Archive for février 2014

« Dragostea mea, ancora grea, tine-ma strâns; toate ma dor: gura – de dor, ochii – de plâns. Vântul cazu – – poate ca nu, dar s-a facut liniste-n cer, fara puteri, ca la-nceput. Nu mai visez pasi pe zapezi, urme de vulpi; nu mai sunt flori, sufletul lor doarme în bulbi. Singuratati… Nu mi te-arati, nu-mi trimiti vesti. Cat fara rost. Oare ai fost? Oare mai esti? » Nina Cassian share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

15,5 ore de spital. Un fel de experienta -extrema- ca de desert, sau de campanie (in cu totul alt fel, dar intr-un fel de limite impinse pana cine stie unde…). N-am mai fost in spital de la 4 ani, cand mi-au scos amigdalele. Atat. Oricum, n-am amintiri din copilarie Oricum, eram cu mama (la varsta aceea asa te interneaza). Etape. Fisier internari, cozi. Oameni nervosi, resemnati, tristi. Asteptari care par infinite. Teama. Respiratii abia indraznite, retinute, inabusite. O noua ocazie de a-mi exersa infinita rabdare, (cand astepti, de pilda, vreo 2 ore sa vina sa schimbe cersafurile patului in care trebuie sa stai),  de a-mi exersa flexibilitatea si indulgenta necesare convietuirii intr-un spatiu comun. In rest, 7 eprubete de sange diferite, recoltate, mirari. In spital, nu e totul foarte rau, dar nici bine, in unele detalii (esentiale). Noroc cu medicul, o doamna extraordinara. Noroc cu pescarusul care a venit la mine, stand minute bune la cativa centimetri de mine, pe pervaz, ca acela de la Sozopol (de aici), si ca porumbelul de la Cluj (de aici)… ca in povestile cu oameni transformati in fiare si zburatoare. Un om venit sa-mi spuna ceva. Sau macar sa ma priveasca. Contrarietati, pe seara, si o incercare de autosugestie si provocare a ratiunii. A, B, C stau asa, deci nu. Nu rezulta altfel. Ca si cand ratiunea ar conduce tot. Ar fi mai usor daca ar fi asa, dar nu este, din pacate. La capitolul bune: oameni multi si buni care m-au intrebat ce este, si daca am nevoie de ceva. Reconfortant. Si mesajul unui coleg, atat de simplu, dar atat de cald: « Sa te faci bine , te asteptam cu drag. » Maine e o noua zi, cu niste alte eprubete. E cald, desi e iarna inca, am maieu cu inimi… si incerc sa ma calmez. Si mi-e dor de soare si de infinita liniste. ps. vreau casuta cu capre si smochine, in sudul Bulgariei. Sa ma trezesc cu fata la mare, sa iubesc, sa stau la soare, sa visez si sa scriu. Atat. Ca de aceea sunt la spital, ca n-am casuta acolo si ca nu scriu…  share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Ca sa inteleg mai bine: suntem ecologisti, stingem lumina de Ora Pamantului, dar doar de Ora Pamantului, in rest nu conteaza prea mult, #unitisalvamorice, umblam cu ecologia-n gura 24 din 24, dar cand se da o lege care impune operatorilor de salubritate sa faca o colectare selectiva a deseurilor, sarim in sus ca arsi ca nu e corect? Super coerenţă de gandire, romaneasca, asa. Altfel, ecologisti pana la moarte. Salvam balena albastra si padurile amazoniene, si orice mai e de salvat, de la 17 la 21, in week-enduri de preferinta. Dar cam de asta nu dau eu doi bani pe « cauzele » lor sforaitoare. Pentru ca sunt de fatada, si nu-s duse la capat. Ce zic eu aici este in urma legii salubritatii, votata de curand. Aud ca fac operatorii scandal, ca ei nu sunt pregatiti, ca n-au bani sa faca investitii, si ca legea nu-i corecta, ca ar favoriza doar unii operatori, care tehnic sunt gata pe partea asta. Pai, frate, nu esti la punct, nu faci business. E afacere, exista niste cerinte, nu e armata salvarii, si nu trebuie sa te sustina cineva daca nu indeplinesti normele tehnice necesare. Iar asta cu colectarea selectiva nu-i nicio surpriza, se vorbeste de ani buni despre ea. Insa ei, in cel mai romanesc stil, acum fac scandal. ps. nu, n-am actiuni la niciun operator de salubritate care indeplineste normele respective 😀 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

26/11/2013 18:07 PT: Sarut mainile. Nu stiu daca fac o confuzie sau daca chiar am fost colegi in scoala gen nr. 79 , dar tare mult doresc sa scap de aceasta dilema cu acordul dvs. Cu respect si scuze pentru deranj. Multumesc aujourd’hui 04:48 Mirandolina: eu am fost la scoala 79. In ce an ati fost? aujourd’hui 12:29 PT: E clar ca am fost colegi. D-na diriginta Popa. Am invatat pana in clasa a 7 cand s-a desfintat scoala, cred ca in 1986, oricum ma bucur ca te-am revazut 12:30 M: nu-mi mai amintesc deloc numele dirigintei. Sunt ciudata, dar n-am amintiri din copilarie… E absolut teribil sa nu ai… Tu cum m-ai gasit? si iertare ca am raspuns asa tarziu. Mesajul era in folderul Others, si nu l-am vazut decat aseara, cand faceam ordine prin mesaje. 13:15 PT: Pur si simplu, am cautat numele tau si ai aparut. Te-am recunoscut din poze si chiar ma intreb cum de ai ramas neschimbata dupa atatia ani. Felicitari. Tot frumoasa… 13:17 M: multumesc. Ma emotionezi. Cu alti colegi ai mai vorbit? ps. Scoala, ca si copilaria, mi-au dinamitat-o, cum am scris si aici. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It