Extensia inutila online a ipocriziei noastre

Desi sunt o aparatoare infocata a internetului, ei bine, unele lucruri nu isi au locul pe internet.
Am spus de multe ori in ultimele zile. Nu vreau sa salvez NIMIC pe Facebook. Sunt un suflet impietrit si nu salvez nici spitale, nici balene, nici paduri, ONLINE. Nici orice v-ati putea inchipui. Nu-l dau jos nici pe Blejnar, nici pe Basescu, nici pe Obama. Nu cred in cauzele online. Nu conteaza cauza, oricare ar fi ea. Si poate tocmai comportamentul oamenilor m-a facut sa am reactia asta de respingere.

M-am cam saturat de activistii online care isi “cumpara o constiinta” asa cum isi cumparau pe vremuri pacatosii indulgente de la biserica catolica. M-am saturat de activistii online de fotoliu, care nu s-ar deplasa nici pana la coltul strazii pentru crezul lor, dar care cred ca isi fac datoria dand un click, neglijent, intre doua mesaje private si trei statusuri, si care isi impanzesc lista de prieteni cu acea cauza.
Daca vrei sa ajuti, da, poti afla pe FB, (e excelent ca mijloc de transmisie a informatiei, ca penetrare), dar ajutorul e in real. Daca vrei sa manifesti, da, poti sa te “strangi” pe FB cu cei asemenea tie, dar manifestatia e in real. Daca vrei sa fii om, asta se face in real. Nu dand click-uri absolut alandala la zeci si sute de cauze de care nu-ti pasa.
Ce ti se pare ca faci? Te simti mai bine? Te culci seara cu sentimentul datoriei implinite? Te simti mai om?
Mai bine iesi pe strada si da o paine unui om sarman, sunt destui. Painea aceea valoreaza inmiit fata de un click pentru orice cauza sforaitoare. Sigur, nu te vede lumea, asa cum te vede cand aderi la cauze…. Dar daca singura ta grija este “sa te vada lumea” ca esti responsabil, ca esti civic, ca esti uman, afla ca NU ESTI. Nici responsabil, nici civic, nici uman.

Da, cred in puterea internetului de a federa, de a informa, cred in rostul grupurilor (strangi oameni ca tine si discuti cu ei), dar actiunea, orice fel de actiune, se face in real. Si atunci cauzele sunt INUTILE.
Ca sa afle cineva ceva (de pilda intr-un caz ce are nevoie de ajutor), un simplu status, scris clar, e suficient. Ca sa vina sa ajute, nu e necesar sa dea like la cauza.

Cauze, aceasta extensie inutila, online, a ipocriziei noastre. Cumpara-ti o constiinta cu un click! Sau cu doua. Sau cu zece. Sau cu o suta, in functie de cat consideri ca ai pacatuit. Apoi, intoarce-te la rele. La minciuna, la furt, la injurii, la facut rau aproapelui. Esti un om bun, uite cate cauze ai la profil. Esti un cetatean responsabil, tu dai jos presedinti cu un click…. esti preocupat de ecologie, plantezi arbori cu un click, vorba aia, ce ti s-ar putea reprosa?
“Insirand cuvinte goale ce din coada au sa sune”…

Ne cumparam un sat?

Stiu, suna ciudat. Dar cum ar fi sa cumparam un sat intreg? Este de vanzare, si este accesibil. Cu 19 cladiri, cu grajduri pentru cai, restaurant, teren de tenis si piscina, cu excelent acces rutier, la doar 200 km de Bordeaux si 30 km de Limoges? In plus, cu un castel (in ruine, ce-i drept) din secolul 13…

Cat va inchipuiti ca ar costa toate acestea? Minor. 300.000 euro. Aproape nimic. O casa intr-un oras european. Putin mai mult decat o garsoniera la Paris. (care costa cam 250.000 euro)
Si nu, nu exagerez. Deci? Populam un sat in Franta? E asfalt, e canalizare, satul de acolo nu seamana cu satul de aici.
Pe mine ma tenteaza extrem….

Reportajul televiziunii TF1, aici: http://videos.tf1.fr/jt-13h/courbevy-village-fantome-a-vendre-7005302.html

 

Culorile mele. Hotarate

Mi-a spus Cristina ca daca as fi culoare, as fi turcoaz.

Foarte frumos, imi place extrem. Desi, in bulimia mea, cateodata, mi-as dori sa fiu si rosu, si verde (culori hotarate, amandoua). Si alb. Si negru. Si gata.

Turcoazul ca un senin, ca exteriorul ochilor mei si interiorul sufletului. Ca marea, ca cerul, ca linistea, ca adancul. Ca gandurile mele.

Rosu ca pasiunea si dragostea de viata, ca extazul si sarutul, ca pacatul si dorinta.  Red emocion. Ca navalniciile mele. Ca apusurile sangerii dinainte de noptile de amor.

Verde adanc si hotarat, ca trifoiul meu porte-bonheur, ca natura, ca iarba in care ma tavalesc si cu mirosul careia ma droghez. Verde ca rochia mea fetis, ca rochia pe care au poposit privirile sale.

Alb, obsesia mea de vara. Nu m-as imbraca decat in alb, saptamani si luni intregi, variind doar texturile si modelele. Un alb feciorelnic. Un alb diafan. Un alb delicat.

Negru, obsesia mea de acum cativa ani. Negrul acela ba elegant, ba sobru. Negrul senzual. Negrul cu nuante de dorinta in el. Negrul plin si deplin.

Hotarat lucru, culorile mele sunt hotarate. Asa cum am spus, spontan, si cuvantul acesta a placut.
Nu ca sunt eu hotarata in privinta lor. Chiar ele insele sunt hotarate. Decise. Ferme. Pastelurile sunt niste indecise, niste dulcege.
Turcoazul, rosul, verdele, albul si negrul sunt pline, hotarate. Sunt atat de mult EU.