Revolutii miraculoase

26 août 2011

Cade o bomba, esti asurzit, totul arde in jur si inauntru. Dupa, nimic nu va mai fi la fel. E revolutie. Peisajul se modifica, raurile ies din matcile traditionale pentru a imprumuta alte albii, cladirile se redeseneaza, orasul arata diferit. Indragostirea e ca o revolutie. Arde totul in interior, cum ard strazile in revolutii, totul se rastoarna brusc, totul se reaseaza in alte fagase, si pe neasteptate capata alte intelesuri. Chiar si istoria proprie. Propriile amintiri. Ceea ce credeam ca stim despre noi. Dragostea reaseaza si rescrie totul. Este ca si cum atunci te nasti, in acel moment. Nici nu mai conteaza ce era inainte. Sau conteaza datele problemei doar ca sa sublimeze, sa explice, sa justifice si sa legitimeze « intamplarea », « intalnirea », impactul, povestea, miracolul, minunea, irepetabilul.
Spunea cineva ca nu s-a indragostit (are aproape 28 de ani). Ce pierdere, ce pacat!  Abandonul acela e nepretuit. Revolutia aceasta care te reaseaza in alte coordonate e unul din magicele momente ale unei vieti, alaturi de a te naste si de a da viata unui om.
Chiar daca  nu te mai recunosti, dupa, iti esti atat de recunoscator. Esti fiinta care a trait revolutia. Esti omul care a luat parte la miscarea aceea enorma, la cutremur, la torent. Ramane sa faci cunostinta cu tine, cel nou, sa te obisnuiesti cu dezvoltarea, si sa pasesti inainte fara teama. Dragostea e cea mai pretioasa comoara. Si cea mai solida armura impotriva oricarui rau din lume.

Iar indragostirea poate sa se dezvolte frumos, sa creasca transformandu-se pe nesimtite intr-o dragoste. Nu vorbesc din carti, imi mai amintesc si eu cate ceva din viata mea :)) Asta pentru sceptici, care nu cred ca asa ceva exista, si pentru acritii de viata, care, netrecand prin indragostire, sau netraind asta in prezent, nu pot privi cu simpatie si ochi buni. Nu prea-i inteleg, dar asta e alt subiect. Eu am o admiratie deosebita pentru oamenii indragostiti, si un respect anume. Imi place sa-i vad. Aerul dintre ei vibreaza, suflul e fierbinte, iar ei parca plutesc 🙂 Pot sa-mi dau seama cum sunt si eu, vazuta din exterior 😉 De unde si expresia « in al noualea cer ». Pai cine sa mai poata atinge pamantul?