Archive for août 2011

Cartile mele de zilele astea. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Imi place sa conduc, am spus intotdeauna ca simt o placere deosebita in asta.  Sa fiu eu cu asfaltul, cu gandurile mele si cu drumul care se asterne in fata. Conduc diferit in functie de faptul ca sunt sau nu insotita. Daca sunt insotita, sunt (incerc sa fiu) mult mai cuminte. Nu ca n-as fi cuminte cand sunt singura in masina. Dar, insotita, am intelegere pentru partenerul meu de drum, si incerc sa nu sperii, sa fiu coerenta si “dulce” in condus, si sa apas un pic mai putin pe acceleratie. Dulce insemnand “cu gesturi curgatoare”, dar ferma, caci urasc mamaligile, persoanele indecise si moi, mai ales la volan. De aceea cam sunt de acord cu barbatii cand spun ca femeile conduc prost. E adevarat, chiar daca o sa va fac sa urlati, pe domnisoarele si doamnele care ma cititi. De minim 8 ori din 10 cand cineva ma incurca in circulatie, cand cineva blocheaza o situatie, cand cineva nu stie sa anticipeze si nu simte miscarea urmatoare, ba chiar se pierde incurcand si pe ceilalti, aceea este o femeie. Eu, desi sunt foarte feminina ca si aparenta, desi sunt delicata, blonda, desi par fragila, conduc ca Starsky & Hutch (comparatia nu-mi apartine:  asa imi spuneau toti colegii mei din Franta, barbati, iar acolo barbatii sunt foarte misogini, apropierea de Italia ajutand mult la misoginismul lor). Nu-s neaparat smucita, dar sunt ferma, decisa, am fler, anticipez miscarile celorlalti, il simt pe cel susceptibil de a face o prostie, si in cea mai mare parte a timpului, nu ma insel niciodata, acel partener de drum facand una sau mai multe prostii. Il simt din felul sovaielnic in care poarta masina, din felul in care sta la volan, din felul cum priveste, cum demareaza la stopuri, din multe…. Am condus sute de mii de kilometri si nu ma satur, imi place mult. Dar n-am fost intotdeauna asa. Cum spunea foarte bine Philippe, permisul de conducere este “un permis”, asa cum numele sau il indica, adica iti da dreptul de a conduce. Ai voie sa te sui la volan si sa conduci masina, atat. De invatat, inveti mult mai tarziu, pe parcurs, iar unii niciodata, pentru ca dincolo de ceea ce se invata, exista unii care simt si altii care nu simt, implicit nu vor conduce niciodata ca cei care poseda acel instinct. Eu mi-am luat permisul la Bucuresti, conducand o Dacie 1300 (oh, da!) la scoala auto Ilioara (desi déjà existau alte scoli, private… dar ma rog, aveam incredere in « traditie »). Pentru ca mi-am luat permisul la Bucuresti, nu eram inhibata de marile orase, de strazi largi, de aglomeratie, de intersectii, de tramvaie, de oameni, de troleibuze, masini, treceri de pietoni, pasaje si altele. Insa ma speria foarte rau condusul pe drumuri exterioare, mai ales pe drumuri asa cum noi nu avem, respectiv autostrazi. Pe principiul “nu-i da omului ce poate duce”,  imediat dupa ce mi-am luat permisul (eram studenta la jurnalism la Bordeaux), am nimerit intr-un stagiu de doua luni (la…

Nu-ti validez comentariul, nici cele urmatoare si nici in vecii vecilor amin. Ai inteles? Tu esti nedorit. Spui ca te-ai indragostit citind blogul meu (wtf?), nu te-am vazut in viata mea, n-am discutat in viata mea cu tine, si mi se pare o chestie de om dus. Am zis eject din toate domeniile. Nu ai inteles nici dupa un an? (cred ca aproape doi, chiar). Pe scurt, nu te mai uita, din 3 in 3 ore. NU-L validez. Nu, nu e injurios, e un comentariu oarecare. Dar TU nu ai loc aici. E clar acum?  Vezi-ti de viata ta. Ti-am mai spus, si ramane valabil: dispari! Se aude? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Si eu am avut momente grele, si momente in care ma dureau strazile, ma frigea asfaltul, ma sufocau cladirile. Dar dincolo de toate astea, exista cer senin, e soare, si e un zambet al unei persoane dragi…. Si multa dragoste. Exista joc si multe rasete. Daca simti asta acum, imi pare foarte foarte rau. Stiu ca nu e usor. Doare. Iar durerile actuale sunt coplesitoare, inlatura durerile trecute, ca si cand ele n-ar fi existat, le sterg pana si din amintiri, ne e greu sa ne inchipuim ca am supravietuit unor lucruri uneori chiar mai complicate.  Daca simti asta, acum, imi pare rau. Dar eu sunt aici, si sunt garantie a faptului ca exista zambet dincolo de asta. Suras, soare si joc. Stiu ca acum poate n-ai chef de joaca. Nu-i nimic. Eu te astept, desenez sotronul intre timp. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It