M-a pus pe ganduri cineva care spunea (si argumenta) ca democratia nu e compatibila cu saracia, mai precis ca este o teorie relativ inaplicabila intr-o tara saraca, in cazul de fata, Romania. Si argumenta asa: “Pentru ca poporul sa isi exercite puterea… ar trebui sa fie in putere. Daca saracia te impinge sa zici ca altul pentru 2 kg de zahar si 1 L de ulei, puterea pe care o exerciti este distructiva. Democratia tine si de educatie, iar educatia asta iar are legatura cu nivelul de trai.
Intr-o tara saraca grija primordiala este ziua de maine. Nu ai disponibilitatea de a intelege cine te reprezinta si cum ai puterea sa iti exerciti puterea prin intermediul respectivei persoane.
Daca la toata saracia asta se adauga o doza de smecherie tiganeasca care te invata ca fiecare este pentru el, si daca nivelul scazut de educatie te face sa crezi ca exista omul providential si te invata sa ceri un tatuc protector devine, pentru mine cel putin, foarte clar ca nu se poate aplica democratia.”
Desigur, in ideal, democratia ar fi intr-o tara (din povesti), unde toata lumea ar avea de toate si nu le-ar lipsi chiar nimic, intr-o tara de oameni educati care ar avea aspiratii inalte si minte care ar putea intelege lucrurile. Insa, din pacate, traim in lumea reala. Nici in alte tari in care exista “democratie” (desi, chiar si intelesul acestui cuvant e discutabil si contestabil, numai sa dorim sa o facem, si gasim suficiente hibe), nu-s toti oamenii fericiti sau trecuti de pragul saraciei. Si in alte tari sunt oameni cu lipsuri materiale, si totusi nu-si vand urmatorii patru ani din viata pentru o ciorba (ma rog, ulei sau ce-o fi).
Acum cativa ani, cand am avut revolta asta, am avut discutii indelungi cu diversi oameni, dintre care unul mi-a inchis gura scurt cu replica: “Tie nu ti-a fost niciodata destul de foame.” Poate ca nu mi-o fi fost, si nici nu cred ca trebuie sa trecem toti prin asta ca sa intelegem si sa empatizam. Indraznesc insa sa cred ca si daca imi era foarte foame, nu-mi vindeam votul pentru o ciorba (1 l ulei, 2 kg zahar, etc), care se termina in 15 zile. Este o prostie sa nu gandesti pe termen macar mediu, tocmai cand iti e foame. Cand nu-ti este, desigur, poti trai clipa…. Insa cand iti este, trebuie sa gandesti ca ai dori sa ai ce manca si dupa doua saptamani sau o luna…
Resorturile “pungii electorale” sunt adanci, ceva mai adanci de atat. Si nu doar pentru ca nu sunt capabili sa inteleaga cine i-ar putea reprezenta mai bine (iarasi, asta e valabil si in alte tari la fel, nivelul mediu de inteligenta, responsabilitate sociala, etc, este chiar mediu). Ci si pentru ca practicile astea nu sunt cu adevarat condamnate, asa cum ar trebui sa fie. Poporul se educa si cu batul, nu numai cu interdictii neaplicate. Daca chiar s-ar dori, de catre toate partile implicate in procesul electoral, eu cred ca s-ar putea.
Interlocutorul meu pomenise cu obida “smecheria” din societatea romaneasca. Eu, (poate sunt idealista, desi cred ca-s foarte pragmatica, in unele subiecte), spun ca pana si asta cu smecheria se poate combate. Dar numai daca fiecare din noi decide sa o combata in mod real. Altfel, prin fraze frumoase, degeaba, de lozinci suntem toti satui. Ce inteleg eu spunand sa o combatem, inseamna sa denuntam impostura, oriunde o gasim, sa nu lasam lucrurile asa….. Am trait in alte parti vreo 10 ani, adica mult. Sigur, nu e nicaieri perfect. Cand am revenit aici, eram complet inadaptata (mai sunt, pe alocuri, si nu ma supara chiar deloc asta). Un prieten de-al meu mi-a spus: “tu nu esti destul de smechera ca sa traiesti in Romania“. Atunci nu am inteles prea bine ce spunea, si am avut tendinta sa ma supar. Cand am inteles, mi-am dat seama ca e un compliment. Nici acum nu sunt. Si mai abitir, nici nu vreau sa fiu “destul de smechera” ca sa traiesc aici. Vreau sa schimbam societatea asta. Sa nu se reuseasca pe baza de smecherie si de dat din coate, ci pe baza de valori si calitati reale, pe baza de aptitudini si de merite. Si fiecare sa stea pe locul care i se cuvine (ok, accept si mici abateri in sensul ingineresc al cuvantului abateri, dar mici, destul de mici cat sa fie insesizabile in tabloul de ansamblu al unei societati intregi). Si cred ca se poate. Sigur, nu maine poimaine, va dura. Dar daca incepem toti sa facem asta, eu zic ca n-avem decat de castigat si ca indivizi, si ca societate. E periculos sa ocupi un loc pe care nu-l meriti. E o primejdie permanenta…. Este mult mai bine sa stai pe locul tau, pe cel pe care-l meriti. E mai sanatos sa cresti pas cu pas. Sa inveti, sa fii ambitios, sa-ti doresti lucruri la care poti sa ajungi.
In ceea ce ma priveste, nu cred ca democratia este un mod bun de organizare al unei societati, dar nu numai din cauza diferentelor de resurse materiale intre membrii societatii, ci si din alte motive, ceva mai complicate, pe care le trec acum sub tacere. Insa, intrucat nu-s nici geniu si n-am nimic mai bun de propus, accept acest sistem de organizare, asa cum este, cu lacunele sale. Daca as inventa ceva “revolutionar” as predica acea cale, pana atunci, democratia pare a fi totusi, printre modurile de organizare cunoscute de istorie, cel mai putin nepotrivit. Anarhia doar de dragul anarhiei nu mi se pare ceva inteligent.
Voua cum vi se pare? O fi democratia incompatibila cu saracia? Da, stiu, e duminica…. probabil nu va pasa.
De votat, tot duminica se voteaza….
