inteleg pe mine insami, si le ingadui mai mult decat mi-as permite mie insami…  Si nu e nicio vitejie, e natural. Pentru ca e firesc sa ma plasez si-n pielea lor. Si mai e firesc si sa stiu ca, uneori (nu discut motivele, aici), eu nu am facut ce trebuia sa fac, atunci cand era nevoie de acel lucru… Si atunci, clar, e vina mea. Nu a altcuiva. A mea. Si nu, nu ma autoflagelez. Sunt doar lucida, si privesc si din partea cealalta….

O mie de vorbe un ban nu fac…. of.

Mai sunt si momentele cand clachezi. Cand rabufnesti, din prea plin, din acumulare de incordari si doruri. Rare, dar exista. Si apoi doare insutit. Ce a durut durerea care te-a facut sa iesi din matca, insa doare infinit mai rau apoi. Te simti golit si fara noima.
Si….